ICCJ. Decizia nr. 1057/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1057/2010
Dosar nr.575/59/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond.
1.1. Prin sentinţa nr. 46 din 11 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul N.N., în contradictoriu cu pârâţii C.M. şi C.A.E., prin care solicita: anularea Hotărârii nr. 246 din 4 noiembrie 2007 şi a răspunsului la cererea privind procedura prealabilă, emise de primul pârât, şi obligarea acestuia la emiterea unei hotărâri, prin care să constate că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, coroborat cu art. 74 şi 75 din aceeaşi lege; obligarea primului pârât la eliberarea către reclamant a autorizaţiei de mediator şi la înscrierea acestuia în tabloul mediatorilor şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune materiale şi morale. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta C.A.E.
1.2. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În fapt, reclamantul a absolvit masterul „Medierea conflictelor în drept" organizat de Universitatea T.M., Facultatea de Drept, în perioada 2006-2007, cu examen în iunie 2007, conform înscrisului ataşat la dosar.
Reclamantul a solicitat Consiliului de Mediere să constate că îndeplineşte condiţiile legale pentru a putea fi numit mediator, conform Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cererea fiind respinsă de Consiliul de Mediere prin Hotărârea 246 din 4 noiembrie 2007, a cărei anulare a fost solicitată în cauză.
Refuzul Consiliului de Mediere a fost justificat, conform răspunsului ataşat la dosar, de aprecierea că reclamantul nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care se referă la necesitatea absolvirii de către reclamant a unui curs pentru formarea mediatorilor, care să fie acreditat conform legii şi avizat de Consiliul de Mediere.
În privinţa dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, instanţa de fond a constatat că exercitarea profesiei de mediator este reglementată prin Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în M. Of., Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, condiţiile ce trebuie a fi îndeplinite pentru a fi mediator fiind prevăzute la art. 7 din acest act normativ.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta C.A.E., instanţa de fond reţine că, în raport cu art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ţinând seama că doamna C.A.E. este semnatara actelor a căror anulare a solicitat-o reclamantul – contribuind la elaborarea lor în calitate de preşedinte al Consiliului de Mediere – şi că d-nul N.N. a solicitat şi obligarea sa la plata unor daune, în calitate de semnatară a actelor în litigiu, pârâta C.A.E. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, fiind debitoare în raportul juridic dedus judecăţii, raport juridic în cadrul căruia reclamantul se pretinde prejudiciat prin hotărârile semnate şi elaborate de această pârâtă, în calitate de preşedinte al autorităţii pârâte – Consiliul de Mediere.
Examinând temeinicia acţiunii, prima instanţă a reţinut că reclamantul a absolvit cursurile de master în domeniul „Medierea conflictelor în drept", în perioada 2006-2007, nefiind contestat faptul că aceste cursuri nu au fost avizate de către Consiliul de Mediere.
De asemenea, reţine prima instanţă, în perioada în care reclamantul urma aceste cursuri, a fost adoptată Legea nr. 192/2006, care a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, intrând în vigoare la data de 25 mai 2006.
Se arată în considerentele sentinţei recurate că dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 se aplică şi reclamantului şi că acestea impun - ca o condiţie de autorizare – evaluarea de către Consiliul de Mediere a conţinutului programei cursului urmat de reclamant, similară îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care se referă la necesitatea absolvirii unui curs pentru formarea mediatorilor, care să fie acreditat conform legii şi avizat de Consiliul de mediere, condiţie care nu este îndeplinită în speţă.
Instanţa de fond constată, totodată, că reclamantul nu a solicitat, prin acţiune, constatarea caracterului nelegal sau abuziv al refuzului Consiliului de Mediere de a aviza cursul urmat de domnia sa şi nici obligarea Consiliului de Mediere la avizarea acestui curs, situaţie în care instanţa nu poate verifica dacă acest refuz este nelegal; dimpotrivă, reclamantul a susţinut că nu îi este aplicabilă condiţia prevăzută de art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care impune acreditarea şi avizarea cursului absolvit de către Consiliul de Mediere.
