ICCJ. Decizia nr. 108/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 108/2010
Dosar nr. 365/36/2009
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 365/36/2009, reclamanta SC D. SA a chemat în judecată pârâta A.N.A.F., D.G.F.P. Constanţa, S.A.F. - A.I.F. şi a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 590 din 18 februarie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 18 februarie 2009 până la soluţionarea acţiunii în anularea acestora.
Î n motivarea cererii reclamanta a arătat că a contestat cele două acte administrative şi a cerut exonerarea de plata sumei de 723.873 lei, aceasta nefiind datorată.
Reclamanta a mai susţinut că debitul rezultă din interpretarea eronată de către organul fiscal a normelor aplicabile exploatării miniere în perioada 1 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007. Astfel, în mod neîntemeiat s-a apreciat că, după apariţia Legii nr. 237/2004 de modificare a Legii minelor nr. 85/2003, prevederile licenţelor care stabileau cota de 2% pentru redevenţă nu mai erau aplicabile, urmând să se aplice cota de 6% prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2003. în aceste condiţii a fost recalculată redevenţa şi a fost stabilită o obligaţie fiscală suplimentară de 427.795 lei la care s-au adăugat majorări de întârziere în cuantum de 296.078 lei.
Reclamanta a invocat prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 85/2003 potrivit cărora licenţele acordate în mod direct îşi păstrează regimul iniţial. Societatea a achitat până la modificarea în noiembrie 2007 a licenţelor, redevenţă minieră de 2% prevăzută iniţial în licenţele de exploatare.
A precizat că ulterior modificării licenţelor şi resemnării acestora, societatea s-a conformat noilor prevederi ale legii şi clauzelor modificate, calculând şi virând la bugetul de stat redevenţă minieră în cotă procentuală de 10%,în acest sens fiind şi Ordinul nr. 74/2004 al A.N.R.M. în vigoare pe întreaga perioadă care a făcut obiectul controlului.
S-a motivat că prin punerea în executare a deciziei de impunere se produc grave prejudicii societăţii, fiind indisponibilizate sume mari de bani în condiţiile în care există contracte în curs de derulare care nu ar mai putea fi onorate, datorii către stat care nu vor putea fi achitate.
Prin sentinţa nr. nr. 200/ CA din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta - SC D. S.A. în contradictoriu cu pârâta - A.N. A.F. - D.G.F.P Constanţa - S.A.F - A.I.F. ; a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 590 din 18 februarie 2009 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală din 18 februarie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat plângerea prealabilă, că s-a depus cauţiunea stabilită.
S-a apreciat că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pârâta stabilind obligaţii suplimentare de plată ca urmare a interpretării unei dispoziţii legale ce impunea punerea în practică a principiului aplicabilităţii legii civile în timp, instanţa de fond fiind cea în măsură să stabilească momentul majorării cotei procentuale pentru redevenţă.
De asemenea, s-a considerat că suspendarea se impune pentru prevenirea unei pagube iminente, dat fiind suma stabilită ca fiind obligaţie de plată către bugetul de stat. Reclamanta a făcut dovada derulării mai multor contracte de leasing în baza cărora are stabilită obligaţia lunară de plată a sumei de 3.502.523 lei, contractele având ca obiect achiziţionarea unor utilaje necesare desfăşurării activităţii. Totodată, reclamanta a făcut dovada numărului de persoane angajate faţă de care există obligaţia de plată a drepturilor băneşti precum şi a pierderilor înregistrate.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Constanţa, S.A.F. - A.I.F.
În motivele de recurs s-a susţinut că reclamanta nu a dovedit condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, respectiv cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente, că simplul fapt că există posibilitatea ca până la soluţionarea contestaţiei să fie deja executate obligaţiile suplimentare nu constituie un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare.
De asemenea s-a arătat că motivele invocate de reclamantă şi reţinute de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei nu sunt de natură a crea o îndoială puternică asupra actelor fiscale contestate, că redevenţa minieră s-a stabilit de organele de inspecţie fiscală potrivit prevederilor legale aplicabile în materie.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu precizarea că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea actelor administrativ - fiscale.
Înalta Curte examinând cererea reclamantei, motivele de recurs, legislaţia aplicabilă şi situaţia de fapt dovedită în cauză, reţine că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor enunţa în continuare.
Situaţia de fapt.
Prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere din data de 18 februarie 2009 s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale suplimentare privind redevenţele miniere datorate în perioada iulie 2006 - 31 decembrie 2008.
În cererea introductivă s-a arătat că în perioada 2005 - 2008 a mai fost verificată de organele fiscale şi s-a constatat că a calculat şi achitat corect redevenţele miniere, neînregistrându-se diferenţe de plată.
S-a explicat în cuprinsul acţiunii succesiunea actelor normative referitoare la plata redevenţelor miniere, în perioada ce a format obiectul controlului.
De asemenea, s-a precizat că s-a formulat plângere prealabilă.
Legislaţia aplicabilă
C. proc. fisc. art. 215: Suspendarea executării actului administrativ fiscal:
(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispoziţiile prezentului art. nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
Legea nr. 554/2004,
Art. 14 alin. (1): Suspendarea executării actului,
În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate .
Art. 2 lit. ş): pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public;
Art. 2 lit. t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
Analiza legislaţiei aplicabile în materia suspendării actelor administrativ-fiscale relevă că instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale, respectiv formularea plângerii prealabile, plata cauţiunii, existenţa cazului bine justificat şi pentru prevenirea producerii unui prejudiciu.
În speţă, s-a formulat plângere prealabilă şi de asemenea s-a plătit cauţiune.
Recurenta a susţinut că nu sunt îndeplinite celelalte două condiţii, cazul bine justificat şi producerea prejudiciului.
Critica este neîntemeiată.
În mod corect judecătorul fondului a reţinut în sentinţa pronunţată că executarea actelor fiscale înainte de pronunţarea instanţei de fond este de natură a crea prejudicii reclamantei şi că există cazul bine justificat,derivând din succesiunea în timp a legilor care au reglementat redevenţa minieră, a căror aplicare urmează a fi stabilită cu certitudine de instanţa de fond.
Alături de aceste argumente, Înalta Curte mai arată că împrejurarea, că prin controalele fiscale anterioare privind modul de calcul al redevenţei nu s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare, ci dimpotrivă s-a confirmat corectitudinea modului de calcul practicat de reclamanta-intimată, este de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor fiscale.
Prejudiciul material care ar fi înregistrat de reclamantă, prin executarea actelor fiscale, este previzibil, întrucât lipsirea acesteia de suma de 723.873 lei va conduce la perturbarea activităţii, atât în raport cu personalul angajat, cât şi cu alţi creditori.
Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - A.I.F. Constanţa împotriva sentinţei nr. 200/ CA din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 106/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 109/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
