ICCJ. Decizia nr. 852/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 852/2009
Dosar nr. 1341/54/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 194 din 1 august 2008, a admis cererea precizată formulată de reclamantul D.R.S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a suspendat executarea deciziei nr. 900 din 5 mai 2008 emisă de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei privind anularea actului atacat. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii formulată de pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 900 din 5 mai 2008 emisă de pârât i-a fost aplicată reclamantului sancţiunea prevăzută de art. 77 alin. (2) lit. b) şi j) din Legea nr. 188/1999, constând în diminuarea drepturilor salariale pe o perioadă de 3 luni, în urma raportului nr. 298 din 23 aprilie 2008 al comisiei de disciplină prin care s-au constatat abateri disciplinare.
Faţă de precizarea reclamantului cu privire la temeiul cererii de suspendare de faţă, în sensul incidenţei prevederilor Legii nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat că în cauză, în raport de probele administrate şi fără a proceda la o examinare de fond a legalităţii şi temeiniciei actului administrativ, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
S-a mai menţionat că în sensul Recomandării nr. 16/2003, a comitetului miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără a se aduce atingere executării deciziilor autorităţii administrative prin care se impun persoanelor o serie de obligaţii, mai ales că instanţa de fond a apreciat că prin executarea deciziei emisă de pârât, reclamantul care ocupă o funcţie publică de conducere, ar suferi prejudicii materiale, fiindu-i diminuate drepturile salariale pe o perioadă de 3 luni.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 şi a art. 3041 C. proc. civ., modificarea sentinţei atacate, ca o consecinţă a admiterii recursului, în sensul respingerii cererii reclamantului-intimat, de suspendare a executării Deciziei nr. 900 din 5 mai 2008 ca nefondată.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul – pârât a susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate ale cererii de suspendare, întemeiată, potrivit precizărilor ulterioare, pe prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă şi cazul bine justificat.
S-a arătat că reclamantul care ocupă o funcţie publică de conducere respectiv pe cea de director în cadrul Centrului Judeţean Dolj, nu se află în pericolul de a suferi o pagubă iminentă şi care nu s-ar putea repara urmare a sancţiunii disciplinare aplicate, constând în diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 15 mai 2008, în condiţiile în care această sancţiune a fost legal aplicată, urmare a săvârşirii de către intimatul - reclamant a abaterii disciplinare prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) şi j) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, republicată.
În aceste condiţii, în opinia recurentului, Decizia nr. 900 din 5 mai 2008 fiind emisă cu respectarea actelor normative în vigoare, trebuie să beneficieze de prezumţia de legalitate, nefiind administrate în cauză probe care să răstoarne această prezumţie.
În fine, s-a mai susţinut că instanţa de fond a dat dovadă de superficialitate atunci când a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, mai cu seamă că nici nu a arătat care sunt probele care susţin o astfel de apreciere.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., de probele administrate dar şi faţă de criticile recurentului-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţine că se impune, urmare admiterii recursului formulat, respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de intimatul-reclamant, în considerarea celor în continuare arătate.
Potrivit art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, cele două condiţii fiind de altfel definite în cuprinsul art. 2 lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Întrucât actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate iar actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept, măsura suspendării actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, apare, astfel cum rezultă de altfel şi din reglementarea sus-arătată, ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că, raportat la actul administrativ ale cărui efecte s-au cerut a fi suspendate şi la motivele invocate de reclamantul – intimat, nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune măsura suspendării de executare ce a fost solicitată.
Prin Decizia nr. 900 din 5 mai 2008 emisă de autoritatea recurentă, începând cu data de 15 mai 2008, conform prevederilor art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului-intimat constând în diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, în preambulul acestei decizii fiind indicate atât temeiurile de fapt cât şi cele de drept ce au condus la emiterea acestei decizii.
Nici din cuprinsul cererii reclamantului-intimat şi nici din considerentele sentinţei atacate nu se reţin împrejurări de fapt ce pot fi circumscrise cazului bine justificat, în sensul Legii nr. 554/2004, republicată, de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în discuţie.
Înalta Curte reţine, de altfel, că instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe consideraţiuni pur teoretice, principial valabile de altfel, dar nesusţinute probator în cauză, prin actele prezentate şi nici chiar prin cererea reclamantului. Consecinţele produse asupra reclamantului - intimat privind o eventuală candidatură pentru ocuparea unei funţii publice de conducere, astfel cum a reţinut instanţa de fond, nu reprezintă, în sensul Legii nr. 554/2004, nici un caz bine justificat şi nici o pagubă iminentă, câtă vreme nu au fost invocate şi nici probate elementele de fapt sau de drept de natură a demonstra, în cadrul procedurii sumare de cercetare a actului administrativ contestat, existenţa unor indicii de nelegalitate a acestuia.
În fine, nici cerinţa pagubei iminente nu a fost demonstrată şi dovedită în cauză, Înalta Curte statuând în mod constant în practica sa că simpla referire la cuantumul ce rezultă din executarea actului administrativ în discuţie, astfel cum a reţinut instanţa de fond, reprezentând în cauză diminuarea drepturilor salariale, nu este de natură a satisface cerinţa textului de lege aplicabil, câtă vreme, legiuitorul a stabilit, ca regulă, că actul administrativ de sancţionare este executoriu iar suspendarea executării acestuia este excepţia.
Faţă de toate cele sus-arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va admite aşadar recursul de faţă, şi se va modifica în tot sentinţa atacată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare a executării Deciziei de sancţionare a reclamantului – intimat nr. 900 din 5 mai 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 194 din 1 august 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în tot hotărârea atacată şi în fond, respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 900 din 5 mai 2008 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 849/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 854/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