Pe de altă parte, arată prima instanţă, nu se poate reţine retroactivitatea aplicării dispoziţiilor referitoare la avizare şi la acreditarea cursurilor absolvite de reclamant, în condiţiile în care acest text a intrat în vigoare la data de 25 mai 2006, iar situaţiile tranzitorii (respectiv ipoteza persoanelor care urmau un curs de formare a mediatorilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2006 – ipoteză în care se regăseşte şi reclamantul) sunt reglementate de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, care înlocuiesc condiţia avizării prealabile cu aceea a evaluării programei de studii de către Consiliul de Mediere.
Referitor la precizarea de acţiune, prin care reclamantul a invocat, ca motiv de nulitate a actelor emise de Consiliul de Mediere, faptul că aceste hotărâri sunt semnate de o persoană – respectiv pârâta C.A.E. – care nu a fost validată ca fiind membru al Consiliului de Mediere prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2220 din 6 octombrie 2006, întrucât acest ordin face referire la C.A., instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că persoana validată de Ministerul Justiţiei – C.A. - este o altă persoană decât C.A.E., care a semnat hotărârile a căror anulare a solicitat-o reclamantul; pentru acest motiv, instanţa de fond nu a reţinut critica reclamantului, conform căreia hotărârile în litigiu ar fi semnate de o persoană care nu a fost validată ca fiind membru al Consiliului de Mediere, prin Ordinul Ministerului Justiţiei 2220 din 6 octombrie 2006.
Concluzionează prima instanţă că - în condiţiile în care legea impune condiţia evaluării de către Consiliul de Mediere a conţinutului programei cursului urmat de reclamant - iar acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei respective şi nici nu a solicitat obligarea Consiliului de Mediere la evaluarea şi avizarea acestui curs, acţiunea nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, ca, de altfel şi cererile de obligare a pârâţilor la plata unor daune şi a cheltuielilor de judecată.
În privinţa cererii formulate de pârâtul C.M., de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.
2. Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâţii.
2.1. Recursul formulat de reclamantul N.N.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
2.1.1. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra petitului cuprins în precizarea de acţiune din data de 12 noiembrie 2008, prin care solicita să se constate că Hotărârea nr. 246 din 4 noiembrie 2007 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1)-(7), art. 41 şi 42 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 192/2006.
Din probele depuse la dosar nu rezultă că Hotărârea nr. 246/2007 a fost adoptată într-o şedinţă ordinară sau extraordinară a Consiliului de Mediere.
Nu există un proces-verbal din care să rezulte câţi membri au participat la şedinţă, câţi membri au votat pentru/împotrivă, câţi membri s-au abţinut, pentru a se putea constata dacă această şedinţă a fost sau nu statutară.
Nu există nicio dovadă la dosar că, în data de 13 septembrie 2007, a avut loc şedinţa Comisiei permanente care a avut ca ordine de zi soluţionarea cererii, neexistând un proces-verbal în acest sens.
2.1.2. Sentinţa recurată este criticabilă şi din perspectiva motivării contradictorii.
În primul rând, instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea prevederilor de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006.
Ulterior, instanţa de fond a constatat că nu au fost avizate de către Consiliul de Mediere cursurile absolvite de recurent.
Instanţa de fond a asimilat evaluarea conţinutului programei urmate de reclamant, cu avizarea masterului, adăugând la lege.
2.1.3. Sentinţa recurată este criticabilă şi pentru faptul că instanţa de fond s-a pronunţat extra petita.
Instanţa de fond a constatat fără să i se ceară, că acele cursuri absolvite de reclamant nu au fost avizate de Consiliul de Mediere.
Reclamantul a susţinut că nu îi este aplicabilă condiţia prevăzută de art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care impune acreditarea şi avizarea cursului absolvit de Consiliul de Mediere.
