ICCJ. Decizia nr. 821/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 821/2009
Dosar nr. 6328/1/2008
Şedinţa publică din 13 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de B.C.R. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 19 din 19 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 909/2000 privind emiterea garanţiilor prevăzute de OUG nr. 131/2000 pentru reglementarea situaţiei patrimoniale a B.C.R. SA în litigiile izvorâte din activitatea B.R.C.E. – Bancorex SA, modificată prin HG nr. 1087/2006 cu privire la garantarea de către M.F.P., în numele şi în contul statului, prin B.C.R. SA, în limita plafonului de 6.557.404 DOLARI S.U.A. conform poziţiei 10 a anexei 1.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea nr. 441/2007 din 24 septembrie 2007 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul declarat de SC C.I. SA împotriva acestei încheieri a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4614 din 29 noiembrie 2007 s-a casat încheierea şi s-a trimis cauza spre continuarea judecăţii la Curtea de Apel Cluj plecând de la faptul că încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul, iar Curtea de Apel Cluj, admiţând excepţia de necompetenţă materială, a reformat indirect încheierea din 14 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în privinţa căreia s-a stabilit de către legiuitor că nu poate fi reformată.
Prin sentinţa civilă nr. 431 din 19 mai 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de nelegalitate a poz.10 din anexa 1 a HG nr. 909/2000.
Pentru a motiva această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin noile dispoziţii ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie şi astfel s-a restrâns controlul exercitat de instanţele de contencios administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate şi nu ar mai putea fi verificată legalitatea actelor administrative cu caracter normativ.
Plecând de la definiţia actului administrativ cu caracter normativ individual ca fiind actul unilateral, expresie a manifestării de voinţă a unui singur subiect al raportului juridic emis de autorităţile publice în scopul executării sau organizării executării legii şi priveşte persoane determinate, instanţa de fond a reţinut că actele a căror legalitate este contestată de reclamantă în procedura instituită de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual.
Referitor la nelegalitatea actului s-a reţinut că dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 131/2000 stabilesc că sumele care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care parte este B.C.R. S.A. în calitate de pârât vor fi garantate irevocabil şi necondiţionat în numele şi în contul statului în favoarea Băncii Comerciale Române şi de aceea a fost adoptată hotărârea de guvern prin care s-a stabilit plafonul de garantare şi respectiv majorarea plafonului de garantare.
În poziţia nr. 10 a anexei 1 a HG nr. 1087/2006 pretenţiile formulate în litigiul înregistrat sub nr. 1818/2004 la Tribunalul Comercial Cluj, în cuantum de 6.557.404 DOLARI S.U.A. au fost clasificate drept prestaţii izvorâte din activitatea desfăşurată de fosta BRCE Bancorex S.A.
Această hotărâre a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României, art. 1 din OUG nr. 131/2000, art. 14 alin. (4) din OUG nr. 18/2004 prin care s-a hotărât suplimentarea plafoanelor de garantare prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 909/2000.
Instanţa de fond a considerat că analizarea legalităţii actului administrativ trebuie realizată prin verificarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor de legalitate a unui act administrativ (actul administrativ să fie emis în conformitate cu litera şi spiritul Constituţiei, să fie emis în litera şi spiritul legilor şi a ordonanţelor, să fie emis pe baza tuturor actelor organelor administraţiei publice care sunt superioare organului administrativ emitent, să fie emis de organul administrativ în limitele competenţei sale, în forma şi în procedura prevăzută de lege).
În speţă, s-a apreciat că verificarea legalităţii actului administrativ unilateral atacat trebuie făcută în raport de respectarea dispoziţiilor legale de rang superior, respectiv OUG nr. 131/2000, art. 1 în care s-a prevăzut că pentru garanţiile prevăzute la aliniatul precedent vor fi emise hotărâri de guvern, dar emiterea acestora trebuia realizată cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond care să asigure respectarea legilor incidente în materie.
S-a considerat că orice ajutor de stat, sub orice formă şi indiferent de beneficiar, trebuie autorizat de Consiliul Concurenţei din punctul de vedere al efectelor asupra concurenţei, cu excepţia cazurilor când legea prevede altfel, iar orice intenţie de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor de stat existent se notifică de către furnizorul sau iniţiatorul ajutorului de stat Consiliului Concurenţei, notificare care trebuie să cuprindă informaţiile complete şi exacte cerute de Consiliul Concurenţei pentru a evalua compatibilitatea ajutorului de stat cu legea şi cu reglementările emise în aplicarea ei.
