ICCJ. Decizia nr. 1053/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1053/2010
Dosar nr.1257/35/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I .Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea instanţei de fond.
1.1. Prin sentinţa nr. 94/CA/2009-P.I. din 18 mai 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul G.I., în contradictoriu cu pârâtele C.S. de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi E.R.C. Satu Mare, prin care solicita anularea, în parte, a deciziei nr. 1760/2008 emisă de prima pârâtă cu privire la imobilul situat în Satu Mare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele.
1.2. La data de 28 februarie 2003, E.R.C. Satu Mare, prin cererea înregistrată la C.S. de retrocedare sub nr. 7007 a solicitat retrocedarea imobilului situat în Municipiul Satu Mare, înscris în CF 61 Satu Mare nr. top. 13,14.
Ulterior E.R.C. Satu Mare a depus cererea nr. P984/l din 6 decembrie 2004, prin care a solicitat rectificarea cererii de retrocedare nr. 7007 din 28 februarie 2003, în sensul că obiectul respectivei cereri îl constituie imobilul situat în Satu Mare, înscris în CF 61 Satu Mare, transcris ulterior în CF 13524 Satu Mare nr. top. 14.
1.3. În urma analizării actelor depuse, s-a reţinut că cererea de retrocedare se încadrează în prevederile OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar prin Decizia nr. 1760 din 12 mai 2008 s-a dispus retrocedarea în favoarea E.R.C. Satu Mare a imobilului cu nr. cadastral 11228, înscris în CF 7220 nedefinitiv.
1.4. La data soluţionării cererii de retrocedare, C.S. de retrocedare a reţinut că pe terenul solicitat la retrocedare există trei construcţii:
- magazin nr. 27, notat în baza sentinţei nr. 701/1998 pronunţată de Judecătoria Satu Mare;
- locuinţă şi anexe notate în baza Sentinţei nr. 3062/2003 pronunţată de Judecătoria Satu Mare;
- casa cu destinaţia de Şcoală ajutătoare identică cu imobilul casă din strada S.
În baza adresei nr. 16749 din 16 aprilie 2008 emisă de Primăria Municipiului Satu Mare, privind situaţia juridică şi locativă a imobilului şi în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), (3), (10) şi (11) şi ale art. 3 alin. (6), art. 5 alin. (2) din OUG nr. 94/2000, republicată, soluţia C.S. de retrocedare a fost de retrocedare a imobilului, în întreg, după cum urmează:
a)cu menţinerea afectaţiunii speciale pe o perioadă de 5 ani pentru şcoala ajutătoare;
b) cu obligaţia solicitantului de a plăti fostului deţinător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive;
c) cu obligaţia titularului dreptului de proprietate de a respecta prevederile OUG nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.
1.5. Se reţine din analiza înscrierilor existente în CF nr. 7220 nedefinitiv, că proprietar al imobilului cu nr. cadastral 11228, la momentul emiterii deciziei nr. 1760/2008, era Statul Român, cu titlu de naţionalizare şi mai mult, prin sentinţa civilă nr. 701/1998 pronunţată de către Judecătoria Satu Mare în Dosar nr. 7688/1996 a fost respins capătul de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate şi a celui de folosinţă în favoarea SC M. SA, precum şi capătul de cerere privind atribuirea cotei de 11 m.p. teren.
1.6. Prin această hotărâre judecătorească s-a constatat doar existenţa acestui magazin nr. 27, care constituie obiectul litigiului dintre părţi, însă instanţa nu a reţinut calitatea de proprietar al SC M. SA.
Conform actelor depuse la Comisia de retrocedare, atât în privinţa acestui magazin, cât şi privitor la celelalte construcţii, Primăria Municipiului Satu Mare a transmis situaţia juridică şi locativă din care a rezultat existenţa acestora şi pentru care, în conformitate cu prevederile art. 6 din Decizia atacată, s-a stabilit obligaţia pârâtei de rând 2 de a plăti fostului deţinător contravaloarea acesteia, obligaţie căreia E.R.C. Satu Mare s-a conformat achitând primăriei Municipiului Satu mare suma de 9.758 RON, conform facturii şi ordinului de plată depuse în probaţiune. Ulterior achitării contravalorii acestui magazin nr. 27, pârâta a preluat în posesie şi folosinţă acest magazin, alături de clădirea, cu destinaţie de locuinţă, astfel cum rezultă din Protocolul de predare-primire încheiat la data de 27 noiembrie 2008.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind corecte cele reţinute de C.S. de retrocedare Bucureşti referitoare la construcţia magazinului nr. 27, edificat ulterior preluării abuzive a terenului şi de asemenea, referitoare la împrejurarea că la momentul soluţionării cererii de retrocedare, respectivul magazin era nefolosit, aspect confirmat în informaţiile comunicate de Primăria Satu Mare.
