ICCJ. Decizia nr. 1124/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1124/2010
Dosar nr.8700/1/200.
Şedinţa publică din 1 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Comisia de cercetare a averilor constituită pe lângă Curtea de Apel Suceava în baza Legii nr. 115/1996 a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, precum şi de Guvernul României, solicitându-se declanşarea procedurii de control a averii soţilor S.A. şi M.
În actele de sesizare a comisiei s-a arătat că, prin rechizitoriul din 12 noiembrie 2001, S.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, evaziune fiscală, fals în declaraţii şi instigare la fals sub semnătură privată, reţinându-se că în perioada îndeplinirii funcţiei de prefect al judeţului Botoşani a dobândit bunuri ce depăşesc veniturile legal realizate, iar la eliberarea din funcţie nu a depus declaraţia de avere potrivit dispoziţiilor legii menţionate.
Cele două sesizări au fost conexate de comisie.
Prin ordonanţa nr. 1 din 18 februarie 2004, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Suceava a trimis cauza Curţii de Apel Suceava, reţinând că, pentru perioada 1996-2000, cercetaţii au realizat din salarii un venit de 265.082.709 RON şi au achiziţionat importante bunuri, rezultând o diferenţă între venituri şi cheltuieli de 6 miliarde RON pe care au refuzat să o justifice.
Apreciind necesitatea administrării de probe complexe, care ar fi condus la depăşirea termenului de 3 luni prevăzut de lege pentru soluţionarea sesizării, comisia a dispus trimiterea dosarului în instanţă care, după administrarea probatoriului pe care l-a extins la perioada 1990-2001, prin sentinţa civilă nr. 4 din 23 iunie 2006,a dispus închiderea dosarului.
Instanţa sesizată a reţinut că nu s-a făcut dovada dobândirii de bunuri pe căi ilicite de către persoanele cercetate.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 4422 din 31 mai 2007, a admis recursul şi a casat hotărârea atacată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În Decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a indicat completarea probatoriului prin administrarea unei expertize care să ţină seama de veniturile şi cheltuielile pârâţilor şi ale familiei acestora şi să concluzioneze asupra disponibilităţilor în achiziţionarea bunurilor care constituie averea pârâţilor. Totodată, s-a recomandat să fie avute în vedere, ca reper în determinarea cheltuielilor cu întreţinerea familiei, normele referitoare la coşul zilnic de consum lunar, conform OUG nr. 217/2001, cu actualizările ulterioare, precum şi suplimentarea probatoriului, prin audierea ca martori a persoanelor cărora pârâţii le-au înstrăinat bunuri în perioada supusă cercetării.
Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Suceava a suplimentat probatoriul, audiind martori, solicitând relaţii de la societăţile la care pârâtul a îndeplinit funcţii de membru în consiliile de administraţie şi verificând contractele de vânzare-cumpărare încheiate. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize contabile privind contabilizarea veniturilor şi cheltuielilor pârâţilor şi concluzionarea asupra disponibilităţilor de învestire.
Prin sentinţa nr. 3 din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a dispus închiderea dosarului având ca obiect sesizările formulate în baza Legii nr. 115/1996 de reclamanţii Guvernul României şi Ministerul Public, privindu-i pe pârâţii S.A. şi S.M.. Prin aceeaşi hotărâre, reclamanţii au fost obligaţi să plătească pârâţilor suma de 15.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa fondului a împărţit perioada verificată în trei subperioade, decembrie 1996 - iunie 1999, iulie 1999 - iulie 2000 şi august 2000 - 17 ianuarie 2001, reţinând următoarele:
Pentru prima subperioadă s-a reţinut la venituri suma totală de 127.840,12 RON, reprezentând salarii (13.254,14 RON), dobândă rezultată din investiţii la B.C.R. (102,44 RON), indemnizaţiile plătite pentru participarea în consilii de administraţie şi alte funcţii de colaborator (6.451,54 RON), suma de 50 RON obţinută din vânzarea unui garaj, suma de 84.160 RON primită de la o rudă din străinătate, precum şi suma de 14.230 RON economisită anterior perioadei cercetate.
