ICCJ. Decizia nr. 811/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 811/2009
Dosar nr. 108/46/2008
Şedinţa publică din 13 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, SC D.C.R.D. SRL Mioveni a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 224 din 7 august 2007 emisă de A.N.A.F. prin care s-a dispus, în baza art. 184 din OG nr. 92/2003, suspendarea soluţionării cauzei referitoare la sume contestate de 645.249 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii, solicitându-se admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr. 224 din 7 august 2007 emisă de A.N.A.F. şi obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă la 4 mai 2007.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 47/ F-C din 26 martie 2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Argeş şi a respins acţiunea reclamantei faţă de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă contestaţia împotriva A.N.A.F., anulată Decizia nr. 224 din 7 august 2007 şi obligată pârâta să soluţioneze contestaţia administrativă formulată de reclamantă.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a D.G.F.P. Argeş s-a reţinut că în cauză nu se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia actelor emise de această pârâtă şi anularea actului contestat nu are efecte asupra actelor fiscale emise de D.G.F.P. Argeş.
În privinţa acţiunii împotriva A.N.A.F. s-a reţinut că la solicitarea D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Argeş, D.G.F.P. Argeş a efectuat un control la reclamantă, control în urma căruia a întocmit raportul de inspecţie fiscală şi ulterior Decizia de impunere prin care reclamanta a fost obligată să plătească datorii suplimentare ca urmare a tranzacţiilor comerciale efectuate în perioada 2004 - 2006.
Aceste acte au fost contestate în procedura administrativă care a fost suspendată prin Decizia nr. 224 din 7 august 2007 în baza art. 184 alin. (1) lit. a) din OG nr. 92/2003.
S-a reţinut în decizie că reclamanta a încheiat facturi fiscale privind achiziţionarea diferitelor cantităţi de lemn, fără ca acestea să fie regăsite faptic în gestiunea societăţii, iar unele dintre societăţile cu care reclamanta a avut relaţii comerciale consemnate în facturile fiscale fie au un livrat mărfurile către reclamantă, fie au fost radiate, fie au folosit facturi ce nu au fost ridicate de la unităţi autorizate, fie nu au fost identificate la sediile lor declarate, fie nu figurează în baza de date a D.G.F.P. Bucureşti, iar pentru aceste fapte au fost sesizate organele de cercetare penală.
A.N.A.F. a reţinut şi faptul că între debitele fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantului şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative, existând suspiciuni cu privire la realitatea operaţiunilor comerciale efectuate de reclamantă, întrucât furnizorii nu au prezentat documente legale de însoţire a mărfurilor.
Însă, instanţa de fond a considerat că soluţionarea contestaţiei administrative nu este impietată în vreun fel de demararea şi continuarea cercetărilor penale, organul fiscal având toate elementele pentru a stabili întinderea obligaţiilor fiscale suplimentare ale reclamantei pentru că dacă D.G.F.P. Argeş a putut stabili întinderea respectivelor obligaţii fiscale, atunci şi A.N.A.F. poate verifica legalitatea şi temeinicia sumelor impuse reclamantei şi ar putea soluţiona contestaţia administrativă formulată de aceasta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.N.A.F., prin D.G.F.P. Argeş, considerând că este nelegală şi netemeinică.
Au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Se arată în motivele de recurs că potrivit art. 108 din OG nr. 92/2003, republicată, „organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală", astfel că sesizarea organelor de urmărire penală de către organele de control fiscal se realizează ulterior efectuării inspecţiei fiscale pentru că numai atunci se poate stabili dacă tranzacţiile nu au fost reale şi dacă facturile fiscale nu pot reprezenta documente justificative.
În cadrul cercetărilor penale se stabileşte realitatea tranzacţiilor, iar în funcţie de aceasta organele de soluţionare a contestaţiei pot să stabilească drept documente justificative facturile în speţă şi astfel se poate modifica impozitul pe profit datorat de societate şi TVA – ul de plată.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Argeş a solicitat D.G.F.P. Argeş efectuarea unei inspecţii fiscale parţiale la SC D.C.R.D. SRL Mioveni, iar în urma acesteia s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală din 29 martie 2007 prin care s-au stabilit obligaţii bugetare suplimentare de plată către bugetul statului în sarcina reclamantei.
Fiind întocmit la solicitarea organelor de urmărire penală, rezultatul inspecţiei fiscale a fost comunicat, alături de altele, dar în baza aceloraşi solicitări, către D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Argeş dar nu s-a precizat că s-au depistat indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni.
Împotriva procesului-verbal de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere emisă în baza lui s-a formulat contestaţie de către reclamantă, dar prin Decizia nr. 224 din 7 august 2007 emisă de A.N.A.F. s-a dispus suspendarea procedurii administrative pentru sumele contestate, în baza art. 184 C. proCod Fiscal
În motivarea acestei soluţii, A.N.A.F. a reţinut că între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 29 martie 2007 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă, pentru că prioritate de soluţionare o au organele penale fiind pusă în discuţie realitatea operaţiunilor economice desfăşurate de contestatoare care au condus la stabilirea obligaţiilor fiscale contestate de aceasta.
Motivul invocat de recurentă că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 184 alin. (1) lit. a) din OG nr. 93/2003 (în prezent art. 214 alin. (1) lit. a) din OG nr. 93/2003) suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă poate fi dispusă de organul de soluţionare competent, prin decizie motivată, când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
De asemenea, potrivit art. 106 alin. (1) C. proCod Fiscal, sesizarea organelor de urmărire penală se face de organele fiscale care au constatat, cu ocazia inspecţiei fiscale, fapte ce pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni.
În speţă, se observă că nu organele de control fiscal au sesizat organele de drept cu indicii despre săvârşirea unei infracţiuni ci controlul a fost efectuat la solicitarea organelor de urmărire penală. Ar trebui remarcat faptul că pentru anul 2004 organele fiscale efectuaseră un control anterior şi au aprobat restituirea TVA către reclamantă, iar în urma solicitărilor organelor de urmărire penală acea perioadă a fost reverificată.
În acelaşi timp se poate observa că organele fiscale au efectuat controlul în anul 2006 şi deşi este înregistrat un dosar penal din acelaşi an nu se precizează care sunt infracţiunile pentru care sunt cercetaţi administratorii firmelor, nu se precizează dacă administratorii firmei reclamante sunt cercetaţi pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, mai ales că, în raportul înaintat D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Argeş se fac referiri la numitul M.C. care nu este administratorul firmei reclamante.
Mai mult, din anul 2006 şi până în anul 2008, când dosarul a fost declinat de la D.I.I.C.O.T. la D.N.A. – structura centrală nu rezultă că administratorii firmei reclamante ar fi fost cercetaţi pentru săvârşirea vreunei infracţiuni care să aibă o înrâurire asupra contestaţiei în procedura administrativă.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 184 alin. (1) lit. a) din OG nr. 93/2003 pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. a Judeţului Argeş împotriva sentinţei civile nr. 47/ F-C din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 782/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1041/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