1.7. Reţine prima instanţă că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000, adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală şi după cum rezultă din răspunsul Comisiei de retrocedare la interogatoriul formulat de reclamant, practica Comisiei este în sensul că anexele construcţiilor principale se restituie în natură cu obligaţia fostului proprietar de a plăti contravaloarea adăugirilor existente. Deşi, în cazul de faţă, magazinul nr. 27 nu constituie o anexă a celor două construcţii existente pe nr. top. 14 din CF 13977 Satu Mare, datorită faptului că, la data soluţionării cererii de retrocedare, magazinul era nefolosit şi intabulat de Statul Român, Comisia a aplicat acelaşi raţionament, apreciat ca fiind corect şi de către instanţa de fond.
1.8. Arată prima instanţă că, în conformitate cu prevederile art. 492 şi urm. C. civ., operează în favoarea Statului Român prezumţia de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenul acestuia, prezumţie relativă, care operează până la dovada contrarie.
Or, se arată în considerentele sentinţei recurate, avându-se în vedere cele stabilite prin sentinţa nr. 701/1998 a Judecătoriei Satu Mare, nu se poate reţine calitatea de proprietar al SC M. SA asupra construcţiei - magazin nr. 27, iar contractul încheiat de reclamant cu aceasta nu este opozabil pârâtei de rândul II, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 7/1996; reclamantul, în afară de acel contract de vânzare-cumpărare încheiat la 14 octombrie 1993, nu a făcut nici o dovadă în privinţa faptului că imobilul-magazin nr. 27 ar fi fost vreodată proprietatea SC M. SA şi că acesta ar fi cumpărat imobilul de la adevăratul proprietar şi astfel, că ar fi fost prejudiciat în vreun fel prin emiterea deciziei atacate.
Mai mult, reţine instanţa de fond, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC M. şi SC G. SRL s-a încheiat în anul 1993, dată la care era în vigoare Legea nr. 115/1938, lege sub imperiul căreia înscrierea dreptului de proprietate în CF avea efect constitutiv de drepturi; faptul că reclamantul, respectiv antecesorul de drept al reclamantului, nu şi-au intabulat dreptul de proprietate în CF echivalează cu faptul că aceştia nu au dobândit niciodată calitatea de proprietari asupra imobilului în litigiu, contractele încheiate echivalând cu promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, care au ca efect naşterea unei obligaţii de a face şi care nu echivalează cu transferul dreptului de proprietate în favoarea acestora.
1.9. În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului, cum că nu prezintă relevanţă faptul că nu poate face dovada dreptului de proprietate prin înscriere în cartea funciară şi că în speţă ar fi aplicabile prevederile art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 (în cazul în care terenul solicitat este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, şi cea necesară în vederea unei bune utilizări a acestora ... măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent), instanţa de fond a considerat că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, se arată în considerentele sentinţei recurate, la data formulării cererii de retrocedare, proprietar tabular asupra imobilelor a căror retrocedare se solicită era Statul Român cu titlu juridic de naţionalizare, iar soluţia adoptată de Comisia de retrocedare de restituire în natură cu obligaţia ca beneficiarul retrocedării să plătească fostului deţinător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive este legală, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000 şi totodată, echitabilă, din moment ce magazinul nr. 27 a fost edificat ulterior preluării abuzive a terenului şi era nefolosit la momentul formulării cererii de retrocedare.
De asemenea, în baza art. 274 din C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei E.R.C. Satu Mare, reprezentând onorariu avocat.
2. Recursul formulat de reclamantul G.I.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
2.1. Instanţa de fond a modificat textul art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000 „care arată faptul că adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată".
Imobilul în litigiu nu este o adăugire adusă construcţiilor realizate de cultul romano-catolic.
Judecătorul fondului, deşi a arătat că imobilul nu reprezintă o anexă la construcţiile existente, a invocat prevederile art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României deoarece cultul romano-catolic nu poate dobândi în proprietate alte bunuri decât cele arătate expres în textul de lege.