La cheltuielile pentru prima subperioadă, reţinute a fi fost în total de 107.602,67 RON, au fost incluse contravaloarea unui teren (1.780 RON), capitalul investit la B.R.D. în 1998 (28.423 RON) şi în 1999 (31.675,6 RON), precum şi un capital de 500 RON investit la aceeaşi bancă, capitalul investit la SC D.U. şi A.I. (400 RON), capitalul investit la B. SA Botoşani (19.599 RON), şi cheltuieli de întreţinere pentru trei persoane pe timp de 31 luni (25.225 RON).
Pentru cea de-a doua subperioadă s-au reţinut:
La cheltuieli, calculate la 106.319,9 RON, cele aferente edificării unei case (16.784,27 RON), apartamentul din Iaşi (8.000 RON), achiziţionarea unui spaţiu comercial (1.300 RON), achiziţionarea de acţiuni la SC. A. (36.087,63 RON), capitalul investit la B.R.D. în anul 2000 (33.570 RON) şi cheltuieli de întreţinere pentru 13 luni (10.578 RON).
La venituri, calculate în total la 199.472,52 RON, au fost incluse dobânzile la depozite şi conturi B.R.D. (17.165,51 RON), venituri din diferenţa de curs valutar B.R.D. (47.459,24 RON), venituri din chirii (2.565,81 RON), sume obţinute la nunta fiului pârâţilor (60.000 RON), venituri din vânzarea unor diamante (37.535,64 RON), salarii pentru 13 luni (10.135,51 RON), indemnizaţii din participarea în consiliile de administraţie şi alte funcţii de colaborator (4.373,36 RON) şi excedentul din prima subperioadă (20.237,45 RON).
În cea de-a treia subperioadă au fost incluse:
La cheltuieli, stabilite în total la 94.102,81 RON, achiziţionarea de acţiuni B.R.D. (57.972,12 RON), capital investit la B.R.D. în 2001 (20.433,69 RON), cheltuieli cu exploatare viţă de vie (10.000 RON) şi cheltuieli de întreţinere (5.697 RON).
La venituri, calculate în total la 145.456,65 RON, venituri din exploatare viţă de vie (42.640 RON), salarii (3.118,62 RON), indemnizaţii pentru consilii de administraţie şi alte funcţii de colaborator (4.966,5 RON), venituri din chirii (1.578,91 RON) şi excedentul din subperioadă anterioară (93.152,62 RON).
Instanţa fondului a reţinut existenţa în perioada supusă controlului a unui excedent de 51.353,84 RON în balanţa dintre veniturile licite obţinute de pârâţi şi cheltuielile efectuate, apreciind totodată că nu există nici un element de discrepanţă sau care să ateste dobândirea ilicită a unor bunuri.
Cu privire la perioada supusă controlului, instanţa de fond a reţinut că verificările s-au făcut corespunzător mandatului pârâtului de prefect al judeţului Botoşani, neputându-se extinde probatoriul şi pentru perioada 1990-1997, aşa cum recomandase comisia de control a averilor.
Totuşi faţă de susţinerile pârâţilor privind posibilitatea economisirii sumei de 20.000 dolari SUA în perioada anterioară celei supuse verificării, instanţa fondului a concluzionat că pârâtul provine dintr-o familie înstărită, cu bunici moşieri şi tată avocat, cu o situaţie materială deosebită, iar pârâtul S.A. a ocupat mai multe funcţii de conducere, inclusiv de parlamentar în perioada 1992-1996. Totodată, pârâtul a obţinut venituri suplimentare din creşterea de animale şi păsări, din comercializarea unor produse achiziţionate cu prilejul unor deplasări la Moscova şi Chişinău şi din alte surse.
