ICCJ. Decizia nr. 1265/2010. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1265/2010
Dosar nr. 4338/86/2007
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1167/25/2007 la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.R.U.R.G.C., prin Ordinul Sfântul Vasile cel Mare provincia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" România a chemat în judecată Statul Român, prin Guvernul României, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad judeţul Satu-Mare şi înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13, în temeiul art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, să fie obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri de guvern pentru predarea imobilului Biserică situat în comuna Bixad judeţul Satu-Mare şi înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13, în temeiul aceluiaşi art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, şi să se dispună înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad judeţul Satu-Mare şi înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13.
In cauză s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtului de către M.O.S.A.P.P. Bixad, şi cererea de intervenţie în interesul pârâtului de către Ministerul Culturii şi cultelor.
Prin sentinţa nr. 34/CA din 25 februarie 2008 Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 3248 din 2 octombrie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei curţii de apel, a fost casată hotărârea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. S-a arătat, în considerentele deciziei de casare, că rezultă, din actele dosarului, că Biserica în litigiu a fost deţinută cu titlu de posesiune şi că a fost preluată în patrimoniul statului prin efectul Legii nr. 187/1945 a reformei agrare, iar trecerea imobilului-biserică în patrimoniul statului prin efectul Legii nr. 187/1945 a fost contestată de părţi. Instanţa de fond, s-a mai precizat, a îndepărtat apărarea intervenientei pe acest aspect afirmând că nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că legea reformei agrare ar fi vizat bisericile cultului greco-catolic, fiind astfel esenţială, în litigiu, dovada actului normativ prin care a fost preluat imobilul - biserică, a Decretului nr. 358/1948 sau a Legii nr. 187/1945, întrucât de modul cum este dezlegată această problemă depinde aplicarea sau neaplicarea Decretului-lege nr. 126/1990.
Urmare rejudecării cauzei s-a pronunţat sentinţa nr. 78/CA/2009/P.I din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis acţiunea reclamantei împotriva Statului român, prin Guvernul României, s-a constatat reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad judeţul Satu-Mare înscrisa în C.F. nr. 1515 Bixad, A+13, în temeiul art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, a fost obligat pârâtul Guvernul României să emită o hotărâre de guvern pentru predarea imobilului Biserică situat în comuna Bixad judeţul Satu-Mare înscrisă în C.F. nr. 1515 Bixad, A+13, în temeiul art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990 în favoarea reclamantei, şi s-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului Biserică situat în comuna Bixad judeţul Satu-Mare înscrisă în C.F. nr. 1515 Bixad, A+13. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtului Guvernul României formulată de M.O.S.A.P.P. Bixad, precum şi cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Culturii şi Cultelor. Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a constatat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului român prin efectul dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1958, că dreptul de proprietate al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică a fost deja reconstituit prin Decretul-lege nr. 126/1990 însă legiuitorul, după această reconstituire, a atribuit Guvernului României obligaţia de a le identifica în scopul predării, că în exercitarea acestei obligaţii conferite prin art. 2 teza a II-a a Decretului-lege nr. 126/1990 Guvernul României a emis Hotărârea nr. 466/1992 prin care a predat Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică prin organismele ei componente o parte din imobilele asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Decretul-lege nr. 126/1990 (curtea şi clădirile din jurii imobilului biserică solicitat prin acţiune).
Împotriva sentinţei civile nr. 78/CA/2009/P.I din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal Guvernul României, M.O.S.A.P.P. Bixad precum şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, prin care s-a solicitat, de către primul recurent, admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată, şi de către intervenientele M.O.S.A.P.P. Bixad şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterilor cererilor de intervenţie şi a respingerii acţiunii reclamantei în primul rând ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.
S-a învederat, prin motivele de recurs formulate de către recurentul Guvernul României, că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătându-se, în primul rând, că au fost ignorate argumentele recurentei privind inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ, în condiţiile în care obiectul cererii reclamantei 1-a constituit o acţiune în constatare, ce poate fi formulată potrivit dreptului comun. Or, raportat la prevederile constituţionale, precum şi la cele ale Legii nr. 90/2001 republicată, este evident că o astfel de acţiune este inadmisibilă în contradictoriu cu Guvernul României, pentru lipsa capacităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, şi, în subsidiar, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia. Pe de altă parte, pretenţia formulată de reclamantă nu se poate realiza pe calea contenciosului administrativ, cu atât mai mult cu cât nu există o prevedere legală în acest sens, iar temeiul invocat de reclamantă , respectiv Decretul nr. 358/1948, a fost abrogat, şi nici chiar anterior acestui fapt, nu era instituită nicio obligaţie în sarcina Guvernului României.