Această obligaţie de notificare şi autorizare a fost menţinută şi prin dispoziţiile OUG nr. 117/2006 care sunt o reflectare a art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, act ce face parte din dreptul intern în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Constituţia României, iar prin parcurgerea etapelor notificării ajutorului de stat este relevantă recunoaşterea caracterului măsurii de garantare irevocabilă şi necondiţionată în numele şi în contul statului, în favoarea B.C.R. SA a naturii de ajutor de stat şi ar confirma necesitatea respectării procedurii instituite de legea cadru în vigoare la momentul emiterii actului a cărui nelegalitate se invocă.
S-a considerat că omisiunea notificării Consiliului Concurenţei, autoritatea administrativă autonomă care are drept scop protejarea şi stimularea concurenţei pentru asigurarea unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, echivalează cu nerespectarea condiţiilor sau procedurilor prealabile întrucât şi suplimentarea, respectiv majorarea plafoanelor de garantare prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 909/2000, impunea parcurgerii acestei etape şi că literatura de specialitate a admis că obţinerea unui aviz conform este o condiţie a legalităţii actului administrativ iar lipsa lui constituie un motiv de nelegalitate a actului administrativ emis cu nerespectarea acestei cerinţe.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Guvernul României şi B.C.R. SA Bucureşti.
În recursul declarat de Guvernul României este criticată soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că, în mod greşit, s-a interpretat actul dedus judecăţii şi că ar fi necesar avizul Consiliului Concurenţei, însă prin Decizia nr. 183 din 4 august 2006 emisă de această autoritate a reieşit că măsurile dispuse de M.E.F. (emiterea de titluri de stat, emiterea de scrisori de garanţie în favoarea B.C.R.) în contextul fuziunii B.C.R. – Bancorex SA nu au constituit ajutor de stat.
Pentru că nu era situaţia acordării unui ajutor de stat de emiterea actului contestat nu era necesar nici avizul Consiliului Concurenţei, aviz prevăzut de art. 14 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
O altă critică adusă soluţiei instanţei de fond este aceea că instanţa nu a verificat legalitatea actului contestat în raport de legile în temeiul cărora a fost adoptat pentru că dacă s-ar fi făcut aceste verificări s-ar fi constatat că actul administrativ atacat pe calea excepţiei de nelegalitate a fost emis în condiţiile cerute de OUG nr. 131/2000, aprobată prin Legea nr. 177/2001.
S-a solicitat să se admită recursul, să fie modificată sentinţa şi pe fond să fie respinsă excepţia de nelegalitate invocată.
În sensul declarat de B.C.R. s-a arătat că hotărârea cuprindea motive străine şi contradictorii de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi este pronunţată fără temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Referitor la recursul declarat de B.C.R. SA a fost invocată excepţia nulităţii recursului în baza art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar prin Încheierea din 4 decembrie 2008 a fost admisă această excepţie, astfel că recursul declarat de B.C.R. SA va fi anulat pentru lipsa calităţii de reprezentant.
Aşa cum s-a reţinut şi prin Încheierea din 4 decembrie 2008, delegările dispuse prin Ordinul nr. 588 din 21 iunie 2006 invocat de B.C.R. SA nu au făcut dovada calităţii de reprezentant pentru că ordinul era emis sub imperiul Legii nr. 58/1998 potrivit căreia banca era angajată prin semnătura a cel puţin doi conducători având competenţele stabilite prin actul constitutiv sau a cel puţin 2 salariaţi ai băncii, împuterniciţi de conducerea acesteia, iar acest act normativ era abrogat prin OUG nr. 99/2006 şi era contrar dispoziţiilor art. 1533 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Prin intrarea în vigoare a art. 1533 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată banca avea obligaţia să-şi reglementeze reprezentarea în raport de noile dispoziţii.
Reprezentarea în justiţie a persoanei juridice se face prin organele lor de conducere.
Potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954 persoana juridică „îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale", iar actele juridice îndeplinite de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseşi.
Dar, în faţa instanţei de judecată reprezentanţii persoanelor juridice, ca şi în cazul celor fizice, trebuie să justifice calitatea de reprezentant prin prezentarea actului de numire sau a actului prin care a fost împuternicit, în mod expres, să reprezintă persoana juridică în justiţie.
Potrivit art. 161 alin. (1) C. proc. civ. când instanţa constată că reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale se poate da termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, iar alin. (2) prevede că dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
Pentru că prin Încheierea din 4 decembrie 2008 a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de B.C.R. SA şi pentru că nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant al recurentei a persoanei care a semnat recursul declarat, în baza art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 298 C. proc. civ. şi art. 161 C. proc. civ., va fi anulat recursul declarat de B.C.R. SA pentru lipsa calităţii de reprezentant.
