ICCJ. Decizia nr. 1507/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1507/2010
Dosar nr. 1606/2/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2.004 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul N.N. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., instanţa constatând refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii reclamantului. A fost obligat pârâtul să stabilească o dată de soluţionare a cererii, într-un termen scurt, rezonabil, respingându-se ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, reclamantul a solicitat redobândirea cetăţeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chişinău, autoritatea competentă având obligaţia de a înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de acest act normativ.
S-a mai apreciat că în condiţiile în care legea specială în materie nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă are obligaţia de soluţionare a cererii, se impune respectarea dispoziţiilor cuprinse în norma generală şi a dreptului oricărui cetăţean la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil.
În ce priveşte petitul relativ la acordarea de daune morale, instanţa fondului a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit, obligarea autorităţii la soluţionarea cererii în speţă reprezentând o reparaţie morală îndestulătoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.J.L.C., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
A susţinut recurentul că prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat instanţei să constate că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât cererea de redobândire a cetăţeniei formulată de reclamant a fost soluţionată de Comisia pentru cetăţenie care, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, a propus, prin raportul întocmit, aprobarea cererii de acordare a cetăţeniei române.
Aşadar, a apreciat recurentul, prima instanţă nu a analizat susţinerile autorităţii şi nu a reţinut situaţia reală demonstrată prin acte doveditoare, motivarea fiind străină de cauza dedusă judecăţii.
Examinând cauza prin prisma criticii formulate de recurentul M.J., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta nu se subsumează art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi ca atare nu există temei pentru modificarea sentinţei atacate.
În mod corect instanţa fondului, raportându-se la momentul declanşării demersului judiciar şi la probatoriul administrat în baza căruia a şi pronunţat sentinţa nr. 2.004 din 13 mai 2009, a constatat că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil în accepţiunea dată acestei sintagme de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002.
În acest context s-au aplicat dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind obligată autoritatea pârâtă la soluţionarea cererii într-un termen scurt, rezonabil.
Faptul că ulterior, cererea intimatului-reclamant a fost avizată pozitiv nu prezintă relevanţă juridică şi nu este de natură a atrage desfiinţarea hotărârii judecătoreşti, aceasta fiind în mod evident legală şi temeinică, cu atât mai mult cu cât Ordinul nr. 1636/ C privind redobândirea cetăţeniei române de către unele persoane, printre care şi intimatul, a fost emis la data de 12 iunie 2009, aşadar ulterior pronunţării sentinţei atacate.
De altfel, prin soluţionarea ulterioară a solicitării reclamantului, se observă că practic a fost executată deja obligaţia stabilită în sarcina autorităţii pârâte, ceea ce dă o conotaţie pozitivă activităţii de soluţionare a cererii formulate în temeiul Legii nr. 21/1991.
În acest context, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J., împotriva sentinţei civile nr. 2.004 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1500/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1511/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
