ICCJ. Decizia nr. 113/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.113/2010
Dosar nr. 301/42/2009
Şedinţa publică din15 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 97 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a lipsei de interes, invocate de I.G.P.R. şi respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei P.I. în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi I.G.P.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea cauzei a reţinut că excepţiile invocate în cauză nu sunt întemeiate. Astfel, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.G.P.R., instanţa a reţinut că pârâtul I.G.P.R. este emitentul actelor atacate, întrucât acţiunea reclamantei vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâtului I.G.P.R., concretizat în adresele contestate de reclamantă nr. 1961824 din 15 octombrie 2008, nr. 237936 din 24 noiembrie 2008 şi nr. 238550 din 3 decembrie 2008 emise de această instituţie.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, Curtea a reţinut că acţiunea introductivă priveşte vătămarea într-un drept prevăzut de lege, situaţie în care acţiunea reclamantei nu apare ca fiind lipsită de interes.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că reclamanta, ca urmare a dobândirii calităţii de auditor de justiţie, în urma promovării concursului de admitere în magistratură, a formulat raport de încetare a raporturilor de serviciu pentru „numirea într-o altă funcţie publică", conform art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea privind Statutul poliţistului, înregistrat sub nr. 1961824 din 9 octombrie 2008 la S.M.R.U.I. al Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar acest serviciu a comunicat reclamantei faptul că nu se poate da curs acestei solicitări.
Ulterior, prin raportul din 10 decembrie 2008, reclamanta a solicitat încetarea raporturilor de serviciu la cerere, în conformitate cu dispoziţiile art. 69 alin. (l) lit. d) din Legea privind Statutul poliţistului, fiind emis de Ministrul Internelor, în acest sens, Ordinul nr. S/II/4370 din 18 decembrie 2008, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 alin. (l) lit. d), art. 70 şi 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002.
Instanţa de fond a apreciat că în mod corect instituţia pârâtă a răspuns la solicitarea reclamantei de încetare a raporturilor de serviciu prin transfer într-o altă funcţie publică, întrucât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile privind transferul, reclamanta nefiind numită într-o altă funcţie publică, ci a dobândit calitatea de auditor de justiţie, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (l) din Legea nr. 303/2004 în această calitate urmează un program de pregătire profesională, fără să existe un raport de serviciu între I.N.M., ori C.S.M. şi reclamantă.
Instanţa a reţinut că un astfel de raport urmează a se stabili numai după numirea acesteia în funcţia de judecător sau procuror, în conformitate cu art. 19 din aceeaşi lege, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor, reţinând că numai după o astfel de numire se poate aplica art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 360/2002.
Instanţa de fond a reţinut că activităţile pe care le desfăşoară auditorul de justiţie pe perioada programului de pregătire profesională nu se circumscriu unei funcţii publice, astfel cum este definită de art. 2 alin. (l) din Legea nr. 188/1999, astfel încât, nefiind reglementată expres de legiuitor această situaţie, nici instanţa nu poate atribui auditorului de justiţie calitatea de funcţie publică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.I., criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţa a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, arătând că intimaţii-pârâţi au invocat cele două excepţii printr-o întâmpinare depusă tardiv, iar instanţa le-a soluţionat fără să ţină cont de prevederile legale arătate.
De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 86 alin. (l) C. proc. civ., potrivit cărora comunicarea tuturor actelor de procedură se va face din oficiu, întrucât nu i s-au comunicat înscrisurile depuse la dosar de intimaţi, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare, principiul contradictorialităţii, precizând că instanţa a încălcat principiul egalităţii armelor consacrat de art. 6 din C.E.D.O. referitor la dreptul la un proces echitabil.
Recurenta a invocat şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa a făcut o aplicare greşită a legii prin aprecierea faptului că funcţia de auditor de justiţie în cadrul INM nu este o funcţie publică.
Astfel, s-a arătat că în mod greşit instanţa a făcut trimitere la definiţia funcţiei publice dată de Legea nr. 188/1999, întrucât dispoziţiile acestei legi nu se aplică magistraţilor. A precizat că statutul de auditor de justiţie este reglementat de Titlul II, capitolul I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar Legea nr. 188/1999 nu poate fi temei juridic pentru soluţionarea litigiului de faţă.