Instanţa fondului a mai reţinut rolul important pe care l-a avut în finanţarea şi gestionarea veniturilor familiei S. cumnatul pârâtului, S.L., de profesie inginer constructor, care în 1981 a plecat definitiv din ţară în Israel, iar în 1984 s-a mutat în Botswana, unde a devenit un prosper om de afaceri. A fost luată, astfel, în calcul la capitolul venituri suma totală de 100.000 dolari SUA pe care ar fi primit-o de la cumnatul său (84.160 RON).
S-a mai reţinut că soţia pârâtului, în perioada verificată, a realizat venituri din salarii, din meditaţii la limba engleză şi din comercializarea obiectelor de artizanat confecţionate personal.
Au fost luate în calcul şi veniturile obţinute din valorificarea bunurilor moştenite de pârâtul S.A. după mama sa, S.V., decedată la 7 septembrie 1998, respectiv echivalentul în lei a sumelor de 10.000 dolari SUA pentru tablouri şi 22.800 dolari SUA pentru bijuterii, precum şi suma de 60.000 RON obţinută la nunta fiului pârâţilor, S.C., care ar fi revenit acestora în schimbul unui apartament cedat fiului şi soţiei sale.
În total, adăugând toate aceste venituri la cele realizate din salarii, chirii, vânzare garaj şi producţie de struguri, investiţii bancare, precum şi din exercitarea de către pârât a calităţii de membru în consiliile de administraţie la 7 societăţi comerciale, conform documentelor justificative ataşate la dosar, s-a reţinut la capitolul venituri suma de 359.372,28 RON.
La capitolul cheltuieli a fost reţinută pentru perioada cercetată suma de 308.025,34 RON, prima instanţă apreciind că nu pot fi luate în calcul sumele de 68.160,35 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie la plata cărora a fost obligat pârâtul, către SC M. SRL Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 454 din 7 iulie 2005, devenită irevocabilă, şi, respectiv 15.244,10 RON, reprezentând contravaloarea materialelor de construcţie incluse în cele 6 avize de expediţie anulate ca fiind false, împreună cu cele 6 chitanţe care atestau efectuarea plăţii, conform sentinţei penale nr. 106 din 13 martie 2002 a Tribunalului Botoşani.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi Guvernul României.
Prin recursul Parchetului s-a solicitat modificarea hotărârii în sensul confiscării sumei constatate ca fiind nejustificată de S.A. şi S.M., în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, precum şi înlăturarea dispoziţiei privind obligarea Guvernului României şi a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava la plata cheltuielilor de judecată faţă de pârâţi.
Soluţia primei instanţe a fost criticată de acest recurent, motivat de faptul că în mod greşit s-a dispus închiderea dosarului, întrucât prin probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit provenienţa licită a tuturor bunurilor dobândite de pârâţi în perioada anilor 1997-2001.
S-a apreciat astfel că, la capitolul cheltuieli, instanţa trebuia să reţină şi următoarele sume:
1. Cele cuprinse în situaţia întocmită în cursul urmăririi penale privind achiziţionarea unor bunuri şi prestări de servicii, respectiv sumele de 669.069.819 RON şi 11.297 dolari SUA care, cu excepţia celor de la poziţiile referitoare la articolele de mobilier în valoare de 120.954.060 RON, nu au făcut obiectul expertizei.
2. Suma de 90.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea unor obligaţiuni M.F. pe care pârâtul S.A. le-a cumpărat de la Banca A. SA – Sucursala Botoşani în anul 2000 în numele fiului său S.T.C., aşa cum s-a reţinut în rechizitoriul nr. 183/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Cât priveşte capitolul venituri, s-a apreciat că în mod nejustificat expertul a reţinut suma de 232.079.340 RON pentru 165.181 acţiuni vândute la PAS, venituri pretins încasate de la SC A. SA Botoşani, în condiţiile în care din probele administrate rezultă că, dimpotrivă, pârâtul S.A. a cumpărat acţiuni de la această societate.
