ICCJ. Decizia nr. 88/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 88/200.
Dosar nr. 608/33/200.
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 22657 din 13 februarie 2008 emisă de aceasta şi obligarea ei să-i recunoască calitatea de refugiat.
Reclamantul arată că prin hotărârea a cărei anulare o solicită i-a fost respinsă cererea, reţinându-se de către pârâtă că nu se încadrează în situaţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 484 din 10 iunie 2008, a admis acţiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 22657 din 13 februarie 2008 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia din urmă să-i recunoască calitatea de refugiat, pe perioada 5 septembrie 1944-30 octombrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 februarie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că probele existente la dosar, respectiv declaraţiile martorilor A.D. şi A.I. atestă că reclamantul a fost refugiat pe motive etnice, împreună cu familia, din localitatea Sănduleşti în comuna Cricău.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa a acordat drepturile reclamantului, fără dovezi, întrucât în cauză suntem în prezenţa doar a unei singure depoziţii, or potrivit pluralului legii ar fi trebuit să existe două surse de informaţie, care să indice împreună aceleaşi date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data întoarcerii din refugiu etc şi, care ar fi putut fi coroborate în favoarea reclamantului.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât şi cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Nu se poate susţine ideea că prin folosirea în conţinutul actului normativ a termenului de „persoană cetăţean român" legiuitorul ar fi înţeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnia lor, care aflaţi pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuţii pe motive etnice, persecuţii care au determinat părăsirea localităţii de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999.
Potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, deşi au fost depuse declaraţiile autentificate ale martorilor A.D. şi A.I. din al căror conţinut rezultă că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare a persecuţiilor etnice, instanţa a dispus administrarea nemijlocită a probei cu martori. Astfel, în temeiul art. 193 pct. 1 C. proc. civ. martorul A.D. a confirmat calitatea de refugiaţi a reclamantului şi membrilor familiei sale, dând instanţei detalii privitoare la refugiu şi relatând fapte pe care le-a cunoscut direct şi în care a fost implicat personal, deoarece i s-a recunoscut şi lui calitatea de refugiat, depunând şi o hotărâre judecătorească în acest sens.
Faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică astfel că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 484 din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 864/2009. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 900/2009. Contencios → |
|---|