A criticat modul de interpretare a dispoziţiilor legale de către instanţa de fond, arătând că instanţa nu a încadrat corect situaţia de fapt la ipoteza legală dedusă judecăţii, întrucât dispoziţiile art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 360/2002 nu condiţionează numirea poliţistului în cadrul aceluiaşi minister, neurmărindu-se protejarea bugetului acestui minister, ci a bugetului de stat în general, considerând că această finalitate este realizată indiferent de puterea statului, dintre cele trei prevăzute de Constituţie, în cadrul căreia este prevăzută funcţia în care este numită.
A arătat că sintagma funcţie publică are un sens mai larg decât cel prevăzut în Legea nr. 188/1999, iar această interpretare înglobează şi calitatea de auditor de justiţie, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi 4) din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
A precizat că, urmare a aderării României la U.E., prevederile tratatului pot fi invocate direct împotriva statului, având un efect direct vertical, menţionând cauza nr. 14/1974 Van Duyn contra Home Office.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul I.G.P.R. s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătându-se că dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, prevăd că auditorii de justiţie sunt numiţi în funcţiile de judecător sau procuror după promovarea examenului de absolvire a cursurilor, arătând că lipseşte un element de bază pentru existenţa unei funcţii publice, şi anume raportul de serviciu cu instituţia în care este încadrat.
Intimatul a precizat că deşi judecătorii şi procurorii nu se supun Statutului funcţionarului public, având un statut propriu, numirea unui poliţist în funcţia de judecător sau procuror ar putea atrage încetarea raporturilor sale de serviciu în temeiul art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 360/2002, întrucât în cazul acestor funcţii se regăsesc toate elementele caracteristice unei funcţii publice, cum ar fi actul de numire, existenţa raporturilor de serviciu şi investirea cu exerciţiul puterii publice, însă în cauza dedusă judecăţii calitatea de auditor de justiţie nu prezintă niciuna dintre aceste caracteristici.
Intimatul a precizat că auditorii de justiţie beneficiază de bursă, ca drept bănesc ce li se acordă, iar cea mai gravă sancţiune aplicabilă auditorilor de justiţie este exmatricularea, dispoziţii care sunt caracteristice celor care se află într-un proces de formare în cadrul unei instituţii de învăţământ, nicidecum caracteristice funcţiei publice, astfel încât nu există nicio similitudine între funcţiile vizate, pentru a accepta teza recurentei.
Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a solicitat respingerea recursului declarat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Intimatul a arătat că relevantă este situaţia juridică a poliţistului la data când solicită încetarea raporturilor de serviciu şi nu faptul că, ulterior, după parcurgerea unui program de pregătire profesională, ar putea fi numit într-o funcţie publică. Numirea auditorului de justiţie în funcţia publică de procuror, respectiv judecător, reprezintă un eveniment viitor şi incert, fiind condiţionată, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 3 03/2004, de promovarea examenului de absolvire a cursurilor I.N.M.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului formulat în temeiul dispoziţiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar nu poate primi apărarea formulată de recurentă în sensul că instanţa de fond a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, deoarece întâmpinarea depusă la dosar de Ministerul Administraţiei şi Internelor poartă ştampila serviciului registratură de la Curtea de Apel Ploieşti, fiind menţionată data certă de 19 mai 2009, iar întâmpinarea formulată de I.G.P.R., poartă ştampila serviciului registratură, cu data certă de 20 mai 2009, în condiţiile în care primul termen de judecată a fost la data de 28 mai 2009 (şi nu prima înfăţişare din 30 aprilie 2009, când a fost lipsă de procedură cu reclamanta), astfel încât apare neîntemeiată susţinerea recurentei, nefiind depuse întâmpinările în cauză cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
De asemenea, critica recurentei privind necomunicarea întâmpinărilor formulate în cauză nu poate fi reţinută, întrucât reclamanta avea posibilitatea de a solicita amânarea cauzei, la termenul acordat de instanţa de fond, pentru a lua cunoştinţă de întâmpinările formulate în cauză, iar faţă de soluţia de respingere a excepţiilor invocate de pârâţi, Înalta Curte apreciază că interesele reclamantei nu au fost vătămate.
Înalta Curte a constatat, analizând actele şi lucrările dosarului, că instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei şi nu poate primi critica recurentei în legătură cu aspectul neaplicării corecte a dispoziţiilor legale.
