ICCJ. Decizia nr. 1327/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1327/2010
Dosar nr. 333/2/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul O.I., solicitând să se constate calitatea acestuia de lucrător al securităţii.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că pârâtul a fost verificat în temeiul cererii numitului C.B., stabilindu-se că a avut gradul de locotenent-colonel în cadrul I.S.B., calitate în care a dispus interceptarea corespondenţei unei persoane, student la I.T.P.C. şi, ulterior, preot-capelan la Braşov. De asemenea, a rezultat că pârâtul a aprobat instalarea tehnicii operative la domiciliul unui redactor al ziarului K.R. din Braşov, a dispus supravegherea informativă şi influenţarea pozitivă a unui sociolog la întreprinderea H. Braşov şi recrutarea unui colaborator, profesor la şcoala generală din Comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 2.936 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului C.N.S.A.S., constatând calitatea de lucrător al securităţii a pârâtului O.I.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa fondului a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să fie considerat lucrător al securităţii, întrucât, prin măsurile dispuse, acesta a îngrădit dreptul la viaţa privată, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la libertatea religioasă şi dreptul la secretul corespondenţei, drepturi recunoscute de Constituţia României, dar şi de P.I.D.C.P.
Nu au fost reţinute apărările pârâtului, potrivit cărora măsurile întreprinse şi activităţile desfăşurate se circumscriau sarcinilor de serviciu şi legilor care reglementau siguranţa naţională, notele şi rapoartele informative nefăcând referire la persoane care erau suspectate a desfăşura activităţi, care să aibă impact asupra siguranţei naţionale sau care să fi desfăşurat activităţi antiromâneşti.
Instanţa fondului a apreciat că din actele şi lucrările dosarului rezultă fără echivoc că pârâtul, în calitate de locotenent-colonel în cadrul I.S.B., a desfăşurat activităţi cum ar fi dirijarea surselor, interceptarea corespondenţei, instalarea tehnicii operative la domiciliul unei persoane, prin care a suprimat dreptul la viaţa privată, la secretul corespondenţei, la libertatea de exprimare şi libertatea religioasă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul O.I. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în esenţă pentru următoarele motive:
- sentinţa atacată este nelegală deoarece recurentul în funcţiile pe care le-a îndeplinit, atât în lucrările de care a răspuns personal sau pe care le-a coordonat, măsurile şi activităţile informativ operative s-au desfăşurat în conformitate cu constituţia şi legile siguranţei naţionale, fiind decorat cu ordine şi medalii.
Legea supremă a ţării, anterior anului 1989 cât şi după, prevede dreptul şi obligaţia de onoare a cetăţenilor ţării de a o apăra deci şi ofiţerii de informaţii. Constituţia din 1965 se înscrie în normele internaţionale prevăzute în convenţii şi tratate la care România a aderat şi a fost parte.
Se apreciază că nota de constatare a C.N.S.A.S. este neconstituţională şi ilegală, sentinţa dată constată „calitatea de lucrător de securitate"calitate pe care recurentul nu a negat-o fiind fost ofiţer de informaţii.
Se arată însă că măsurile informativ operative, ca şi întreaga activitate se înscriau ca sarcini de serviciu, legalmente datorate.
În perioada anilor 1970-1980, la care se referă şi dosarele recurentului, activitatea principală informativ – operativă era axată pe prevenire, avându-se în vedere anihilarea, neutralizarea, compromiterea pentru a nu se continua activităţi suspecte antiromâneşti, naţionalist - şovine, etc.
În mod netemeinic sentinţa a reţinut că „notele şi rapoartele informative nu prevăd persoane suspecte a desfăşura activităţi antiromâneşti, care să aibă impact asupra siguranţei naţionale.
Arată pârâtul recurent că sub conceptul de acţiuni naţionalist - iredentist – maghiare intră o gamă largă de acţiuni ostile desfăşurate prin diferite mijloace şi metode şi că s-a dispus din raţiuni de stat să nu apară concret în ce constau acestea în cadrul notelor informative sau rapoartelor, exemplificând în fiecare caz concret reţinut de C.N.S.A.S.
