ICCJ. Decizia nr. 109/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 109/2010
Dosar nr. 5957/1/2009
Ședința publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petenţii B.V., R.I., C.M., V.M., T.A., H.F. şi I.M., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, au solicitat Plenului C.S.M. recunoaşterea gradului profesional 1 dobândit prin examen, conform Legii nr. 60/1968, Legea nr. 92/1992 şi Legea nr. 52/1991 şi atribuirea drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie astfel stabilită.
Prin Hotărârea din 25 iunie 2009 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea acestora cu motivarea că Legea nr. 52/1991 avea ca materie de reglementare salarizarea personalului din cadrul organelor puterii judecătoreşti, sintagma folosită de legiuitor fiind aceea de „avansare în grade sau trepte profesionale” şi nu aceea de „avansare în funcţie”, iar din interpretarea art. 21 din acelaşi act normativ rezultă că dobândirea gradului profesional I nu atrăgea dreptul de a funcţiona la o instanţă sau parchet ierarhic superior, ci doar creşterea cuantumului salariului de bază.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs V.B., V.M., A.T., R.I., M.C., H.F., I.M., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea Hotărârii din 25 iunie 2009 a Plenului C.S.M., admiterea cererii şi stabilirea că gradul profesional 1 câştigat corespunde funcţiei de procuror de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Criticile hotărârii se referă la următoarele aspecte:
- reclamanţii au trecute în cărţile de muncă gradul profesional 1 care este corespunzător unui procuror cu funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- dispariţia succesivă a reglementărilor privind gradele profesionale ale magistraţilor nu pot avea ca efect deposedarea de un drept profesional şi salarial dobândit prin examen şi concurs în baza reglementărilor legale anterioare;
- noua reglementare (Legea nr. 303/2004) nu conţine dispoziţii de abrogare a normelor cuprinse în vechea lege privind gradele profesionale obţinute prin examen sau concurs, respectiv gradul I, iar prin art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 a fost consacrat explicit principiul fundamental al recunoaşterii gradului profesional dobândit.
Ulterior, după comunicarea hotărârii atacate, recurenţii au invocat faptul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii pentru că Plenul C.S.M. a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere privitor la temeinicia acţiunii bazată pe principiul „drepturilor câştigate”, dar, indirect, a recunoscut că recurenţii au dreptul la „creşterea salariului de bază” corespunzător clasei 19 a unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se apreciază că Plenul C.S.M. a omis să constate discriminarea faţă de alte categorii de magistraţi (de la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. - numiţi fără concurs sau examen).
A fost invocată şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 şi a celorlalte acte normative ulterioare pentru neintroducerea „criteriilor de echivalare” a gradului profesional dobândit în temeiul legilor anterioare, stabilind această recunoaştere doar în cazul celor eliberaţi din funcţie din motive neimputabile (art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004) ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Prin aceasta s-a instituit şi un tratament discriminatoriu raportat la procurorii D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. care, printr-un singur interviu, fără examen sau concurs, acced la poziţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A fost invocată şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 14) şi jurisprudenţa C.E.D.O., dar şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a stabilit că egalitatea în faţa legii implică un tratament egal pentru situaţii identice sau similare.
C.S.M. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Fiind invocată excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte va analiza, în baza art. 137 C. proc. civ., această excepţie.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992:
(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia;
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă;
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din analiza acestui text, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele considerente:
- excepţia să fie invocată de una dintre părţile litigiului dedus judecăţii;
- excepţia să vizeze o dispoziţie dintr-o lege sau o ordonanţă care este în vigoare;
- dispoziţia respectivă nu a fost contestată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- dispoziţia invocată are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
În raport de excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenţi, aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
- O.U.G. nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească nu mai este în vigoare, deoarece chiar Legea nr. 92/1992, care a fost modificată, a fost abrogată, pe articole, prin intrarea în vigoare a Legilor nr. 303/2004 şi nr. 317/2004 şi nu se poate sesiza Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei legi care nu mai este în vigoare;
- Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor este în vigoare, iar în legătură cu această lege s-au făcut referiri la art. 65 alin. (6) ca fiind neconstituţional, dar acest text nu are legătură cu prezenta cauză pentru că Plenul C.S.M., în hotărârea atacată, nu a făcut referire la acest text, ce se referă la situaţia judecătorilor sau procurorilor eliberaţi din funcţie din motive neimputabile. Or, în speţă, nu suntem în prezenţa unei asemenea ipoteze deoarece recurenţii sunt procurori în funcţie la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, astfel că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu cauza.
Pe fondul recursului, Înalta Curte, după examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, îl va respinge pentru următoarele considerente:
Recurenţii sunt procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi susţin că au dobândit, anterior Legii nr. 303/2004, gradul profesional I, dar nu s-au depus dovezi în acest sens, iar acest fapt nu a fost contestat de către intimat.