Astfel, în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că prin raportul din data de 9 octombrie 2008, recurenta a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, în temeiul art. 69 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, motivând că fusese numită într-o altă funcţie publică, ca urmare a promovării examenului de admitere la I.N.M.
Deoarece a indicat în mod greşit temeiul de drept al încetării raporturilor de serviciu, având în vedere situaţia de fapt, s-a constatat că în cazul său, încetarea raporturilor de serviciu nu s-ar putea face decât în temeiul art. 69 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 360/2002, adică la cerere.
Raporturile de serviciu ale recurentei cu M.A.I. nu puteau înceta în temeiul art. 69 alin. (l) lit. e), aşa cum aceasta solicitase, deoarece nu se afla în situaţie numirii într-o altă funcţie publică, astfel că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat al M.A.I. de a soluţiona cererea acesteia.
Ulterior, prin raportul din data de 10 decembrie 2008, recurenta a solicitat în mod expres încetarea raporturilor de serviciu cu M.A.I., conform art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (l) din Legea nr. 188/1999 privind S.F.P., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raporturile de serviciu ale funcţionarului public se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii.
În cazul de faţă, un astfel de act nu a fost emis deoarece, din economia dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 nu rezultă că, în urma promovării examenului de admitere în I.N.M., candidaţii declaraţi admişi sunt numiţi într-o funcţie publică, ci doar faptul că dobândesc calitatea de auditor de justiţie.
Adeverinţa nr. 13331 24 noiembrie 2008, emisă de I.N.M. atestă faptul că recurenta-reclamantă „urmează cursurile de formare profesională la I.N.M., în perioada 01 octombrie 2008 - 30 iunie 2010".
Potrivit art. 19 alin. 2) din Legea nr. 303/2004, auditorii de poliţie sunt numiţi în funcţia de judecător sau procuror, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor.
Înalta Curte reţine că un element distinct la care trebuie raportată noţiunea de funcţie publică este cel al raporturilor de serviciu ce se nasc între angajat şi angajator, căci numai cel ce ocupă o funcţie publică are capacitate de a exercita atribuţii în scopul realizării competenţelor instituţiei publice în care funcţionează fiind investit cu exerciţiul puterii publice în domeniul în care-şi desfăşoară activitatea respectivă, aspect ce nu se regăseşte în cazul auditorului de justiţie care nu are absolut nici o atribuţie de serviciu, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, acesta urmând un programde formare profesională.
Faptul că auditorul de justiţie nu îndeplineşte o funcţie publică reiese şi din conţinutul prevederilor care reglementează regimul disciplinar aplicabil acestora, art. 18 alin. 3) lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, întrucât cea mai gravă sancţiune care se poate aplica este „exmatricularea" din I.N.M., sancţiune caracteristică celor care se află într-un proces de formare în cadrul unei instituţii de învăţământ şi în nici un caz sancţiune aplicabilă unui funcţionar public.
Nici drepturile băneşti de care beneficiază auditorii de justiţie nu li se acordă ca urmare a ocupării unei funcţii publice, ci aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 303/2004, republicată, drepturile de care beneficiază reprezintă o „bursă" al cărei cuantum se stabileşte în funcţie de indemnizaţia unui magistrat stagiar.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 303/2004, cursanţii I.N.M. au calitate de auditori de justiţie, iar formarea profesională iniţială în cadrul I.N.M. constă în pregătirea teoretică şi practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni judecători sau procurori, art. 16 din Legea nr. 303/2004.
Aşadar, atâta timp cât scopul acestor cursuri pe care auditorii de justiţie le urmează în cadrul I.N.M. este acela de a deveni judecători sau procurori, după încheierea acestora şi promovarea examenului de absolvire, este lipsit de relevanţă aspectul învederat de recurentă în sensul că statutul special al auditorului de justiţie este asimilat sub anumite aspecte statutului magistraţilor, cu consecinţa asimilării calităţii de auditor de justiţie unei funcţii publice.
Pentru toate cele arătate, Înalta Curte a concluzionat că această calitate de auditor de justiţie nu întruneşte elementele caracteristice ale unei funcţii publice.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P.I. împotriva sentinţei nr. 97 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 1318/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