Referitor la unica pretenţie care ar fi susceptibilă de a întruni condiţiile prevăzute de legea specială, şi anume emitere act administrativ, s-a relevat de către recurentă că aceasta ar putea avea ca izvor legal art. 2 teza finală din Decretul-lege nr. 126/1990, dar s-a precizat că obligaţia impusă de textul legal citat în sarcina Guvernului României a fost îndeplinită, făcându-se dovada că s-a emis HG nr. 466/1992 prin care s-au predat reclamantei curtea şi clădirile din jurul imobilului revendicat. Din interpretarea declarativă şi logico-sistematică a textului de lege reiese fără echivoc că nu Guvernul avea obligaţia inventarierii lăcaşurilor de cult şi nici a stabilirii numărului de credincioşi majoritari pentru fiecare din acestea, motiv pentru care temeiul de drept invocat de reclamantă face inadmisibilă pretenţia de obligare a Guvernului la emiterea unei hotărâri privind împroprietărirea sa cu o biserică. De altfel, s-a subliniat de către recurentă că aceste dispoziţii au fost abrogate prin OUG nr. 94/2000 care la art. 1 prevede că imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau tară titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de către orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, compuse din construcţii împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile ordonanţei de urgenţă. Mai mult, s-a arătat că prin art. 1 alin. (2) al OUG nr. 94/2000 s-a menţionat în mod expres, textual, că „Regimul juridic al imobilelor care au destinaţia de locaş de cult va fi reglementa prin lege specială", singura lege specială fiind Legea nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult.
În fine, recurentul Guvernul României a precizat că nu are calitatea de reprezentant al statului român, care a fost chemat în judecată în calitate de pârât, o asemenea calitate având-o, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice Ministerul Finanţelor. Reprezentarea în litigiu a Statului Român de către Ministerul Finanţelor Publice era necesară şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care atribuie acestui minister, autoritate de specialitate din administraţia publică centrală, competenţe legale în centralizarea inventarelor bunurilor aflate în proprietatea statului, şi care, în plus, prevede un mandat legal prin art. 12 alin. (5) teza I.
Recurenta intervenientă M.O.S.A.P.P. Bixad a apreciat că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. şi a motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. S-a considerat astfel că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în condiţiile în care Decretul-lege nr. 126/1990 prevede prin art. 3 că situaţia juridică a lăcaşurilor de cult va fi hotărâtă de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţii clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste lucruri. Pe cale de consecinţă, Guvernul României nu are nicio competenţă în sensul în care a fost obligată prin hotărârea recurată, el neavând posibilitatea legal să emisă o hotărâre pentru predarea unei biserici pe care să o ia din posesia intervenientei şi să o predea în posesia cultului greco-catolic. Hotărârea instanţei de fond, s-a arătat, mai este nelegală şi cu privire la constatarea reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei asupra bisericii, prima instanţă nesocotind în mod evident şi probele administrate în cauză din care rezultă faptul că lăcaşul de cult în cauză, înscris în C.F. nr. 1515 Bixad este intabulat pe numele statului român cu încheierea nr. 1262 din 16 martie 1972, şi ca Parohia Greco-Catolică din Bixad are posesiune faptică ceea ce nu înseamnă acelaşi lucru cu proprietatea. Biserica aflată în incinta intervenientei recurente datează din anul 1702, fiind edificată de Ordinul Bazilitan, creat la Roma pentru greco-catolicii de origine slavă, fiind stăpânită şi folosită de către ruteni până la marea unire, ulterior acestui eveniment revenindu-i statului român odată cu formarea graniţelor României Mari. Datorită acestor împrejurări B.R.U.R.G.C. nu a putut figura în evidenţele de carte funciară decât cu o posesiune faptică, astfel că judecătorul fondului a procedat în mod nelegal la „împroprietărirea" reclamantei, prin reconstituirea unui drept de proprietate pe care nu l-a avut niciodată.
