ICCJ. Decizia nr. 1342/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1342/2010
Dosar nr. 473/59/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 27 aprilie 2009, reclamantul C.L.C.D., judeţul Caraş-Severin, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. a formulat acţiune în contencios administrativ împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrată la A.P.I.A. la 20 februarie 2009, solicitând: suspendarea executării deciziei contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei; admiterea în totalitate a acţiunii şi anularea deciziei; exonerarea de la restituirea sumei de 153.933,45 lei.
În motivarea acţiunii se arată că, în fapt, prin Decizia înregistrată la A.P.I.A. la 20 februarie 2009, reclamantului i se impută suma de 153.938,45 lei acordată ca sprijin pe suprafaţă de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfăşurarea unei activităţi agricole. Cronologic s-a ajuns la emiterea acestei decizii în modul următor: la data de 15 mai 2007 a depus la A.P.I.A. cererea de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007; prin Decizia nr. 2576866 din 19 iunie 2008 i s-a acordat suma de 153.938,45 lei, sumă care urma să fie utilizată pentru valorificarea superioară a păşunilor permanente comunale;
Centrul Judeţean Caraş-Severin al A.P.I.A. precizează consiliilor locale care sunt măsurile care trebuie luate pentru aducerea suprafeţelor declarate pajişti permanente în parametri deplini de eligibilitate, respectiv care sunt cheltuielile eligibile:
- Efectuarea de lucrări de curăţire a pajiştilor permanente pentru îndepărtarea rugilor, mărăcinişurilor, tufelor de spin şi porumbar, puieţilor de arbori, combaterea ferigii (prin cosiri repetate);
- Pe suprafeţele declarate neincluse în „pachetul verde", executarea de tratamente de erbicidare pentru înlăturarea vegetaţiei nedorite (feriga);
- Achiziţionarea de utilaje specifice pentru realizarea lucrărilor de mai sus (utilaje pentru defrişări, cosiri).
La data de 22 ianuarie 2009, o echipă de control din cadrul D.A.C.I. din cadrul A.P.I.A. a încheiat un proces-verbal de constatare care are ca obiect verificarea condiţiilor de legalitate şi oportunitate privind acordarea sprijinului direct pe suprafaţă, aferent anului 2007, pentru fermele mai mari de 50 de ha, fiind supusă controlului şi cererea reclamantului.
Organul de control a constatat că prin Decizia nr. 2576866 din 19 iunie 2008 a A.P.I.A., i s-ar fi aprobat în mod nelegal suma de 153.938,45 lei, nelegalitatea acordării sumei respective fiind determinată de faptul că nu a desfăşurat „activitate agricolă proprie" conform prevederilor art. 6 alin. (1) al Ordinului M.A.D.R. nr. 704/2007, raportat la neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute de către OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare.
Procesul verbal de mai sus l-a contestat în termenul legal, contestaţia fiind respinsă prin Decizia nr. 4.747 din 20 februarie 2009 pe care o contestă prin prezenta acţiune, motivaţia respingerii contestaţiei fiind aceea că nu a desfăşurat propria activitate agricolă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 224 din 25 iunie 2009 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pentru recuperarea fondurilor comunitare neeligibile sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3-7 şi art. 10 din OG nr. 79/2003.
Raportat la aceste constatări devin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul că stabilirea instanţei competente se face în funcţie de criteriul valoric al creanţei de recuperat.
Având în vedere că impunerea în litigiu este sub plafonul de 500.000 lei, instanţa competentă este tribunalul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.L.C.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut în esenţă că în mod greşit s-a stabilit competenţa în favoarea Tribunalului, secţia de contencios administrativ întrucât emitenta actului atacat este o instituţie publică centrală, iar sumele în litigiu nu intră în categoria celor care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora…" ci fac parte din categoria creanţelor bugetare reglementate de OG nr. 79/2003.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Creanţa în litigiu a fost calculată ca urmare a verificării modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate din F.E.G.A., în temeiul OG nr. 73/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, încheindu-se procesul-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009 de către D.A.C.I. din cadrul pârâtei A.P.I.A.
Împotriva acestui titlu reclamantul a formulat contestaţie care a fost respinsă prin Decizia nr. 4.747 din 11 martie 2009 în condiţiile Codului de procedură fiscală.
Ca atare, dispoziţiile legale aplicabile sunt cele prevăzute de OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător.
Potrivit dispoziţiilor OG nr. 79/2009, art. 4 şi 5 „Constituie obiect al recuperării creanţelor bugetare rezultate din nereguli sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/ sau din cofinanţarea aferentă, costurile bancare, inclusiv accesoriile acesta, precum şi alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului. Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor".
Fiind asimilate creanţelor fiscale, la stabilirea instanţei competente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în vedere criteriul valoric al creanţei, iar nu emitentul actului atacat.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă se contestă Decizia nr. 2881454 din 16 august 2008 emisă de pârâta A.P.I.A., în sensul anulării excluderii de la plată în cadrul schemelor de sprijin şi a sancţiunii multianuale în valoare de 588,26 lei pentru schema unică pe suprafaţă şi 96,88 lei pentru schema pentru plăţi naţionale directe complementare.
Prin urmare, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.L.C.D. judeţul Caraş-Severin, împotriva sentinţei nr. 224 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1327/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1390/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
