ICCJ. Decizia nr. 1091/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1091/2009
Dosar nr.349/45/2007
Şedinţa publică de Ia 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 190/CA din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 484/2005 privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către agenţii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar, emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (denumită în continuare A.N.P.C.), excepţie invocată de SC O. SRL Sibiu în cauza ce formează dosarului nr. 15322/2006 al Judecătoriei Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că ordinul a fost emis în temeiul art. 1 şi art. 8 din OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000, fiind detaliate soluţii cuprinse în ordonanţă referitoare la obligaţia agenţilor economici de informare a consumatorilor cu privire la nivelul cursurilor valutare prin toate elementele de identificare şi caracterizare a serviciilor oferite.
A mai reţinut instanţa că ordinul nu reglementează contravenţii, acestea fiind stabilite prin OG nr. 21/1992, în condiţiile în care ordinul doar detaliază obligaţia agenţilor economici care desfăşoară activităţi de schimb valutare, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru operaţiunile de cumpărare de valută, prin afişare la loc vizibil, atât în interiorul, cât şi în exteriorul casei de schimb valutar, fără a fi stabilite sancţiuni contravenţionale.
Împotriva sentinţei civile nr. 190/CA din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC O. SRL Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, se susţine că instanţa de fond a dat o interpretare greşită legii prin soluţia pronunţată, în condiţiile în care din analiza dispoziţiilor imperative ale ordinului contestat, prin raportare la norma cadru din OG nr. 21/1992, rezultă clar intenţia de a se institui norme a căror nerespectare să poată fi sancţionată contravenţional, aşa cum s-a întâmplat în situaţia ce formează obiectul acţiunii în fond, când societatea a fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Ordinului nr. 484/2005 al preşedintelui A.N.P.C.
Se susţine că modalitatea de sancţionare a agenţilor economici prin indicarea ca temei a prevederilor OG nr. 21/1992 este doar aparent legală, întrucât, în realitate, ordinul contestat pe calea excepţiei de nelegalitate dă posibilitatea inspectorilor din cadrul A.N.P.C. să sancţioneze faptele contrare ordinului prin referire la norma în temeiul căreia a fost emis ordinul.
Totodată, recurenta-reclamantă susţine că ordinul a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 şi ale art. 48 din Legea nr. 24/2000 şi că actul contestat nu conţine doar o detaliere a obligaţiei de informare consacrată expres prin art. 7 lit. c) din OGnr. 21/1992, ci lărgeşte cadrul contravenţional instituit prin actul normativ superior.
Intimatul-pârât Inspectoratul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că în mod corect şi legal instanţa de fond a reţinut că Ordinul preşedintelui A.N.P.C. nr. 484/2005 a fost emis în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor OG nr. 21/1992 şi ale Legii nr. 24/2000, aşa cum s-a reţinut, de altfel, şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi jurisprudenţa în materie, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Ordinul preşedintelui A.N.P.C. nr. 484/2005, a cărui nelegalitate a fost invocată, a fost emis în temeiul art. 1 şi art. 8 din OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea stabilirii unor măsuri de informare a consumatorilor de către agenţii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prin actul emis de A.N.P.C. nu au fost stabilite noi fapte contravenţionale, ci au fost stabilite modalităţile prin care agenţii economici au obligaţia de a informa cetăţeni pentru ca interesele acestora să nu fie prejudiciate.
Chiar dacă se susţine de către recurentă că indicarea ca temei a OG nr. 21/1992, atunci când sunt sancţionaţi agenţii economici este numai aparent legală, faptele ce constituie contravenţii sunt stabilite în ordonanţă, iar nu în ordinul contestat.
De altfel, din simpla lectură a Ordinului preşedintelui A.N.P.C. nr. 484/2005 se constată, cu evidenţă, că acesta nu cuprinde nicio dispoziţie prin care anumite fapte să fie calificate drept contravenţii ori să fie prevăzute sancţiuni contravenţionale, astfel că nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante sub acest aspect.
În privinţa motivului de recurs referitor la nelegalitatea ordinului pentru că nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 15 şi art. 48 din Legea nr. 24/2000 se constată că şi acesta este nefondat pentru că Ordinul preşedintelui A.N.P.C. nr. 484/2005 a fost emis tocmai pentru informarea consumatorilor cu privire la nivelul cursurilor valutare, astfel că nu suntem în prezenţa unei greşite aplicări a normelor de tehnică legislativă.
Astfel, au fost respectate prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, pentru că prin ordin au fost dezvoltate ori detaliate soluţii din actul de bază, care, în speţă, este OG nr. 21/1992, respectiv, obligaţia operatorilor economici de informare a consumatorilor prin toate elementele de identificare şi caracterizare a serviciilor oferite. A fost detaliată în ordin obligaţia pentru operatorii economici care realizează schimburi valutare de a afişa cursul valutar la „loc vizibil, în interiorul cât şi în exteriorul casei de schimb valutar", dar sancţiunile pentru nerespectarea măsurilor respective sunt stabilite prin OG nr. 21/1992.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere şi jurisprudenţa sa anterioară, unitară în soluţionarea excepţiilor de nelegalitate invocate cu privire la Ordinul preşedintelui A.N.P.C. nr. 484/2005, reprezentată de Decizia nr. 2410 din 27 iunie 2006, Decizia nr. 4440 din 16 noiembrie 2007, Decizia nr. 4325 din 26 noiembrie 2008, Decizia nr. 4793 din 17 decembrie 2008 şi Decizia nr. 249 din 21 ianuarie 2009.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O. SRL Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 190/CA din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 84/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1105/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