Nejustificat s-a reţinut şi caracterul licit al unor bunuri pretins moştenite de acest pârât după decesul mamei sale, deşi nu au fost indicate în certificatul de moştenitor, precum şi a sumei de 100.000 dolari SUA dobândită de la S.L. pentru achiziţionarea unei vile, construcţie începută în 1999 (40.000 dolari SUA), pentru cumpărarea de acţiuni (20.000 dolari SUA) şi pentru achiziţionarea unui apartament în Iaşi (4.000 dolari SUA), fapt dovedit numai prin probe testimoniale indirecte şi cu înscrisul sub semnătură privată.
S-a omis a se avea în vedere faptul că, pe de o parte, acestea nu au fost menţionate în declaraţia de avere completată la data de 17 ianuarie 2001, iar pe de altă parte, nici S.L., care a intrat pe teritoriul României la data de 18 iulie 1999 şi nici S.A., care a ieşit din ţară la 17 septembrie 1999 şi a revenit la 4 octombrie 1999, nu figurează în evidenţele Biroului Vamal de control şi vămuire cu suma în valută sau lei, ori cu pietre preţioase.
S-a menţionat şi faptul că pârâtul a avut deschise conturi în RON şi în valută şi anterior dobândirii acestor bunuri, aşa cum rezultă din adresele B.C.R. şi B.R.D., nota privind sumele de bani în RON şi valută rulate prin bănci în perioada de referinţă şi precizările la raportul de expertiză întocmit de expertul C.A., iar martorii audiaţi în cauză au aflat doar din discuţiile cu pârâţii că aceştia ar fi primit diverse sume de la S.L., spre administrare, dar şi cu ce sume au fost valorificate tablourile şi diamantele.
Făcând referire şi la sumele pentru care s-a apreciat de către instanţă că nu pot fi incluse la capitolul cheltuieli în raport cu statuările din sentinţele nr. 454 din 7 iulie 2005 şi 106 din 13 martie 2002, recurentul a apreciat că şi în situaţia în care că aceste sume nu ar fi luate în calcul, între veniturile obţinute de pârâţi şi bunurile dobândite există diferenţe vădite.
În raport cu întregul material probator administrat în cauză, s-a concluzionat că rezultă o diferenţă vădită între cele declarate de pârâtul S.A. la data învestirii în funcţia de prefect al judeţului Botoşani şi bunurile, precum şi sumele de bani pe care acesta le-a dobândit pe perioada mandatului, acesta nefiind în măsură să justifice nici în faţa comisiei pentru controlul averilor şi nici în faţa instanţei provenienţa licită a diferenţei constatate.
Pentru ipoteza în care se va aprecia că nu ar putea fi reţinută în totalitate, ca nejustificată, suma ce a făcut obiectul sesizării, s-a apreciat că se impune confiscarea diferenţei dintre cheltuielile efectuate de pârâţi şi veniturile obţinute de aceştia, stabilită conform primei variante a raportului de expertiză.
Guvernul României a criticat soluţia instanţei de fond în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
1. La soluţionarea cererii, instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, referitoare la participarea Statului prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a Agenţiei Naţionale de Integritate, ceea ce a determinat o încălcare a normelor de procedură, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care atrage casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
2. Prima instanţă a reţinut în mod greşit că Guvernul României a sesizat Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Suceava, constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu privire la numitul S.A., din adresa nr. 15 CA/2785 din 22 noiembrie 2004, transmisă Curţii de Apel Suceava, la cererea acesteia, rezultând că ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului a transmis, într-adevăr, declaraţia de avere depusă de acest pârât, dar această transmitere s-a realizat la cererea Procurorului General al României, formulată prin adresa nr. 2760 din 21 septembrie 2001.
De altfel, susţine acest recurent, în raport cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 115/1996, în forma în vigoare la momentul de referinţă, nici Guvernul României şi nici Secretariatul General al Guvernului (instituţie publică distinctă) nu se regăseau printre persoanele abilitate de lege să formuleze cererea de cercetare.
