ICCJ. Decizia nr. 1218/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1218/2010
Dosar nr. 8251/2/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 16 decembrie 2008, reclamanta SC S. A.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C.A.F.P.C.M. Prahova, anularea deciziei nr. 210 din 26 iunie 2008 prin care a fost soluţionată contestaţia reclamantei împotriva deciziei nr. 735 din 13 martie 2008.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2867 din 7 iulie 2009 a respins acţiunea, ca neîntemeiată, respingând totodată şi excepţia inadmisibilităţii acesteia, invocată de pârâta A.N.A.F.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 210 din 26 iunie 2008, emisă de pârâta A.N.A.F. s-a dispus respingerea contestaţiei formulată de reclamantă pentru suma totală de 310.102 lei, reprezentând TVA, respins la rambursare, prin raportul de inspecţie fiscală, TVA aferent stocurilor de materii prime importate în regim vamal suspensiv, în anul 2006 şi puse în liberă circulaţie, prin definitivarea importurilor, în perioada iulie-noiembrie 2007.
S-a mai reţinut că, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, perioada iulie-noiembrie 2007 a făcut obiectul unei inspecţii fiscale finalizate prin raportul nr. 612 din 20 ianuarie 2008 şi Decizia de impunere nr. 612 din 30 ianuarie 2008, acte administrativ fiscale necontestate şi în raport cu care nu a fost invocată excepţia prevăzută de art. 105 alin. (3) din OG nr. 92/2003, potrivit cărora conducătorul inspecţiei fiscale poate decide reverificarea unei anumite perioade, dacă de la data încheierii inspecţiei şi până la data îndeplinirii termenului de prescripţie apar date suplimentare necunoscute lui la data verificării, împrejurare ce atrage incidenţa prevederilor tezei iniţiale a dispoziţiei legale mai sus menţionate potrivit cărora inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare taxă şi pentru fiecare perioadă.
Cum prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat anularea unei alte decizii încheiată în urma inspecţiei fiscale din 13 martie 2008 şi care a avut în vedere o altă perioadă, respectiv 21 februarie 2008 – 13 martie 2008, s-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile pct. 4.1 din Ordinul nr. 179/2007 pentru aprobarea Instrucţiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile TVA potrivit cărora corectarea TVA aferent perioadei anterioare nu este posibilă pentru perioada care a fost supusă inspecţiei fiscale sau pentru care inspecţia fiscală este în curs de derulare.
În acelaşi context s-a apreciat că nu sunt incidente în speţă prevederile pct. 47.1 din HG nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003, reţinându-se că acestea se referă la erori materiale cuprinse în actul administrativ fiscal, iar nu la drepturi şi obligaţii stabilite prin acesta.
Împotriva sentinţei civilă nr. 2867 din 7 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta S. A.G. prin reprezentant SC S. ROMÂNIA SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sau, în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ, a anulării deciziei nr. 210 din 20 iunie 2008 emisă de DG.S.C. din cadrul A.N.A.F. şi a obligării pârâţilor la restituirea sumei de 320.102 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată.
A învederat recurenta reclamantă, prin motivele de recurs, că hotărârea pronunţată de prima instanţă este netemeinică şi nelegală, din următoarele considerente. La primul termen de judecată în fond, s-au depus din partea reclamantei note de şedinţă prin care s-a invocat excepţia nulităţii deciziei nr. 210 din 20 iunie 2008 pentru lipsa motivării în fapt a acestei decizii, note scrise ce au fost comunicate pârâtelor tocmai datorită invocării acestei excepţii. Instanţa a intrat in soluţionarea fondului fără a analiza si aceasta excepţie, motiv pentru care recurenta a înţeles să invoce această excepţie si in fata instanţei de recurs, cu aceeaşi motivaţie. În principal, reclamanta a arătat că organul care a analizat contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere s-a mulţumit doar a înşirui faptele, poziţia recurentei şi textul de lege prezumat a fi aplicabil de către organul fiscal, fără a se proceda şi la analizarea elementelor de fapt ale cauzei şi la arătarea împrejurărilor care justifică înlăturarea criticilor făcute prin contestaţie. Dacă simpla reluare a punctelor de vedere exprimate de organul fiscal de control şi de contribuabilul verificat reprezintă considerente de menţinere a concluziilor stabilite de organul de control şi de înlăturare a criticilor formulate de contestatoare, atunci înseamnă că întreaga activitate de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor fiscale de către reprezentantul statului in teritoriu este pusă sub semnul întrebării.
