ICCJ. Decizia nr. 107/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 107/2009
Dosar nr. 7836/2/200.
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 9 noiembrie 2007, reclamantul H.V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor şi Reformelor Administrative, obligarea la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe perioada 2004-2005 şi a sporului de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie -31 martie 2005, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului la data plăţii efective.
În motivare reclamantul a arătat că potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă, poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv prin legile bugetului de stat.
Totodată art. 6 din OG nr. 38/2003 a statuat că pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, prevedere a cărei aplicare a fost de asemenea suspendată pe anul 2005.
A apreciat reclamantul că suspendările drepturilor în speţă reprezintă o manifestare de subiectivism şi o încălcare a prevederilor constituţionale, întrucât fiind drepturi câştigate, derivate dintr-un raport de muncă, prima de concediu şi sporul de fidelitate nu pot fi anulate sau suspendate.
La termenul de judecată din 4 iunie 2008 reclamantul a formulat cerere de renunţare privind acordarea primei de vacanţă, instanţa luând act de aceasta, în conformitate cu prevederile art. 246 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1706 din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând obligarea pârâtului să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat conform indicelui de inflaţie, la data plăţii. Totodată prima instanţă a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, cerere formulată de pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că măsura suspendării acordării drepturilor băneşti în speţă a afectat doar exerciţiul dreptului, nu şi existenţa acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare.
Totodată, prima instanţă a apreciat că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 şi urm. C. proc. civ. în ce priveşte cererea de chemare în garanţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, criticând soluţia pronunţată sub aspectul admiterii cererii intimatului privind acordarea primei de concediu pentru anul 2005 şi a sporului de fidelitate pentru perioada 1 aprilie 2005-31 decembrie 2005, respectiv ulterior datei de pensionare a acestuia.
În motivarea recursului, s-a arătat că intimatul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea în calitate de funcţionar public cu statut special-poliţist, până la data de 31 martie 2005, când a ieşit la pensie.
Or, din interpretarea logică a prevederilor art. 37 alin. (2 ) teza I şi art. 6 din OG nr. 38/2003, rezultă că drepturile solicitate se acordă numai funcţionarilor publici cu statut social-poliţişti, în activitate, fiind calculate în raport de salariu de bază cuvenit acestora, salariu de care intimatul-reclamant nu a mai beneficiat de la data pensionării.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Prin acţiunea introductivă reclamantul H.V.G. a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 şi sporul de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie-31 martie 2005.
La termenul de judecată din 4 iunie 2008, reclamantul, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a solicitat să se ia act de renunţarea sa la capătul de cerere privind acordarea primei de vacanţă, arătând că aceste drepturi i-au fost acordate.
În conformitate cu prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003 pentru activitatea desfăşurată în activităţile de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Or, cum prin cererea introductivă reclamantul a solicitat plata sporului de fidelitate aferent perioadei 1 ianuarie-31 martie 2005, motivat de faptul că ulterior acestei date a fost trecut în rezervă cu drept la pensie militară, iar la dosarul de fond al cauzei a fost depusă Decizia de pensionare a acestuia începând cu data de 1 aprilie 2005, în mod greşit prima instanţă a dispus obligarea pârâtului la plata sporului în speţă pentru anul 2005, fără a distinge, în dispozitivul sentinţei atacate, asupra drepturilor acordate în raport de perioada lucrată pe parcursul anului în speţă.
Astfel, în condiţiile în care reclamantul a desfăşurat activitate până la data de 31 martie 2005, sporul prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 este datorat, în conformitate cu dispoziţiile textului de lege, pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2005, cum de altfel a fost şi solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Criticile recurentului relative la acordarea primei de concediu nu se fondează însă, întrucât la termenul de judecată din data de 4 iunie 2008 prima instanţă a luat act de renunţarea reclamantului la acest capăt de cerere.
În raport de cele mai sus menţionate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul că sporul de fidelitate se va acordă pe perioada ianuarie-martie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative împotriva sentinţei civile nr. 1706 din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că sporul de fidelitate se acordă pe perioada ianuarie-martie 2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 106/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 108/2009. Contencios → |
|---|