3. Instanţa de fond a reţinut în mod eronat culpa procesuală a Guvernului în declanşarea litigiului, astfel încât a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., obligându-l să plătească pârâţilor S.A. şi S.M. suma de 15.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursurile sunt fondate.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că subzistă în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
1. Prin Decizia nr. 4422 din 31 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva sentinţei civile nr. 4 din 23 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, şi în consecinţă, a casat sentinţa menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Suceava la data de 27 septembrie 2007.
În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, astfel cum a fost modificat de art. 61 pct. 2 din Legea nr. 144/2007, în vigoare de la data de 28 mai 2007, „Preşedintele Curţii de Apel sau preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal, primind dosarul, fixează termen de judecată, potrivit legii, şi dispune citarea tuturor părţilor care au fost chemate de Agenţie. Statul, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, va fi întotdeauna citat în instanţă. Participarea procurorului şi a Agenţiei Naţionale de Integritate este obligatorie".
Potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
În raport cu aceste prevederi legale, era obligatorie citarea în cauză a Agenţiei Naţionale de Integritate, nesocotirea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, sub acest aspect, atrăgând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentul Guvernul României.
2. În conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În cauză, reţinând modalitatea defectuoasă în care a fost administrat probatoriul în primul ciclu procesual, Înalta Curte, prin Decizia de casare, a făcut referire şi la greşita reţinere, în absenţa unei declaraţii vamale şi în condiţiile existenţei unor neconcordanţe între susţinerile pârâtului şi relatările unui martor, a sumei de 22.800 dolari SUA ca fiind adusă de pârât în ţară la întoarcerea din Boswaua. Totodată, pentru determinarea cu exactitate a resurselor de venituri ale cercetătorilor, a valorii bunurilor dobândite, a cheltuielilor de întreţinere şi întocmirea unei balanţe de venituri şi cheltuieli care să permită o concluzie corectă în legătură cu caracterul licit sau nelicit al dobândirii averii, a dispus completarea probatoriului atât prin administrarea unei expertize, în condiţiile expres indicate, cât şi audierea ca martori a persoanelor cărora cercetaţii le-au înstrăinat bunuri în perioada supusă cercetării.
S-a dat, de asemenea, îndrumarea să fie avute în vedere, la momentul rejudecării şi celelalte critici conţinute în motivele de recurs referitoare la sumele în valută primite de la numitul S.L., la bunurile primite pe cale succesorală şi la extinderea perioadei de cercetare anterior exercitată funcţiei de prefect.
Or, aceste din urmă critici au vizat între altele, tocmai greşita luare în calcul a bunurilor care exced celor indicate în certificatul de moştenitor şi a sumelor pretins primite de la S.L., în condiţiile în care nu au fost menţionate în declaraţia de avere completată la 17 ianuarie 2001 şi nici nu figurează în evidenţele biroului vamal ca fiind introduse în ţară.
În rejudecare, s-a reţinut – cu nesocotirea obligaţiei de a fi respectate integral statuările instanţei de recurs în privinţa probatoriului administrat – pe baza aceloraşi probe indirecte, respectiv a declaraţiilor martorilor care au relatat aspecte cunoscute numai din discuţiile cu pârâţii şi fără a se prezenta justificări cu privire la posibilităţile materiale reale ale rudei din străinătate de a pune la dispoziţia acestora sumele indicate în considerentele hotărârii, ori vreun document vamal de introducere a acestora în ţară, rolul important în finanţarea şi gestionarea veniturilor pârâţilor a respectivei rude, în sensul că le-ar fi dat spre administrare în 1998 suma de 100.000 dolari SUA, cuantum ce nu a fost indicat de pârâtul S.A. nici pe parcursul soluţionării dosarului penal şi nici în prezenta cauză, în primul ciclu procesual.
Mai mult, însuşindu-şi în totalitate susţinerile acestui pârât, instanţa a concluzionat că deţinerea unui paşaport diplomatic l-ar fi absolvit de obligaţia declarării în vamă a sumelor de bani pe care le avea asupra sa, fără a se indica temeiul legal al unei astfel de concluzii.