Aspectul litigios al cauzei îl reprezintă, a precizat recurenta, dacă este sau nu permisă o reverificare a reclamantei în condiţiile în care au intervenit date suplimentare, respectiv documente justificative legale şi reale. Reclamanta, în termenul legal de prescripţie, intrând în posesia documentelor justificative a scutirii de TVA, a solicitat organelor fiscale, prin decontul de TVA aferent lunii decembrie 2007, având bifată opţiunea de rambursare a TVA-ului, reverificarea perioadei respective ca urmare a noilor documente justificative, iar organul fiscal a refuzat acest lucru şi a respins cererea recurentei de rambursare a sumei de 320.102 lei. Prin această modalitate de a nu face reverificarea documentelor financiar-contabile, organul fiscal a încălcat prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr. 2421/2007, art. 159 alin. (1) Cod Fiscal, precum şi dispoziţiile art. 145 alin. (2) Cod fiscal Argumentul instanţei de fond, în sensul că în condiţiile în care reclamanta nu a contestat raportul de inspecţie fiscală aferent perioadei iulie - noiembrie 2007 aceasta nu poate invoca prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2421/2007, nu poate fi primit, el reprezentând o aplicare greşită a legii, cu atât mai mult cu cât această argumentaţie nici nu este motivată.
Reclamanta a mai relevat că Ordinul nr. 2421/2007 al ministrului finanţelor publice a fost emis tocmai pentru a evita astfel de situaţii, iar interpretarea instanţei nu este in spiritul avut in vedere de emitent, ordinul în discuţie fiind dat tocmai cu privire la modalitatea de stabilire a drepturilor si obligaţiilor fiscale stabilite in baza diverselor documente justificative. Pe de alta parte, reclamanta nu a contestat raportul de inspecţie fiscală aferent perioadei iulie-noiembrie 2007 întrucât nu avea nici un motiv legal sau de procedură pentru a face acest lucru, mai ales ca exprima situaţia reală. DVI-urile reprezintă documentele legale in baza cărora s-a înregistrat TVA în jurnalul de achiziţie al lunii decembrie 2007 şi Decontul de TVA nr. 1252 din 25 ianuarie 2008 pentru perioada de raportare luna decembrie 2007. Or, DVI-urile menţionate conţin stocurile de materii prime puse in libera circulaţie la 31 iulie, 27 august, 30 august, 13 septembrie şi 23 octombrie 2007 şi ele nu au făcut obiectul verificărilor anterioare efectuate de organele de control deoarece compartimentul financiar-contabil din fabrica nu a intrat in posesia acestor DVI-uri pana la data de 27 decembrie 2007, data întocmirii decontului de TVA. DVI-urile care conţin stocuri de materii prime puse in libera circulaţie la 02 noiembrie 2007, in mod logic, au făcut obiectul verificării lunii noiembrie 2007, insa TVA-ul solicitat la rambursare in luna noiembrie 2007 reprezintă TVA deductibila parţial, diferenţa de TVA fiind solicitată in luna decembrie 2007. Aceasta diferenţă a rezultat din faptul ca in luna noiembrie 2007 s-a calculat valoarea stocului la un curs de schimb mai mic, rezultând in acest caz TVA deductibila mai mica. La luna decembrie 2007, in urma analizei documentelor, s-a constatat diferenţa şi s-a înregistrat această diferenţă in luna decembrie 2007 in jurnalul de achiziţie şi respectiv, decontul de TVA nr. 735 din 13 martie 2008.
A considerat reclamanta - întrucât exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor materii prime puse in libera circulaţie (importuri) a intervenit la data când acestea au încetat a mai fi plasate in regimul vamal special prevăzut la art. 144 lit. a) din Legea nr. 571/2003, respectiv in perioada iulie-noiembrie 2007, insa aceasta perioada a fost supusa inspecţiei fiscale, dar nu a fost exercitat dreptul de deducere al TVA conform prevederilor art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal întrucât recurenta nu era in posesia DVI-urilor - că este îndreptăţită la rambursarea taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 320.102 lei.