2.1.4. Sentinţa recurată este criticabilă şi pentru faptul că instanţa de fond, în mod greşit, a respins capătul de cerere din precizarea de acţiune, prin care se solicită constatarea nulităţii Hotărârii nr. 246/2007 deoarece este recurată de o persoană care nu a fost validată prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2220 din 6 octombrie 2006 neexistând identitate între C.A. şi C.A.E.
2.1.5. Sentinţa de fond este criticabilă şi pentru faptul că, în mod greşit, s-a respins capătul de cerere prin care s-au solicitat despăgubiri.
2.2. Recursul formulat de pârâţii C.M. şi C.A.E.
Motive de recurs întemeiate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii-pârâţi critică sentinţa Curţii de Apel Timişoara în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.A.E., care a fost chemată în judecată în calitate de persoană fizică şi nu în calitate de funcţionar, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004.
3. Întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant N.N. la recursul declarat de pârâţi.
Recurentul-reclamant solicită respingerea recursului părţilor ca nefondat, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind pe deplin aplicabile.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Cu privire la recursul declarat de reclamantul N.N.
1.1. Hotărârea nr. 246 din 4 noiembrie 2007, contestată de recurentul-reclamant a fost semnată de preşedintele Consiliului de Mediere, conform art. 22 lit. d) din Hotărârea nr. 5/2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de Mediere.
Semnătura preşedintelui Consiliului de Mediere semnifică îndeplinirea tuturor condiţiilor formale de adoptare a hotărârii.
Intimatul nu este obligat să facă dovada îndeplinirii prevederilor art. 15, 41 şi 42 din Regulament, cât timp recurentul nu contestă semnătura preşedintelui.
Motivul de recurs este nefondat.
1.2. Considerentele instanţei de fond nu sunt contradictorii.
Pentru a deveni mediator, persoana solicitantă trebuie să facă dovada, conform art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, că a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor sau un program post-universitar de nivel master în domeniu.
Acest curs/master este necesar a fi acreditat conform legii şi avizat de Comitetul de Mediere.
Situaţia tranzitorie prevăzută de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 şi invocată de recurentul-reclamant, nu se aplică cauzei de faţă.
Art. 72 alin. (2) sus-menţionat se referă la urmarea unui „curs de formare a mediatorilor" şi nu la studiile postuniversitare pe care le-a absolvit recurentul.
Criticile aduse de recurent sunt nefondate, instanţa de fond interpretând în mod corect prevederile Legii nr. 192/2006.
1.3. În aceste condiţii, judecătorul fondului a constatat în mod corect că recurentul-reclamant nu îndeplineşte condiţia absolvirii unor cursuri avizate de către Consiliul de Mediere, iar refuzul intimatului de a-i elibera autorizaţia de mediator nu este nejustificat.
1.4. Motivul de recurs ce priveşte nulitatea Hotărârii nr. 246/2007 pentru lipsa identităţii între C.A., persoana validată de Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2220/2006 şi C.A.E., persoana semnatară a Hotărârii nr. 246/2007, este nefondat.
Din actele dosarului nu rezultă cele învederate de recurentul-reclamant, astfel încât judecătorul fondului, în mod corect a respins cererea de administrare a unor probe suplimentare pe acest aspect.
1.5. În fine, ultimul motiv de recurs va fi respins ca nefondat deoarece dreptul la despăgubiri se naşte numai în ipoteza admiterii acţiunii formulate şi nu a respingerii acesteia, conform dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâţii C.M. şi C.A.E.
Instanţa de fond a constatat în mod corect că cererea de chemare în judecată a pârâtei C.A.E. a fost formulată în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei a fost soluţionată conform prevederilor legale, motivele de recurs nefiind întrunite.
3. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul N.N. şi pârâţii C.M. şi C.A.E. împotriva sentinţei nr. 46 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1053/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1058/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
