ICCJ. Decizia nr. 835/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 835/2009
Dosar nr. 3876/2/2007
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2527 din 17 octombrie 2007, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei C.G., formulată în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R. şi D.G.G., având ca obiect refuzul nejustificat al pârâtului IGPR de a sesiza, la cererea sa, comisia pentru controlul averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu privire la modul de dobândire a averii de către pârâtul D.G.G., fiul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că nu subzistă în cauză refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, conform art. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât solicitarea reclamantei a fost înaintată în vederea analizării oportunităţii procedurii de cercetare a averii fiului său, organelor competente, şi soluţionată prin Ordonanţa nr. 2 din 17 martie 2005 şi respectiv prin Ordonanţa nr. 1 din 3 martie 2005.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta C.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, solicitând casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ajungându-se nelegal la concluzia că ar fi fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, când în realitate a fost trimis acestei instanţe numai memoriul său, adresat pârâtului IGPR, astfel că nu a existat nici o sesizare făcută în temeiul Legii nr. 115/1996.
Prin motive distincte de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susţinut că fără temei legal a ajuns instanţa de fond la concluzia că nu sunt întrunite în cauză condiţiile unui refuz nejustificat, câtă vreme pârâtul-intimat I.G.P.R. nu a înţeles să sesizeze comisia pentru cercetarea averilor, pentru verificarea averii pârâtului-intimat D.G.G., despre care a pretins că a fost în mod ilicit dobândită, prin deposedarea sa şi prin inducerea în eroare.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată, în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., faţă de probele administrate şi de criticile recurentei - reclamante, Înalta Curte reţine că nu subzistă nici un motiv legal care să atragă fie modificarea, fie casarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în considerarea celor în continuare arătate.
Nu sunt întemeiate şi nu pot fi primite criticile recurentei vizând pretinsa încălcare de către instanţa de fond a formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât instanţa de fond, în limitele investirii sale şi faţă de calificarea corectă dată dreptului subiectiv dedus judecăţii, nu a săvârşit nici un fel de neregularităţi procedurale în soluţionarea cauzei.
De altfel acest motiv de recurs nu este întemeiat şi pentru că recurenta-reclamantă nici nu a indicat în concret care sunt în opinia sa, încălcările sau neregularităţile procedurale ce ar putea atrage sancţiunea nulităţii, în sensul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Nefondate sunt şi celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă vizând modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond a acţiunii sale.
Recurenta - reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a instituţiei intimate I.G.P.R. de a sesiza Comisia de control al averilor, în temeiul prevederilor cuprinse în Legea nr. 115/1996, ca efect al constatării refuzului nejustificat al acestei autorităţi de-a efectua respectiva sesizare, exprimat prin adresa din 13 octombrie 2005, din al cărei cuprins, rezultă că s-a comunicat reclamantei-recurente că în urma analizării cererii sale şi având în vedere că atât pe latură penală cât şi pe latură civilă organele abilitate au dat soluţii favorabile intimatului D.G.G., fiul reclamantei, s-a apreciat că nu este oportună sesizarea Comisiei constituite în baza Legii nr. 115/1996.
Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că refuzul autorităţii intimate de sesizare a comisiei constituite în baza Legii nr. 115/1996 este, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată, un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, câtă vreme nu a fost exprimat cu exces de putere, ci în limitele competenţelor legale conferite.
Nu se poate susţine că refuzul autorităţii intimate motivat atât pe raţiuni de oportunitate cât şi pe elementele concrete arătate, rezultate din examinarea aspectelor la care s-a făcut expresă referire în adresa sus-menţionată, excede libertăţii de apreciere pe care o implică activitatea autorităţii câtă vreme aceasta s-a manifestat şi realizat în limitele legii, în cazul de faţă, al Legii nr. 115/1996.
Oportunitatea, după cum constant s-a reţinut şi în doctrină dar şi în jurisprudenţă, exprimă un element al legalităţii actului administrativ care derivă tocmai din capacitatea pe care o are autoritatea emitentă de a alege dintre mai multe soluţii posibile, pe aceea care corespunde cel mai bine voinţei legiuitorului.
Rezultând aşadar că refuzul autorităţii pârâte a fost exprimat în limitele legii şi numai faptul că el nu corespunde şi nu satisface dorinţele reclamantei-recurente nu îl face să fie nejustificat, în sensul legii, pentru motivele arătate, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea reclamantei. În plus, este de menţionat că în soluţionarea cauzei, instanţa de fond a avut în vedere şi împrejurarea că printr-un act anterior, respectiv Ordonanţa nr. 1 din 3 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti - Comisia de cercetare a averilor constituită în baza Legii nr. 115/1996, în temeiul art. 9 din acest act normativ, în forma sa în vigoare la aceea dată, a fost respinsă cererea reclamantei de sesizare directă a comisiei, pentru lipsa calităţii procesuale.
Faţă de toate cele învederate, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul de faţă, cu consecinţa menţinerii hotărârii legale şi temeinice pronunţate de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.G. împotriva sentinţei nr. 2527 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 833/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 836/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