A mai arătat recurentul că potrivit art. 7 din Legea nr. 79/1995 „nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional".
C.N.S.A.S. se situează pe o poziţie potrivnică cu acele persoane sau grupări interesate din diferite motive de a glorifica fapte sau acţiuni desfăşurate drept „rezistenţă anticomunistă", fiind vorba de foşti membri ai organizaţiei legionare şi simpatizaţii lor. La fel, C.N.S.A.S. prin unele acţiuni, inclusiv prin „scurgere de informaţii" se alătură propagandei ostile B.O.R., urmărindu-se probabil spargerea unităţii de conştiinţă a poporului român.
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
- motivul de recurs privind faptul că pârâtul recurent şi-a îndeplinit în fapt îndatoririle de serviciu, ca ofiţer de securitate nu poate fi primit întrucât modul cum a înţeles recurentul să îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu, să respecte Constituţia din 1965 precum şi convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte la acea vreme a determinat încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români instrumentaţi, supravegheaţi. Aceste drepturi şi libertăţi cetăţeneşti erau prevăzute şi în Constituţia din 1963.
Astfel în art. 33 C.R. 1965 se prevede „Secretul corespondenţei şi alconvorbirilor telefonice este garantat".
Art. 28 arată de asemenea „Cetăţenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor".
De asemenea, art. 30 „Libertatea conştiinţei este garantată tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România. Oricine este liber să împărtăşească sau nu o credinţă religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este reglementat prin lege.
Recurentul a avut gradul de locotenent colonel în cadrul I.S.B.
În această calitate a dispus interceptarea corespondenţei unei persoane, student la I.T.P.C. care era urmărită informativ, la fel recurentul a dispus instalarea unor dispozitive tehnice la domiciliul unei persoane care era redactor la ziarul K.R. din Braşov, a dispus supravegherea informativă şi „influenţarea pozitivă" a unei persoane sociolog la întreprinderea H. Braşov recrutarea unui coordonator, profesor la şcoala generală din Comuna Vama Buzăului.
Prin toate aceste activităţi şi operaţiuni pe care recurentul doreşte să le justifice ca fiind în interesul securităţii şi siguranţei statului, au fost suprimate şi îngrădit dreptul la viaţa privată, la libertatea religiei, dreptul la liberă exprimare şi dreptul la secretul corespondenţei, drepturi prevăzute aşa cum s-a arătat şi în Constituţia României din 1965.
Recurentul recunoaşte că a exercitat aceste acţiuni, arată că în notele şi rapoartele întocmite nu puteau fi cuprinse menţiuni privind activităţile ostile regimului comunist din raţiuni de stat ale persoanelor în cauză. Această apărare nu poate fi primită, întrucât din studierea altor situaţii similare a rezultat că se descria în amănunt obiectivul urmărit, scopul şi mijloacele folosite, pas cu pas, era vorba de dosarele securităţii, nu aveau la acea vreme de cine să se teamă organele securităţii să nu consemneze realitatea operaţiunilor lor.
Constată Înalta Curte că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 79/1995 nu are nici o incidenţă în cauză, constatarea calităţii de „lucrător al securităţii" în conformitate cu prevederile OUG nr. 24 nu echivalează cu o condamnare penală, având conotaţii morale şi sociale.
Nici ultimele aserţiuni ale recurentului privind structurile legionare şi propaganda ostilă B.O.R. şi care sunt implicit încurajate de C.N.S.A.S., nu au legătură cu obiectul cauzei.
Faţă de cele reţinute mai sus, constând că în mod corect instanţa de fond a apreciat situaţia de fapt în raport de normele legale ale OUG nr. 24/2008, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.I. împotriva sentinţei civile nr. 2.936 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1210/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1342/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