2.2. Instanţa de fond a confundat noţiunea de „adăugire la construcţie" prevăzută la art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000 cu cea de „anexă la o construcţie".
Adăugirea la construcţie presupune o construcţie alipită, iar anexa poate fi o construcţie mai mică alipită sau nealipită la construcţia principală.
Magazinul nr. 27 nu este alipit construcţiilor existente, însă instanţa de fond a înlocuit termenul de „adăugire" cu cel de „anexă", încălcând atribuţiile puterii legislative.
2.3. Instanţa de fond a refuzat să aplice prevederile imperative ale art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 care prevăd că „în cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, cea necesară în vederea unei bune utilizări a acestora … măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent".
Magazinul nr. 27 este construcţie nouă, realizată în perioada comunistă de către o unitate socialistă de stat, care a intrat ulterior în proprietatea SC M. SA. Aceasta a vândut-o către SC G. SRL, care în urma dizolvării şi lichidării a transmis-o în patrimoniul recurentului-reclamant.
2.4. Instanţa de fond a confundat noţiunile juridice de „deţinător" cu cea de proprietar, deşi OUG nr. 94/2000 foloseşte doar prima noţiune.
Soluţia recurată este motivată pe dispoziţiile art. 942 C. civ. şi cele ale Legii nr. 7/1996, analizându-se dreptul de proprietate al recurentului.
3. Apărările formulate de intimatele-pârâte C.S. de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi E.R.C. Satu Mare.
Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3.1. Magazinul nr. 27 nu reprezintă un imobil nou în raport cu cel preluat, având în vedere suprafaţa mică ocupată.
În speţă au fost aplicate prevederile art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000 republicată, conform cărora „adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală".
3.2. În sistemul Cărţilor Funciare dovada dreptului de proprietate asupra unui imobil se realizează prin însăşi Cartea Funciară.
Imobilul a fost înscris de Statul Român, iar prin sentinţa civilă nr. 701/1998 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, a fost respins capătul de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate şi a celui de folosinţă în favoarea SC M. SA, precum şi capătul de cerere privind atribuirea cotei de 11 m.p. teren.
OUG nr. 94/2000 nu prevede norme derogatorii faţă de prevederile art. 492 C. civ., art. 25 din Legea nr. 7/1996 şi Legea nr. 115/1938, astfel încât nu se pune problema aplicabilităţii legii speciale faţă de legea generală.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
2. Instanţa de fond a aplicat în mod corect prevederile art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000.
Magazinul nr. 27 nu reprezintă o construcţie nouă în sensul arătat de dispoziţiile OUG nr. 94/2000 şi ale Normelor metodologice privind aplicarea OUG nr. 94/2000, deoarece suprafaţa sa nu depăşeşte 50% din aria întregii suprafeţe actuale.
Din acest motiv, art. 1 alin. (4) din OUG nr. 94/2000 nu este aplicabil cauzei, iar măsurile reparatorii nu s-au stabilit prin echivalent, ci prin restituire în natură.
3. Termenul de „anexă la construcţie" a fost folosit de judecătorul fondului în sensul stabilit de art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000.
Deşi nu s-a folosit noţiunea de „adăugire" utilizată de OUG nr. 94/2000, sensul noţiunii de „anexă" fiind acelaşi, nu se poate afirma că instanţa de fond a modificat textul legal.
4. La rândul său, noţiunea de „deţinător" folosită de OUG nr. 94/2000 nu este diferită de cea prevăzută de art. 492 C. civ. sau de Legea nr. 7/1996.
Recurentul-reclamant nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra magazinului, în condiţiile în care prin sentinţa judecătorească irevocabilă, s-a respins cererea formulată de SC M. SA de înscriere a dreptului de proprietate şi de folosinţă asupra magazinului.
În aceste condiţii, contractul de vânzare-cumpărare invocat de recurent nu reprezintă decât o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, ce nu face dovada calităţii de „deţinător" cu titlu legal al construcţiei de către recurent.
5. Recurentul nu se poate prevala de dreptul de proprietate extratabulară, deoarece drepturile reale imobiliare se dobândeau fără înscriere în Carte funciară în cazul succesiunii legale şi testamentare, vânzării silite şi exproprierii, potrivit art. 26 din Legea nr. 115/1938.
Recurentul nu este titularul unui drept real de proprietate asupra construcţiei, între părţi încheindu-se numai o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.
6. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva sentinţei nr. 94/CA/2009-P.I. din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1052/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1057/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
