ICCJ. Decizia nr. 1146/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1146/2010
Dosar nr. 1365/33/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 10 iulie 2009, reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (în prezent Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale) şi respectiv Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în calitate de emitent al actului contestat, anularea Ordinului nr. 246/2009, privind eliberarea petentului din funcţia de director executiv al O.J.C.A. Cluj, obligarea acestui pârât (Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale) la emiterea unui nou ordin de reintegrare pe funcţia deţinută anterior, precum şi obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi la celelalte drepturi băneşti de care reclamantul ar fi beneficiat în funcţia deţinută anterior şi la plata de daune morale.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost numit în funcţia de director executiv al serviciului deconcentrat O.J.C.A. Cluj, prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 176/2006, în urma promovării concursului organizat în vederea ocupării acestui post.
La data de 24 aprilie 2009, a fost emis ordinul contestat, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de director executiv, în conformitate cu prevederile OUG nr. 37/2009.
Reclamantul a indicat că motivele de nelegalitate ale ordinului contestat sunt legate de nerespectarea termenului de preaviz de 30 de zile, raportat la data înregistrării lui la O.J.C.A. Cluj precum şi de încălcarea prevederilor art. 99 alin. (1) şi art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în condiţiile în care OUG nr. 37/2009 prevede, de fapt, înfiinţarea unui post similar celui desfiinţat, respectiv celui de director executiv.
La data de 15 septembrie 2009, a fost înregistrată la dosarul cauzei şi o cerere de suspendare a executării Ordinului M.A.P.D.R. nr. 246/2009, solicitându-se ca această suspendare să se dispună de către instanţă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului cauzei.
În motivarea cererii de suspendare, s-au reluat considerentele referitoare la nelegalitatea ordinului contestat, reclamantul apreciind că din conţinutul acestora rezultă o îndoială serioasă, condiţie cerută pentru a se putea dispune suspendarea.
La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2009, când a fost precizat temeiul cererii de suspendare ca fiind art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa a solicitat părţilor să îşi exprime punctul de vedere şi cu privire la lipsa de obiect a cererii de suspendare, raportat la împrejurarea că este vorba, în esenţă, despre un act epuizat, ca o condiţie intrinsecă de admisibilitate a cererii.
Drept urmare, la data de 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia lipsei de obiect ca o condiţie a promovării acţiunii şi în consecinţă prin încheierea nr. 29/2009 a respins pe acest temei cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 246/2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, formulată de reclamantul M.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că numai în ipoteza actelor cu executare succesivă se poate pune problema unei suspendări a executării.
În opinia instanţei, pe lângă examinarea cerinţelor art. 14 şi 15 este de reţinut că, în speţă, întrucât Ordinul nr. 246/2009, dispune asupra eliberării reclamantului din funcţia de director executiv al O.S.C.A. Cluj, începând cu data de 23 mai 2009, în condiţiile în care a fost acordat un termen de preaviz, de 30 de zile calendaristice, în perioada 2 aprilie – 23 mai 2009, interval în care s-au identificat funcţiile publice vacante corespunzătoare, care au fost puse la dispoziţia persoanelor afectate prin punerea în aplicare a OUG nr. 37/2009, în ceea ce-l priveşte pe reclamant, actul a fost executat, prin eliberarea sa din funcţie, iar din această perspectivă, ordinul este epuizat.
Pentru a dispune în sensul respingerii acţiunii în sensul arătat, Curtea a reţinut şi împrejurarea că reducerea salariului încasat de către petent nu reprezintă un scop în sine, iar punerea în executare a actului nu se realizează prin reducerea drepturilor cuvenite, deoarece acest lucru nu este vizat, în mod direct prin actul atacat, ci prin eliberarea din funcţie.
2. Recursul declarat de reclamantul M.I
Împotriva Încheierii din data de 19 octombrie 2009 a declarat recurs reclamantul M.I.
În esenţă, recurentul-reclamant a arătat că prima instanţă, în mod greşit a reţinut ca argument primordial pe care şi-a fundamentat soluţia, lipsa de obiect a cererii şi numai în subsidiar şi în manieră indirectă neîndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Sub acest ultim aspect s-a susţinut că în ceea ce priveşte cazul bine justificat, în sensul definiţiei cuprinse în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată, acesta rezultă din chiar temeiurile legale ce au stat la baza emiterii ordinului contestat, respectiv prevederile citate din cuprinsul Legii nr. 188/1999, republicată ca şi raportat la împrejurarea că legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 a fost declarată ulterior ca neconstituţională.