Or, paşaportul diplomatic se eliberează categoriilor de persoane expres stabilite de legiuitor, în considerarea funcţiilor de demnitate publică pe care le ocupă, în scopul facilitării reprezentării de către acestea a intereselor statului român în străinătate şi nicidecum pentru a institui anumite „privilegii" în favoarea acestora, din perspectiva obligativităţii respectării normelor legale privind controlul vamal şi introducerea valutei în ţară.
Reglementările Băncii Nationale a României, în vigoare în perioada de referinţă, nu au instituit un regim derogator pentru deţinătorii unor astfel de paşapoarte sub aspectul introducerii sau scoaterii în/din România de sume în valută efectivă (în numerar).
Astfel, conform art. 24 din Regulamentul nr. 3/1997 al Băncii Nationale a României, introducerea unor astfel de sume se efectua numai în limitele şi în condiţiile prevăzute Normele N.R.V.7, parte integrantă a acestuia (abrogate numai în anul 2004, prin Regulamentul nr. 1).
Conform acestor Norme, persoanele fizice puteau intra în ţară cu sume în valută efectivă (numerar) în echivalent de maximum 10.000 dolari SUA, fiind obligatorie depunerea la organele vamale a sumelor ce depăşesc această limită.
Mai mult, nu erau scutiţi de aceste obligaţii nici chiar cetăţenii străini posesori de paşaport diplomatic, aşa cum expres s-a prevăzut la pct. 8. Ca atare, această concluzie a instanţei nu are suport legal.
În dovedirea provenienţei ilicite a averii se pot într-adevăr valorifica şi alte resurse dar numai atunci când se face dovada certă a unor fapte sau acte juridice reale şi neinterzise de lege care au servit la realizarea bunurilor şi la satisfacerea cheltuielilor de către cercetaţi.
Adiţionarea sumelor pretins primite şi destinate achiziţionării unor bunuri, menţionate în considerentele hotărârii nu justifică, de altfel, cuantumul reţinut, totalul lor fiind de numai 64.000 dolari SUA.
Pe de altă parte, abstracţie făcând de aceste considerente, pentru ipoteza în care s-ar putea reţine la capitolul venituri suma de 40.000 dolari SUA consemnată în actul sub semnătură privată intitulat „Convenţie" încheiat la data de 8 august 1999, nu poate fi omisă împrejurarea că s-a susţinut în mod constant (inclusiv în recurs) că ruda din străinătate a petrecut numeroase vacanţe la familia pârâtului, situaţia în care se impunea oricum a se determina şi cheltuielile suportate de acesta cu astfel de vizite, în perioada de referinţă.
În privinţa pretinselor venituri obţinute din valorificarea bunurilor moştenite, era utilă şi în acelaşi timp posibilă, stabilirea unui supliment de masă succesorală cu respectarea prevederilor legale în materie (inclusiv sub aspectul competenţei) şi în condiţii de contradictorialitate cu celălalt moştenitor. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a făcut referire la o convenţie care ar fi vizat 2 apartamente ale defunctei mame, deşi unul îi era vândut încă din anul 1992 celuilalt moştenitor, prin act autentic, împrejurare în raport cu care s-ar fi impus examinarea situaţiei juridice a celor două imobile pentru a se putea aprecia în concret asupra forţei probante a respectivelor probe indirecte şi a se reţine pretinsa echitate valorică a împărţelii la care a făcut referire martora U.L.
Pe baza probatoriului administrat, contravaloarea acestor bunuri a fost greşit reţinută la capitolul venituri, în absenţa prezentării unui document vamal de introducere în ţară a sumei de 22.800 RON pretins obţinută din valorificarea unor bijuterii în Botswana şi a unor probe certe care să ateste valorificarea tablourilor, bunuri în privinţa cărora pârâtul a fost atenţionat, de altfel, de către martorul B.I., că nu pot fi vândute la valoarea estimată de acesta.