Ca ultim aspect, recurenta a contestat calitatea de parte a pârâtei A.F.P.C.M. Prahova, în condiţiile în care pe de o parte această entitate nu are personalitate juridică, şi, pe de altă parte, ea nici nu mai exista la data formulării întâmpinării. A apreciat reclamanta că se impune lămurirea acestui aspect, întrucât hotărârea judecătorească reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părţi, fiind cel mai important act al justiţiei. Nulitatea hotărârii judecătoreşti nu poate fi analizată decât în strânsă legătură cu elementele structurale ale acestui act de procedură, iar cuprinderea în hotărârea recurată a A.F.P.C.M. Prahova are ca efect schimbarea în totalitate a obligaţiilor stabilite prin sentinţa ce formează obiectul căii de atac, încălcându-se principiul stabilităţii raporturilor juridice.
Prin întâmpinările formulate în cauză A.N.A.F. şi D.G.F.P. Prahova a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamanta S. AG prin reprezentant SC S. ROMÂNIA SRL, se reţin următoarele.
Critica recurentei vizând nulitatea deciziei nr. 210 din 20 iunie 2008 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva respingerii la rambursare a sumei de 320.102 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, pe motivul lipsei motivelor de fapt ale actului administrativ contestat nu este întemeiată, întrucât rezultă în mod evident, din analiza deciziei emise de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., că aceasta întruneşte toate cerinţele prevăzute de art. 211 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.
Cât priveşte fondul recursului, se constată că reclamanta a fost verificată în ceea ce priveşte perioada martie - august 2007 de către organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Prahova - Activitatea de inspecţie fiscală prin raportul de inspecţie fiscală nr. 5977 din 26 octombrie 2007, întocmindu-se Decizia de impunere nr. 585 din 29 octombrie 2007 prin care s-au stabilit următoarele: taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare 2.077.955 lei; taxa pe valoarea adăugată cu drept de rambursare 49.286 lei; taxa pe valoarea adăugată nejustificată la rambursare 2.028.669 lei. Reclamanta a fost verificată şi în ceea ce priveşte perioada septembrie - noiembrie 2007 de către organele de inspecţie fiscală din cadrul A.F.P.C.M. prin raportul de inspecţie fiscală din data de 28 ianuarie 2008, întocmindu-se Decizia de impunere nr. 612 din 30 ianuarie 2008 prin care s-au stabilit următoarele: taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare 1.379.142 lei; taxa pe valoarea adăugată cu drept de rambursare 924.248 lei; taxa pe valoarea adăugată nejustificată la rambursare 454.849 lei. Cele două decizii de impunere nu au fost contestate de către recurenta reclamantă.
Prin Decizia de impunere nr. 735 din 13 martie 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisa pe baza raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 13 martie 2008 de organele de inspecţie fiscală ale D.G.F.P. Prahova, A.F.P.C.M. - care au fost solicitate să efectueze inspecţia fiscală în vederea soluţionării deconturilor de taxa pe valoarea adăugată cu sume negative şi opţiune de rambursare nr. 1252 din 25 ianuarie 2008 şi nr. 3365 din 25 februarie 2008, prin care s-a solicitat rambursarea sumei de 2.485.889 lei, respectiv 323.340 lei - s-a aprobat la rambursare taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.774.004 lei şi a fost respinsă la rambursare taxa pe valoarea adăugată în sumă de 711.885 lei.
