ICCJ. Decizia nr. 1064/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1064/2010
Dosar nr.2275/2/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2726 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.D.C.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, obligând pârâţii sa emită o decizie de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă sub nr. 413750 din 13 august 2008, în sensul art. 210 din OUG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei pronunţate, sub sancţiunea plăţii a 100 Ron/zi de întârziere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În urma efectuării controlului fiscal la sediul reclamantei, de către Serviciul inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice sector 2, au fost încheiate şi respectiv, emise Raportul de inspecţie fiscală nr. 708623 din 17 iulie 2008 şi Decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plata nr. 329 din 17 iulie 2008.
La data de 13 august 2008 reclamanta S.D.C.S. a contestat actele administrativ-fiscale menţionate mai sus, contestaţia fiind înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice sector 2 sub nr. 413750 din 13 august 2008, transmisă către DGFPMB, Serviciul soluţionare contestaţii prin adresa nr. 709073 din 18 martie 2008, înregistrată sub nr. 40166 din 19 august 2008.
Conform adresei nr. 40166 din 22 august 2008 Serviciul soluţionare contestaţii din cadrul DGFPMB a înaintat contestaţia reclamantei in conformitate cu art. 209 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal şi art. 5.4. alin. (b) din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului 9 din OG nr. 92/2003 către DGSC din cadrul A.N.A.F. spre competenta soluţionare.
Potrivit art. 70 din OG nr. 92/2003, cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului Cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare [alin. (1)], iar în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate [alin. (2)].
De asemenea, arată instanţa de fond, în raport cu prevederile art. 210 din OG nr. 92/2003, în soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz [alin. (1)], iar Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac [alin. (2)].
Reclamanta, se arată în considerentele sentinţei atacate, a formulat contestaţia în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal la data de 13 august 2008iar, în cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare competent; în cazul în care contestaţia este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Reţine prima instanţă că, dacă actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i), contestaţia poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, la organul de soluţionare competent.
Instanţa de fond a constatat că, prin adresa nr. 40166 din 22 august 2008, contestaţia reclamantei a fost transmisă spre competenta soluţionare către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.S.C. iar prin adresa nr. 2275/2/2009 din 23 iunie 2009 A.N.A.F. – D.G.S.C. a precizat cu privire la contestaţia formulată de reclamanta S.D.S.C., care are ca obiect aplicarea prevederilor art. 141 alin. (2) lit.k) şi alin. (3) din Legea nr. 571/2003, că Direcţia de legislaţie în domeniul TVA trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru aprobarea unei soluţii unitare privind modul de interpretare a normelor fiscale, întrucât au fost formulate două opinii referitoare la această speţă.
Astfel, apreciază instanţa de fond, nu se justifică trecerea unei perioade îndelungate de timp de la data formulării contestaţiei de către reclamantă, respectiv o perioada de 10 luni de zile, reclamanta fiind, în acest mod, vătămată în dreptul recunoscut de lege privind soluţionarea contestaţiei sale în termenul prevăzut de lege, în speţă 45 de zile.
Prin urmare, concluzionează prima instanţă, pârâta va trebui să întreprindă măsurile necesare pentru soluţionarea contestaţiei, în conformitate cu art. 210 din C. proCod Fiscal
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 70 alin. (2) C. proCod Fiscal, potrivit cărora, atunci când pentru soluţionarea contestaţiei fiscale sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, termenul de 45 de zile se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
A mai susţinut autoritatea recurentă că, oricum, termenul de 45 de zile prevăzut la art. 70 alin. (1) C. proCod Fiscal este un termen de recomandare, acesta putând fi prelungit de către organul fiscal în situaţiile de mai sus, astfel că, în mod nelegal, instanţa de fond a stabilit penalităţi de întârziere în sarcina autorităţii publice.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului şi cum s-a prezentat în expunerea rezumativă făcută mai sus, în cauză este necontestat că societatea comercială a formulat contestaţie fiscală împotriva deciziei de impunere nr. 329 din 17 iulie 2008, care a fost înregistrată de organul fiscal competent sub nr. 908093 din 26 august 2008, iar la data de 13 martie 2009, societatea comercială s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal, contestaţia formulată nefiind soluţionată în termenul legal de 45 de zile, prevăzut la art. 70 alin. (1) C. proCod Fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 2746 din 24 iunie 2009, Curtea de apel a admis acţiunea şi a obligat autoritatea fiscală pârâtă ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să emită Decizia de soluţionare a contestaţiei fiscale formulate împotriva deciziei de impunere, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere de 100 RON/zi.
În recursul formulat, autoritatea publică recurentă susţine că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proCod Fiscal, întârzierea soluţionării contestaţiei fiind cauzată de necesitatea unor informaţii legate de cauză.
Într-adevăr, potrivit art. 70 alin. (2), „în situaţiile în care pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor".
Dar, din adresa din 23 iunie 2009 aflată la dosarul Curţii de apel rezultă că, pentru soluţionarea contestaţiei formulate de societatea comercială intimată, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor a cerut, cu adresa nr. 907669 din 9 octombrie 2008, Direcţiei de legislaţie, din cadrul aceleiaşi autorităţi (A.N.A.F.) „să întreprindă demersurile necesare pentru analizarea speţei în cadrul soluţiei unitare privind modul de interpretare a normelor fiscale …".
Astfel fiind, în mod legal a reţinut şi instanţa de fond că situaţia invocată de autoritatea fiscală competentă nu se circumscrie dispoziţiilor art. 70 alin. (2) C. proCod Fiscal, întârzierea soluţionării contestaţiei fiind nejustificată.
De altfel, la data de 15 decembrie 2009, autoritatea publică recurentă a emis Decizia nr. 454 prin care a soluţionat contestaţia formulată de societatea comercială împotriva deciziei de impunere nr. 329/2008.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 2726 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1059/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1076/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