În fine, în ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente recurentul-reclamant a învederat că pe lângă diminuarea substanţială a drepturilor sale salariale i-au fost şi îi sunt în continuare afectate imaginea şi prestigiul profesional.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând prezenta cauză în raport de prevederile legale incidente, faţă de motivele de recurs invocate ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins ca atare însă în considerarea argumentelor în continuare prezentate, în substituirea parţială a celor pe care prima instanţă şi-a fundamentat soluţia.
Înalta Curte apreciază că relevant, din perspectiva examinării temeiniciei şi admisibilităţii cererii de suspendare de faţă, întemeiată pe prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată nu este, aşa cum a apreciat prima instanţă examinarea, ca o condiţie intrinsecă de admisibilitate, existenţei obiectului cererii raportat la natura actului a cărui punere în executare se produce într-un singur moment, aşa cum este şi cazul actului administrativ atacat în cauză.
Înalta Curte reafirmă, astfel cum constant a statuat în jurisprudenţa sa în această materie că măsura suspendării executării actelor administrative poate fi dispusă în situaţii de excepţie şi cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt acestea precizate în Legea nr. 554/2004, republicată.
Drept urmare se vor înlătura argumentele pe care, cu prioritate, prima instanţă le-a examinat şi aceasta întrucât Înalta Curte apreciază că în măsura în care s-ar opera o astfel de distincţie, între actele administrative cu executare imediată şi cele cu executare succesivă, s-ar restrânge în mod nelegal sfera de aplicare a textelor sus arătate, în lipsa voinţei exprese a legiuitorului în acest sens, cu consecinţa, de asemeni de neacceptat, a golirii de conţinut, cel puţin în parte, a respectivei norme legale.
Suspendarea se referă nu doar la situaţia în care un act produce efecte succesive ci şi a situaţia în care consecinţele unui act se întind în timp pe o durată nedeterminată.
Reţinându-se că soluţia primei instanţe este principial corectă pentru argumentele subsidiare menţionare şi pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind întemeiate, şi analizând probatoriul administrativ existent la dosar, conform art. 3041 C. proc. civ., vor fi respinse criticile recurentului-reclamant faţă de cele în continuare arătate.
Nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant, care fără temei susţine că hotărârea pronunţată este rezultatul unei eronate interpretări a probelor administrate, întrucât, rezultă fără echivoc, că în cauză nu au fost prezentate elemente de fapt de natură a demonstra, îndeplinirea cumulativă a cerinţelor legale, respectiv pe lângă existenţa cazului bine justificat, şi a iminenţei producerii unei pagube, în sensul în care aceste cerinţe sunt definite în chiar cuprinsul Legii nr. 554/2004, republicată [(art. 2 lit. ş) şi t)].
Dacă în ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii, respectiv a cazului bine justificat, constatarea caracterului neconstituţional al Legii pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ, astfel cum a statuat deja Înalta Curte în această materie, nu aceeaşi constatare poate fi făcută cu referire la îndeplinirea şi a celei de-a doua condiţii, respectiv iminenţa producerii unei pagube.
Din această perspectivă Înalta Curte apreciază că este corectă soluţia sentinţei supusă examinării instanţei de control judiciar întrucât simplele susţineri şi afirmaţii ale recurentului-reclamant vizând lipsirea de venituri, nesusţinute probator, reiterate de altfel şi ca motive de recurs, nu sunt nici suficiente şi nici concludente pentru a se aprecia că şi această cerinţă legală este îndeplinită în cauză, în condiţiile în care recurentului i s-a oferit un post de execuţie remunerat, după cum a reţinut şi prima instanţă.
În sensul textelor de lege aplicabile întrunirea cumulativă a celor două cerinţe se impune a fi demonstrată prin probe, neputând fi dedusă automat, raportat numai la susţinerile părţilor.
Faţă de toate cele mia sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs, în sensul şi pentru temeiurile de fapt şi de drept examinate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.I. împotriva Încheierii nr. 29 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1142/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 115/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
