ICCJ. Decizia nr. 1123/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1123/2010
Dosar nr. 19358/3/2008
Şedinţa publică din 26 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2.088 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.N.S.C., respingându-se acţiunea faţă de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, împotriva pârâtei A.N.S.V.S.A., acţiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.968.563 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a participat, în cursul anului 2007, la o licitaţie organizată de pârâtă pentru achiziţia publică de momeli vaccinale pentru vaccinarea populaţiei de mistreţi.
Prin Decizia autorităţii contractante au fost respinse ca inacceptabile ofertele participanţilor la procedură, iar prin Decizia din 19 decembrie 2007 C.N.S.C. a anulat raportul procedurii şi a obligat pârâta, în calitate de autoritate contractantă, la continuarea procedurii prin evaluarea ofertelor în conformitate cu criteriul stabilit prin documentaţia de atribuire.
S-a mai reţinut că deşi Decizia C.N.S.C. a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 661/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta nu a înţeles să reia procedura, invocând faptul că litigiul a fost soluţionat prea târziu în raport cu termenul prevăzut pentru administrarea momelilor.
A apreciat instanţa fondului că prejudiciul invocat de reclamantă, reprezentând profitul nerealizat, nu este însă cert, deoarece nu există o decizie a autorităţii contractante de finalizare a procedurii în favoarea unui alt participant în detrimentul reclamantei, toate aserţiunile fiind fundamentate pe posibilitatea câştigării licitaţiei.
S-a mai constatat că reclamanta nu a administrat nici o probă din care să reiasă despăgubirile solicitate, iar aceasta nu se poate prevala de prevederile art. 287 din OG nr. 34/2006, în speţă nefiind întrunite condiţiile prevăzute de acest text.
În ce priveşte excepţia invocată de C.N.S.C. s-a reţinut că între acest pârât şi reclamantă nu există nici un raport juridic legat de procedura de achiziţie, răspunderea delictuală neputând fi angajată în condiţiile OG nr. 34/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC A. SRL Bucureşti, criticând soluţia pronunţată prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de judecată nu şi-a motivat în drept hotărârea pe care a pronunţat-o, limitându-se la a face referire la faptul că, sub aspect probator, societatea nu se poate prevala de dispoziţiile art. 287 din OUG nr. 34/2006, întrucât procedura nu a fost finalizată.
Reiterând aspectele relative la modalitatea de derulare a procedurii de licitaţie, recurenta a concluzionat în sensul că societatea nu a fost declarată câştigătoare, consecinţa fiind aceea că a fost privată de un profit de 1.968.563 lei.
Sesizată astfel cu soluţionarea unui recurs împotriva unei hotărâri pronunţată la o instanţă de contencios administrativ, Înalta Curte, examinând actele dosarului, în raport cu prevederea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din acelaşi act normativ, urmare a încălcării normelor imperative ce reglementează competenţa materială a instanţelor, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acţiunea formulată de reclamant are ca temei juridic OUG nr. 34/1994, în speţă solicitându-se obligarea pârâtei, în calitate de autoritate contractantă, la plata de despăgubiri.
În conformitate cu prevederile art. 286 alin. (1) din actul normativ susmenţionat, procesele şi cererile privind actele autorităţilor contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, cu excepţia litigiilor privind procedurile de atribuire de servicii şi/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, care se soluţionează în primă instanţă de către Curtea de Apel Bucureşti.
Aşadar, în raport cu prevederea enunţată, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului, indiferent de împrejurarea că pârâta este un organ de autoritate centrală, în speţă nefiind incidente normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În consecinţă, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 2.088 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1112/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1500/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