Greşit a fost luată în calcul, la acelaşi capitol, suma de 600.000 RON obţinută la nunta fiului părţilor, în condiţiile în care, atât conform tradiţiei, cât şi conform jurisprudenţei constante în materie, darurile de nuntă, inclusiv cele făcute de părinţii unuia dintre soţi cu acea ocazie, sunt bunuri comune ale soţilor, fiind dobândite în timpul căsătoriei şi având destinaţia de a forma începutul patrimoniului comun al acestora, iar martorii audiaţi în cauză nu au făcut referire la existenţa vreunei înţelegeri de natură să înlăture acest caracter sau cu privire la cedarea respectivei sume în schimbul simplei folosinţe a unui apartament, cum a pretins pârâtul S.A.
Nu s-a observat, totodată, că în mod nejustificat expertul a reţinut suma de 232.079.340 RON pentru 165.181 acţiuni vândute la P.A.S. încasate de la SC A. SA Botoşani, în condiţiile în care din probe a rezultat că, în realitate, pârâtul a cumpărat acţiuni de la acea societate.
La capitolul cheltuieli s-a concluzionat în mod greşit că suma de 152.441.000 RON reprezentând contravaloarea unor materiale de construcţii (rezultată din însumarea celor 6 avize de expediţie şi avută în vedere de expert) nu poate fi reţinută, omiţându-se a se observa condiţiile în care respectivele avize au fost emise - în anul 2000, la cererea pârâtului, pentru justificarea achiziţionării materialelor respective în anul 1999, când lucrările de construcţie erau în derulare – şi motivele pentru care, prin sentinţa penală nr. 106/2000 s-a dispus anularea lor.
Nu au fost indicate nici motivele pentru care s-a apreciat că nu se impune luarea în calcul a tuturor sumelor cuprinse în situaţia întocmită în cursul urmăririi penale privind achiziţionarea unor bunuri şi prestări servicii, respectiv sumele de 669.069.819 RON şi 11.297 dolari SUA, indicate în recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care nu au format obiectul expertizei.
La acelaşi capitol se impunea a fi reţinută şi suma de 90.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea unor obligaţiuni MF, pe care pârâtul S.A. le-a cumpărat de la Banca A. SA în numele fiului său S.T., aşa cum s-a stabilit în cursul urmăririi penale, pe baza adresei nr. 5300 din 10 septembrie 2001 a respectivei unităţi bancare şi a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 771639 din 21 octombrie 2001, al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Botoşani.
Concluzia primei instanţe în privinţa sumei de 681.603.561 RON, raportată la statuările sentinţei nr. 454 din 7 iulie 2005, irevocabilă, criticată prin acelaşi recurs, este corectă, acest aspect fiind calificat, de altfel, şi prin Decizia de casare.
În raport cu dezlegarea dată acestor aspecte, care în mod evident influenţează balanţa de venituri şi cheltuieli întocmită în cauză, este necesară suplimentarea probatoriului prin completarea expertizei sau administrarea unei noi expertize, în aceleaşi condiţii stabilite prin Decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, pentru a se concluziona asupra disponibilităţilor de investire în bunurile ce constituie averea părţilor, prin raportare la sursele prezente aferente fiecărei subperioade, excluzând de la capitolul venituri şi respectiv, incluzând la capitolul cheltuieli sumele anterior indicate.
Cum, potrivit art. 305 C. proc. civ., o atare probă nu poate fi administrată în această etapă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 313 corelat cu art. 312 alin. (3) şi art. 725 alin. (2), teza finală C. proc. civ., precum şi cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, va admite ambele recursuri, dispunând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În cadrul rejudecări se va proceda la citarea în cauză a Agenţiei Naţionale de Integritate şi la suplimentarea probatoriului, în modalitatea anterior indicată.
Se vor examina, totodată, celelalte aspecte invocate de recurentul Guvernului României, circumscrise greşitei stabiliri a Codului procesual în privinţa autorilor sesizării, precum şi admisibilitatea obligării acestora, raportat la obiectul şi specificul cauzei, la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva sentinţei civile nr. 3 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1100/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1133/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
