ICCJ. Decizia nr. 82/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 82/2009
Dosar nr. 6183/1/2008
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu cererea depusă la C.S.M., B.T., procuror la D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Constanţa a solicitat recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că prin numirea sa în cadrul acestui parchet a dobândit efectiv şi gradul profesional corespunzător funcţiei.
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a respins cererile formulate în acelaşi scop de un număr de 87 procurori între care se regăseşte şi B.T., reţinând că aceştia nu au susţinut examenul de promovare în condiţiile art. 43 – 47 din Legea nr. 305/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi completată.
S-a mai arătat că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T. ar fi eludate normele legale referitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, în condiţiile în care dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 508/2004 nu prevăd înlăturarea obligaţiei de participare la concursul pentru obţinerea gradului profesional.
De asemenea, s-a reţinut că în cuprinsul Recomandării 12 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie să se fundamenteze pe criterii obiective, iar selecţia şi cariera acestora trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările integritatea, abilităţile şi eficienţa.
Plenul C.S.M. a apreciat că numai concursul, ca modalitate de promovare într-o funcţie de execuţie, îndeplineşte pe deplin toate criteriile enunţate în Recomandarea Comitetului de Miniştri.
S-a mai reţinut că pentru încadrarea procurorilor în această structură specializată a fost stabilită o procedură specială, instituindu-se regula numirii procurorilor în funcţie pe o perioadă limitată şi subliniindu-se faptul că numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. nu poate fi echivalată cu promovarea în funcţii de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece condiţiile de numire sunt diferite de cele stabilite în vederea promovării la parchet.
În sfârşit, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a considerat că procedând în alt mod, s-ar nesocoti principiul egalităţii potrivit căruia, situaţiilor juridice diferite trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către procurorul B.T.
Recurentul a susţinut în esenţă, că numirea sa la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial Constanţa s-a făcut pe o durată nederminată, cu respectarea normelor legale şi reprezintă o promovare în urma admiterii pe bază de interviu, ca formă de examinare specială, pentru această structură, cu personalitate juridică specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Practic, ca urmare a interviului susţinut, el a fost promovat, cu avizul favorabil al secţiei pentru Procurori într-o funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dobândind de drept, în temeiul ordinului nr. 2271 din 3 noiembrie 2005 al procurorului general a normelor legale în vigoare şi gradul profesional corespunzător funcţiei exercitate.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin dispoziţiile art. 1 alin. 1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006 s-a prevăzut că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Numirea procurorilor în funcţie la D.I.I.C.O.T. se realizează în conformitate cu normele cuprinse în Legea nr. 508/2004 (privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.), norme juridice cu caracter special, care derogă de la dreptul comun aplicabil în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere.
Cum deja s-a arătat, prin Ordinul nr. 2271 din 3 noiembrie 2005 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, B.T. a fost numit în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial Constanţa pe o durată nederminată şi ca urmare a interviului organizat, ca formă de examinare specială prevăzută de lege pentru această structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., ca structură specializată a acelui parchet şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin dispoziţiile Legii nr. 303/2004. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul B.T. nu a solicitat prin cererea înaintată C.S.M., promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.
Prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, Plenul C.S.M. a definit gradul profesional ca fiind dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor.
Ori în prezenta cauză este necontestată împrejurarea că recurentul a fost numit în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. – biroul teritorial Constanţa, astfel că potrivit raţionamentului exprimat în considerentele Hotărârii nr. 878/2007, el a dobândit valabil dreptul de a funcţiona la acest nivel, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nerecunoaşterea gradului profesional mai sus arătate ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei conferită procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înfiinţate ca atare prin lege.
Se cuvine apoi, menţionată împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, neputând ignora practica sa, care se referă la soluţionarea favorabilă a altor cereri formulate de procurori numiţi la P.N.A.
În hotărârile pronunţate instanţa de recurs a reţinut argumente vizând aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului C.S.M. ar însemna să se încalce câteva principii generale, cum ar fi cele ale protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi gradului al bunei credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului, comunitar, aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul U.E.
Adoptarea unei alte soluţii decât cea conturată până în prezent în jurisprudenţa Înaltei Curţi ar echivala cu acceptarea unei practici judiciare contradictorii care ar reprezenta o încălcare a dreptului persoanei la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.
În practica C.E.D.O. s-a considerat că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă la nivelul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine, contrară principiului securităţii juridice, care decurge implicit din toate articolele Convenţiei şi constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (cauza B. contra României).
Cât priveşte afirmaţia intimatului din întâmpinare referitoare la deciziile pronunţate în această materie de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în opinia sa nu ar avea caracter obligatoriu, instanţa o va înlătura ca neîntemeiată.
Măsura se impune întrucât rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei" iar menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură să asigure o interpretare şi aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale.
Ţinând seama de toate considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul şi a se dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce-l priveşte pe recurentul B.T.
Pe cale de consecinţă va fi admisă cererea formulată de recurent şi obligat intimatul C.S.M. să-i recunoască acestuia, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie grad dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T. – serviciul teritorial Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.T. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe B.T.
Admite cererea recurentului şi obligă intimatul C.S.M. să recunoască acestuia, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 77/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 84/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