După examinarea motivelor de recurs invocate de Guvernul României, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Pentru reglementarea situaţiei patrimoniale a B.C.R. SA în litigiile izvorâte din activitatea desfăşurată de B.R.C.E. – Bancorex S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerţului a fost emisă OUG nr. 131 din 30 iunie 2000 care la art. 1 prevede că „Sumele care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care este parte B.C.R. SA, în calitate de pârât, litigii izvorâte din activitatea desfăşurată de B.R.C.E. – Bancorex SA până la data radierii acesteia din registrul comerţului, vor fi garantate irevocabil şi necondiţionat în numele şi în contul statului, în favoarea Băncii Comerciale Române S.A. Garanţiile prevăzute la aliniatul precedent vor fi emisă în baza hotărârii Guvernului date în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă".
OUG nr. 31 din 30 iunie 2000 a fost aprobată prin Legea nr. 177 din 11 aprilie 2001 dar art. 1 nu a fost modificat.
În aplicarea art. 1 din OUG nr. 131/2000 a fost emisă Hotărârea nr. 909 din 5 octombrie 2000 prin care Ministerul Finanţelor garanta irevocabil şi necondiţionat, în limita unui plafon, plata sumelor care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti izvorâte din activitatea desfăşurată de Bancorex S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerţului.
Plafoanele garantate au fost majorate atât prin HG nr. 832 din 27 mai 2004 cât şi HG nr. 1087 din 16 august 2006.
Cauza aflată pe rolul instanţei de fond avea ca obiect excepţia de nelegalitate a HG nr. 909/2000, dar cu modificările aduse prin HG nr. 1087/2006, respectiv poz. 10 din acest ultim act.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Nu pot fi reţinute susţinerile instanţei de fond care concluzionează că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ nu ar putea fi analizată pentru că chiar dacă alin. (1) al art. 4 face referire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, în art. 4 alin. (2) nu se mai face o asemenea distincţie, iar când excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a legii, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
Oricum problema nu prezintă importanţă în speţă pentru că a fost invocată excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, emis în anul 2006 şi excepţia de nelegalitate va fi analizată.
Instanţa de fond a apreciat că excepţia de nelegalitate poate fi admisă pentru omisiunea notificării Consiliului Concurenţei pentru a se verifica dacă a existat un ajutor de stat.
Soluţia instanţei de fond, care a admis excepţia de nelegalitate, este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La dosarul instanţei de fond a fost depusă Decizia nr. 183 din 4 august 2006 a Consiliului Concurenţei, deciziei despre care instanţa de fond nu face referire în motivarea sa, în care se precizează că măsurile de sprijin care au fost acordate Bancorex S.A. şi la privatizarea Băncii Comerciale Române nu constituie ajutor de stat în sensul art. 2 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, sub condiţia respectării cerinţelor privitoare la limitarea lor în timp şi a plafonului valoric al acestora prevăzute în OG nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române.
Prin această decizie, Consiliul Concurenţei a stabilit condiţiile în care măsurile de sprijin luate de stat nu constituie ajutor de stat.
Chiar dacă în decizie s-au avut în vedere plafoanele stabilite prin HG nr. 909/2000 şi HG nr. 832/2004, în decizie nu se fac referiri la acestea ci se consideră că plafoanele valorice nu constituie ajutor de stat dacă se respectă condiţia impusă în OG nr. 33/2006.
În art. 16 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din O. G. nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române s-au făcut referiri tocmai la aceste plafoane. Astfel, în art. 16 alin. (1) lit. a) – se prevede că vor fi emise scrisorile de garanţie, prin majorarea plafonului de garantare cu condiţia ca:
- aceste scrisori să fie emise cu privire la angajamentele extrabalanţiere rezultând din sau în legătură cu Bancorex S.A. şi toate obligaţiile, inclusiv daunele directe ori indirecte rezultând din sau în legătură cu litigiile izvorând din activitatea Bancorex S.A. înainte de data radierii Bancorex S.A. de la registrul comerţului pentru care banca este răspunzătoare, şi să fie notificate Ministerului Finanţelor Publice înainte de data de 31 octombrie 2013 şi art. 16 titlu 1 lit. b) prevede că:
- valoarea totală a acestor scrisori de garanţie să nu depăşească 50% din valoarea preţului total de cumpărare, astfel cum acesta este definit la art. 11 din contractul de vânzare-cumpărare.
Pentru că Decizia nr. 183/4 august 2006 a Consiliului Concurenţei a stabilit că măsurile de sprijin nu constituie ajutor de stat decât în anumite condiţii şi cum aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu era necesară avizarea Consiliului Concurenţei, şi pentru emiterea HG nr. 1087/2006 prin care au fost suplimentate garanţiile acordate de stat.
De aceea, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de Guvernul României, va fi modificată sentinţa atacată în sensul că va fi respinsă excepţia de nelegalitate invocată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 431 din 9 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a HG nr. 909/2000 modificată prin HG nr. 1087/2006 ca neîntemeiată.
Anulează recursul declarat de B.C.R. împotriva aceleiaşi sentinţe pentru lipsa calităţii de reprezentat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 779/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 826/2009. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