În mod indiscutabil, obiectul contestaţiei reclamantei 1-a constituit suma de 320.102 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată respinsă la rambursare prin Decizia de impunere nr. 735 din 13 martie 2008 încheiată de A.F.P.C.M. Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscală, taxă aferentă stocurilor de materii prime puse în libera circulaţie în perioada iulie - noiembrie 2007, taxa astfel: 52.805 lei taxa pe valoarea adăugată aferentă stocurilor de materii prime puse în libera circulaţie la data de 31 iulie 2007 conform DVI de la nr. 1433 la 1455; 68.788 lei taxa pe valoarea adăugată aferentă stocurilor de materii prime puse în libera circulaţie la data de 28 august 2007 conform DVI de la nr. 1529 la nr. 1551, şi de la data de 30 august 2007 cu DVI nr. 1556 şi nr. 1557; 157.585 lei taxa pe valoarea adăugată aferentă stocurilor de materii prime puse în libera circulaţie la data de 13 septembrie 2007 conform DVI de la nr. 1594 la nr. 1618; 22.506 lei taxa pe valoarea adăugată aferentă stocurilor de materii prime puse în libera circulaţie conform DVI nr. 201177 din 23 octombrie 2007; 18418 lei taxa pe valoarea adăugată aferentă stocurilor de materii prime puse în libera circulaţie la data de 2 noiembrie 2007 conform DVI de la nr. 1755 la nr. 1788.
În mod legal şi întemeiat, prin Decizia nr. 210 din 20 iunie 2008 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. a fost respinsă contestaţia formulată de SC S. A.G. din Elveţia, prin reprezentant fiscal SC S. România SRL, întrucât solicitarea reclamantei de reverificare a perioadei iulie-noiembrie 2007, pentru care au fost emise deja două decizii de impunere, necontestate, nu mai putea fi primită. Taxa pe valoarea adăugată în sumă de 320.102 lei, solicitată a fi rambursată prin decontul aferent lunii decembrie 2007 este aferentă stocurilor de materii prime importate în regim vamal suspensiv în anul 2006 şi care au fost puse în libera circulaţie prin definitivarea importurilor în perioada iulie-noiembrie 2007, iar materiile prime puse în libera circulaţie până la data de 20 noiembrie 2007 au făcut obiectul verificării prin rapoartele de inspecţie fiscală din 26 octombrie 2007 şi din 28 ianuarie 2008, în temeiul cărora au fost emise deciziile de impunere nr. 585 din 29 octombrie 2007 şi nr. 612 din 30 ianuarie 2008, necontestate de reclamantă. In plus, raportul de inspecţie fiscală în temeiul căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 735 din 13 martie 2008 contestată pe cale administrativă nu a avut ca obiect verificarea taxei pe valoarea adăugată pentru lunile iulie-noiembrie 2007, ci perioada decembrie 2007 – ianuarie 2008.
Prevederile legale incidente în cauză, cum corect a reţinut organul de soluţionare a contestaţiei şi apoi instanţa de fond, sunt dispoziţiile art. 105 alin. (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, şi nu cele cuprinse în Ordinul nr. 2421/2007 al ministrului finanţelor publice şi în art. 47.1 din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003 aprobate prin HG nr. 1050/2004. Într-adevăr, în condiţiile art. 105 alin. (3) C. proCod Fiscal, inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării şi numai prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora. Or, rezultă din datele dosarului că, prin raportare la împrejurarea că documentele (DVI) au fost invocate de recurentă în actele de control precedente şi au fost astfel cunoscute inspectorilor fiscali la data verificărilor anterioare, nu au apărut elemente suplimentare care să conducă la reverificarea perioadei iulie-noiembrie 2007.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs referitor la nelegalitatea hotărârii instanţei de fond pe considerentul greşitei includeri în dispozitiv, în calitatea de pârâtă, a A.F.P.C.M. Prahova, întrucât această entitate a participat în proces în această calitate, urmare introducerii ei în cauză de către prima instanţă, cu acordul reclamantei, la termenul de judecată din 24 februarie 2009. Participarea în proces a A.F.P.C.M. Prahova s-a şi impus de altfel, în calitatea acesteia de emitent al deciziei de impunere nr. 735 din 13 martie 2008, în condiţiile în care reclamanta a formulat în cursul judecăţii la prima instanţă, pentru termenul de judecată din data de 7 aprilie 2009, o completare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat, pe lângă anularea deciziei nr. 210 din 20 iunie 2008 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., şi anularea deciziei de impunere nr. 735 din 13 martie 2008 a A.F.P.C.M. Prahova.
În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că hotărârea recurată este temeinică şi legală, astfel că se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC S. A.G. Elveţia, prin SC S. SRL România împotriva sentinţei civile nr. 2867 din 7 iulie2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S. A.G., prin S. România S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2867 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1200/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1265/2010. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
