ICCJ. Decizia nr. 1076/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1076/2010
Dosar nr.1246/206/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 38 din 12 august 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit în favoarea Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea de emitere a somaţiei de plată formulată de creditoarea Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi împotriva debitoarei SC „RG H. C." SRL, în condiţiile OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ a reţinut următoarele.
Prin sentinţa nr. 757 din 30 aprilie 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de către creditoarea Direcţia Generală de Drumuri şi Poduri Iaşi în contradictoriu cu pârâta SC RG H. C. SRL, în favoarea Tribunalului Suceava.
A reţinut instanţa că între părţi s-a încheiat la data de 09 februarie 2006 Contractul nr. 531, având ca obiect eliberarea rovinietelor, odată cu plata de către beneficiar, în patru rate, a tarifului pentru autovehiculele de transport marfă şi cum „Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România" SA (CNADNR) este asimilată autorităţilor publice, conform dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar contractul încheiat în cauză este unul administrativ, devin incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (3) din OG nr. 2/2001, raportat la art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora soluţionarea cauzei este de competenţa instanţei de contencios administrativ şi nu a judecătoriei.
Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1429 din 07 iulie 2009, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, reţinând că natura contractului în litigiu nu este una administrativă, că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă exclusiv la actele administrative ce privesc taxe şi nu la facturile fiscale ori la litigiile în legătură cu executarea obligaţiilor stabilite în sarcina societăţii comerciale, încât, competenţa de a soluţiona în fond litigiile izvorâte din neîndeplinirea de către societatea comercială a obligaţiilor de plată a tarifului de utilizare a drumurilor nu revine instanţei de contencios administrativ ci a celei de drept comun.
Analizând conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, Curtea de Apel Suceava a stabilit, în baza art. 22 C. proc. civ., că Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal îi revine competenţa de soluţionare a pricinii, invocând dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică", precum şi pe cele ale art. 2 lit. c), teza a II-a, din acelaşi act normativ, conform cărora „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, (...)".
În speţă, reţine Curtea de Apel, CNADNR SA este, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din OUG nr. 84/2003, persoană juridică română de interes strategic naţional, care este organizată şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe bază de gestiune economică şi autoritate financiară, iar potrivit art. 1 alin. (6) din acelaşi act normativ, desfăşoară, în principal, activităţi de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale şi autostrăzilor, în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
Prin urmare, se arată în considerentele sentinţei recurate, CNADNR SA este asimilată autorităţilor publice, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar contractele încheiate de această companie sau de subunităţile sale, care au ca obiect, printre altele, punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, cum este şi cazul în speţă, sunt contracte administrative, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din acelaşi act normativ, care sunt asimilate actelor administrative.
Or, reţine Curtea de Apel, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ fiscale, în speţă de către Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva sentinţei nr. 38 din 12 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs CNADNR SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi, care a invocat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că în raport cu obiectul acţiunii, competenţa de judecată aparţine instanţei pe care a sesizat-o prin cererea formulată în temeiul art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001.
Recursul este întemeiat.
În cauză, este necontestat că obiectul sesizării instanţelor judecătoreşti îl formează cererea de emitere a ordonanţei privind somaţia de plată, formulată în condiţiile dispoziţiilor OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
În cauză, obiectul somaţiei îl formează obligaţii contractuale în sumă de 10.591 RON neonorate de debitoarea SC „P.G. H. C." SRL, potrivit Contractului nr. 531 din 9 februarie 2006 încheiat în temeiul art. 4 din OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Din conţinutul clauzelor contractului şi din prevederile OG nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eşalonarea tarifului de utilizare şi condiţionarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deţinute.
Astfel fiind, Curtea de apel a reţinut în mod greşit că ar fi vorba de un contract administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din OG nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eşalonarea plăţii în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
În consecinţă, este vorba de un contract de natură comercială, astfel că litigiul în cauză, în raport cu valoarea obiectului şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, coroborate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa aparţine judecătoriei.
Astfel fiind, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată, urmând ca stabilirea competenţei să se facă în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta D.R.D.P. Iaşi împotriva sentinţei nr. 38 din 12 august 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 1064/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1085/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