Recurentul intervenient Ministerul Cultelor, Culturii şi Patrimoniului Naţional a precizat, prin motivele de recurs, că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunţată fiind lipsită de temei legal şi fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Reclamanta, prin caracterul ambiguu al motivării în fapt şi în drept a acţiunii sale tinde în realitate spre a o califica, în final, ca o acţiune în realizarea dreptului, cerere care intră sub incidenţa reglementărilor dreptului comun, şi anume sub incidenţa art. 480 şi urm. C. civ., prin aceasta devenind inadmisibilă calea aleasă parţial sub incidenţa jurisdicţiei de contencios. Obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unei hotărâri de guvern a fost apreciată ca inadmisibilă, întrucât pentru solicitarea reconstituirii dreptului de proprietate asupra imobilului biserică situat în comuna Bixad a fost adoptat un act normativ special de reparaţie, respectiv OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Or, atâta timp cât există o reglementare legală care stabileşte o procedură specială de redobândire instanţa de judecată nu poate să examineze fondul dreptului înainte de a se face dovada de către reclamantă că a parcurs procedurile prevăzute de actul normativ mai sus indicat, deoarece ar fi încălcată regula potrivit căreia „norma specială derogă de la norma generală". Cererea reclamantei este şi prematură, în condiţiile în care reclamanta nu face dovada valorificării dreptului său pe calea dreptului comun printr-o hotărâre definitivă favorabilă şi nici prin procedura specială instituită de OUG nr. 94/2000. Pe fondul cauzei, intervenientul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a subliniat că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului român în baza Legii nr. 187/1945 şi că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, în realitate fiind incidente prevederile art. 3 din Decretul-lege sus menţionat, care reglementează situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) şi care au fost preluate de Biserica Ortodoxă. În această situaţie, Guvernul României nu mai are competenţa de a numi o comisie de predare, această procedură fiind făcută de o comisie mixtă, formată din reprezentanţii clericali ai celor două culte religioase, iar în caz de neînţelegere divergenţa este supusă instanţelor judecătoreşti competente. Autorităţile administrative nu au competenţa de a rezolva conflicte între părţi prin emiterea de acte administrative, competenţa de soluţionare a unor cereri fiind strict şi limitativ reglementată prin acte normative şi acestea nu pot să dispună decât în aceste limite. întrucât obiectul material al litigiului - biserică - a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română, Guvernul României nu mai are puterea de a numi o comisie de predare, predarea urmând a se face potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, fără concursul pârâtului.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit evidenţelor de carte funciară, imobilul biserică (lăcaş de cult) situat în localitatea Bixad judeţul Satu-Mare - aflat în folosinţa intervenientei M.O.S.A.P.P. Bixad începând cu anul 1980 şi până în prezent - este înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13 nr. top. 2938, proprietar actual fiind Statul român cu titlu de drept reformă agrară în baza Legii nr. 187/1945, potrivit încheierii de carte funciară nr. 2640 din 1 septembrie 1975 emisă în temeiul adresei nr. 11013 din 26 august 1975 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean Satu-Mare, Secţia Control, Administraţie Locală de Stat şi Secretariat. Anterior, imobilul mai sus descris a fost înscris în C.F. nr. 1262 Bixad A+10, având proprietar tabular, în baza înscrierii originale în C.F., Ordinul greco-catolic Sfântul Vasile cel Mare din Bixad.
Înscrierea în C.F. a temeiului de drept potrivit căruia imobilul biserică înscris în C.F. Bixad nr. 1262 A+10 şi apoi în C.F. Bixad nr. 1515 A+13 nr. top. 2938 este eronată, întrucât obiectul exproprierii dispusă prin Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare l-au constituit bunurile agricole enumerate prin art. 3 din lege, fiind exceptate de la expropriere şi lăsate în proprietatea titularilor bunurile indicate prin art. 8 din lege, printre care şi „bunurile agricole aparţinând mănăstirilor, mitropoliilor, episcopiilor, bisericilor, parohiilor şi aşezămintelor bisericeşti". în realitate, în mod indiscutabil, trecerea în proprietatea statului a imobilului biserică solicitat a fi restituit de către reclamantă s-a realizat în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 358/1958 privind stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, care prevedea, prin art. 1, că „în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul-lege nr. 177/1948, organele centrale şi statuare ale acestui cult, ca Mitropolia, Episcopiile, capitalurile, ordinele, congregaţiile, mănăstirile, fundaţiile, asociaţiile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţii sub orice denumire, încetează de a mai exista" şi, prin art. 2, că „averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine statului român, care le va lua în primire imediat. O comisie interdepartamentală, compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente".
Ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a fost recunoscută oficial, prin art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), stabilindu-se prin art. 1 alin. (2) că acest cult urma a se organiza şi urma a funcţiona în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România, şi, prin art. 2 că „Bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică). în vederea identificării, inventarierii şi predării acestor bunuri se instituie o comisie formată din reprezentanţi ai statului şi ai Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), numiţi prin hotărâre a guvernului".
Situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) a fost reglementată prin art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), articol care a fost modificat şi completat prin OG nr. 64/2004 şi prin Legea nr. 182/2005 şi care prevede că „(1) Situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţii clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri. (2) Partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi punându-i la dispoziţie dovezile pe care se sprijină aceste pretenţii. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovada de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătură de primire. Data convocării comisiei mixte nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actelor. Comisia va fi constituită din care trei reprezentanţi ai fiecărui cult. Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întruneşte sau dacă nu se ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei ori Decizia nemulţumeşte una din părţi, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun. (3) Soluţionarea acestor acţiuni este de competenţa tribunalelor. (4) Acţiunile sunt scutite de taxa de timbru".
Prin dispoziţiile modificate şi completate ale art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 legiuitorul şi-a manifestat voinţa de a asigura o procedură prealabilă sesizării instanţei şi a stabili cu preciziune cărei instanţă de judecată îi revine competenţa soluţionării litigiului eventual ce poate lua naştere între părţi, raţiunea fiind aceea a asigurării unei căi amiabile de soluţionare a neînţelegerilor privitoare la lăcaşurile de cult şi la casele parohiale, dar totodată şi aceea a stabilirii modalităţii concrete de asigurare a accesului la justiţie. Reclamanta nu a făcut, prealabil introducerii acţiunii în justiţie, dovada îndeplinirii procedurii obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990.
În aceste condiţii, se reţine că, raportat la obiectul litigiului şi la prevederile legale incidente în cauză - respectiv art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 şi nu art. 2, invocat de reclamantă -, în mod nelegal instanţa de fond, ca instanţă de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei B.R.U.R.G.C., şi a obligat Guvernul României la emiterea unei hotărâri prin care să se procedeze la predarea către reclamantă a imobilului biserică situat în comuna Bixad judeţul Satu - Mare şi înscris în C.F. nr. 1515 Bixad A+13.
În consecinţă, constatându-se caracterul întemeiat al motivelor de recurs invocate de pârâtul Guvernul României, precum şi de intervenienţii M.O.S.A.P.P. Bixad şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea ca fondate a recursurilor formulate în cauză, şi modificarea în tot a sentinţei nr. 78/CA-P.I din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii cererilor de intervenţie formulate de M.O.S.A.P.P. Bixad şi de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi a respingerii acţiunii formulate de reclamanta B.R.U.R.G.C., prin Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare", Provincia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" împotriva Statului Român, prin Guvernul României.
Cererea recurentei-interveniente M.O.S.A.P.P. din Bixad de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, în condiţiile în care nu s-au depus la dosar înscrisurile care să facă dovada achitării efective a onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României, M.O.S.A.P.P. Bixad şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, împotriva sentinţei nr. 78/CA -P.I. din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că admite cererile de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României formulate de M.O.S.A.P.P. Bixod şi de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi respinge acţiunea formulată de reclamanta B.R.U.R.G.C., prin Ordinul „Sf. Vasile cel Mare", provincia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" împotriva Statului Român prin Guvernul României.
Respinge cererea recurentei-interveniente M.O.S.A.P.P. Bixad de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1218/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1292/2010. Contencios → |
|---|