Oricum, gradul profesional 1 era reglementat de legislaţia anterioară apariţiei Legilor nr. 303/2004 şi nr. 304/2004.
Legea nr. 52/1991 cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti, în art. 6, prevedea că „salariile de bază pentru personalul de execuţie sunt diferenţiate pe funcţii şi, în cadrul fiecărei funcţii, pe grade sau trepte profesionale. Salariile de bază pentru fiecare grad sau treaptă sunt stabilite pe 3 - 4 gradaţii”, iar în art. 10 se prevedea că avansarea în grade sau trepte profesionale se realiza prin susţinerea de examene, în raport de vechimea minimă în specialitate, competenţa profesională şi rezultatele obţinute în activitate.
Fiind reglementată în legea de salarizare, avansarea în grade sau trepte profesionale avea consecinţe asupra nivelului de salarizare dar nu avea niciun efect asupra nivelului parchetului la care putea funcţiona procurorul care a dobândit un anumit grad profesional.
În Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească erau stabilite condiţiile în care se putea promova în funcţii superioare de execuţie.
Acest act normativ, în privinţa promovării, a fost modificat prin O.U.G. nr. 179/1999 şi în art. 66 alin. (4)1 din Legea nr. 92/1992 modificată, se prevedea că „promovarea în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel şi la parchete de pe lângă aceste instanţe, a magistraţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege se face pe bază de examen”, cu excepţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, nu se poate face confuzia între examenul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 52/1991, prin care se obţine avansarea în grade sau trepte profesionale şi examenul prevăzut de art. 66 alin. (4)1 din Legea nr. 92/1991 modificată prin care se obţine promovarea în funcţii superioare de execuţie la parchetele şi instanţele judecătoreşti.
Ulterior, statutul magistratului a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, lege care, prin art. 107 alin. (2) lit. b) a abrogat dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 92/1992.
Prin abrogarea acestui text şi prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/ 2004, dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 92/1992 şi-au încetat aplicabilitatea, urmând a fi aplicate dispoziţiile legii noi, astfel că la data când recurenţii au adresat cererea pentru stabilirea nivelului funcţiei de execuţie, corespunzător gradului profesional 1, art. 66 din Legea nr. 92/1992 nu mai erau în vigoare.
În art. 43 din noua Lege nr. 303/2004, s-a prevăzut că modalitatea de promovare a magistraţilor în funcţii de execuţie este concursul organizat la nivel naţional, ţinându-se seama de vechimea în magistratură şi de activitatea profesională a magistratului, precum şi de posturile vacante existente, inclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Tot în Legea nr. 303/2004, în art. 100 alin. (1), s-a prevăzut că magistraţii în funcţie la data intrării în vigoare a acestei legi, se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care sunt numiţi.
Este adevărat că legea nu a stabilit criterii de echivalare între gradul de salarizare al magistratului şi gradul profesional dobândit dar această lipsă nu poate fi suplinită decât printr-o intervenţie legislativă şi nu de către judecător.
Chiar dacă anterior Legii nr. 303/2004, potrivit art. 66 din Legea nr. 92/1992, recurenţii puteau promova în funcţii superioare de execuţie chiar şi fără examen sau ulterior, după 1999, pe bază de examen, după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, recurenţii nu pot fi promovaţi într-o funcţie de execuţie corespunzătoare gradului profesional 1 fără să susţină un examen.
Recurenţii au avut o vocaţie de a promova la un parchet ierarhic superior, dar prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 nu se mai poate analiza posibilitatea valorificării gradului profesional şi echivalarea statului profesional.
Prin urmare, nu se poate susţine că hotărârea Plenului C.S.M. a fost dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 52/1991 şi Legea nr. 92/1992, ci s-a făcut cu aplicarea întocmai a acestora.
Vor fi înlăturate şi susţinerile recurenţilor referitoare la soluţiile adoptate în legătură cu procurorii care au exercitat această funcţie la D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.
Procedura de numire a procurorilor în cadrul structurilor specializate ale D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. este una specială, derogatorie de la procedura de drept comun, stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Prin urmare, situaţia recurenţilor este diferită de cea a procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. pentru că aceştia au funcţionat efectiv în cadrul acestor structuri de parchet.
Nu se poate susţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care prevăd că „judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile, îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau parchetelor”, deoarece, în cazul recurenţilor, nu s-a dispus eliberarea din funcţia de procuror din motive neimputabile.
Numai într-o asemenea situaţie se putea impune aplicarea principiului stabilit de art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, astfel nu se poate considera că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea principiului dreptului dobândit.
Deşi au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs nu s-a motivat incidenţa fiecărui motiv.
Apreciind că hotărârea atacată a fost dacă cu respectarea prevederilor legale şi a principiilor incidente, va fi respins recursul în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.
Respinge recursul declarat de B.V., V.M., T.A., R.I., C.M., H.F. şi I.M. împotriva Hotărârii din 25 iunie 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 110/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
