ICCJ. Decizia nr. 1352/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1352/2010
Dosar nr. 901/36/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâţii A.N.O.F.M Bucureşti şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea actului prin care i-au încetat raporturile de muncă, respectiv Ordinul emis de Preşedintele A.N.O.F.M. nr. 281 din 24 aprilie 2009, comunicat prin Biroul Executorului Judecătoresc V.D.G. în data de 2 iunie 2009,
- repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului contestat precum şi plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, a primelor, stimulentelor şi celorlalte drepturi de care ar beneficia dacă nu ar fi intervenit ordinul contestat;
- suspendarea executării ordinului prin care i-au încetat raporturile de muncă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei;
- pe cale de excepţie a invocat neconstituţionalitatea OUG nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 264/22.04.2009, în baza căreia au fost emise actele atacate.
În motivarea acţiunii, reclamantul învederează, în esenţă, că prin Ordinul nr. 581 din 24 aprilie 2009 emis de A.N.O.F.M., s-a dispus, în temeiul prevederile art. III alin. (11) ale OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, ca funcţia publică de conducere de director executiv adjunct MPM al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă.
A mai susţinut reclamantul că în alin. (2) al aceluiaşi ordin s-a dispus, în temeiul prevederilor art. III alin. (11) din OUG nr. 37/2009, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că numitul P.D., director executiv adjunct MPM al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa, i se acordă un preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 24 aprilie 2009, data comunicării prezentului ordin, urmând ca la data expirării perioadei de preaviz, să fie eliberat din funcţia publică.
În referire la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului emis de autoritate, contestat în prezenta cauză, reclamantul a arătat că este vătămat în dreptul la muncă, ce include atât dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, în prezent fiind lipsit de orice sursă de venit precum şi de posibilitatea a-şi susţine familia pe o perioadă îndelungată.
Mai arată reclamantul că pentru a preveni producerea unor prejudicii ireparabile datorate lipsirii de orice sursă de venit pe o perioadă îndelungată, apreciază că se impune suspendarea actului administrativ contestat, suspendare ce ar veni în concordanţă şi cu recomandarea nr. R (89) 8 adoptată la data de 13 septembrie de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei precum şi practica Curţilor de apel din întreaga ţară raportat la ordinele emise în baza OUG nr. 37/2009.
În drept, a fost invocat dispoziţiile art. 15 şi 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.O.F.M., pe cale de excepţie a invocat prematuritatea capătului de cerere privind suspendarea executării ordinului contestat motivat de faptul că nu a îndeplinit procedura plângerii prealabile cu A.N.O.F.M., acesta adresându-se direct instanţei de judecată, făcând trimitere la dispoziţiile art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii de suspendare pârâtul a solicitat respingerea acesteia întrucât nu sunt îndeplinite condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi paguba iminentă.
Argumentând cele susţinute, în ceea ce priveşte prima condiţie arată că reclamantul a beneficiat de o perioadă de 30 de zile de preaviz începând cu data de 24 aprilie 2009, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999. A.N.O.F.M. a procedat la eliberarea din funcţie a reclamantului cu respectarea prevederilor legale şi că Ordinul Preşedintelui A.N.O.F.M. nr. 281 din 24 aprilie 2009 a fost emis cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale şi îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă care se impun pentru validitatea actelor administrative.
În ce priveşte paguba iminentă, arată că reclamantul face parte din corpul de rezervă şi beneficiază de protecţia socială suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, prin acordarea indemnizaţiei de şomaj.
Curtea de Apel Constanţa, prin încheierea din data de 27 iulie 2009, a admis cererea de suspendare a executării Ordinul emis de Preşedintele A.N.O.F.M. nr. 281 din 24 aprilie 2009, formulată de reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâtul A.N.O.F.M.
Totodată, a respins excepţia prematurităţii introducerii cererii având ca obiect suspendarea executării Ordinul emis de Preşedintele A.N.O.F.M. nr. 281 din 24 aprilie 2009, formulată de A.N.O.F.M., ca nefondată şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 281 din 24 aprilie 2009 emis de A.N.O.F.M. Bucureşti, până la soluţionarea fondului cauzei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Instanţa în temeiul dispoziţiilor art, 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia prematurităţii cererii, a respins-o ca neîntemeiată, întrucât în cauză se contestă un ordin emis în baza OUG nr. 37/2009 act normativ ce a fost supus controlului Curţii Constituţionale.
Pe fondul cererii de suspendare a executării ordinului contestat, Curtea a reţinut că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză, instanţa a constat că pentru luarea acestei măsuri au fost avute în vedere prevederile art. III alin. (1) ale OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, ale prevederilor art. III alin. (11) din OUG nr. 37/2009, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În ceea ce priveşte luarea măsurii suspendării a executării actului administrativ, instanţa a apreciat că aceasta este îndeplinită, pentru următoarele considerente:
Obiectul suspendării executării îl reprezintă actul administrativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, emis de autoritatea publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza şi în vederea executării legii.
În speţă, prin actul administrativ contestat s-a dispus eliberarea din funcţie cu un termen de preaviz pentru reclamantul P.D. Temeiurile invocate privesc încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţie [art. 97 lit. c)] din Legea nr. 188/1999) prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public [art. 99 alin. (1) lit. b)].
La dosar nu există dovada desfiinţării postului ocupat de către reclamant, post ocupat de acesta în urma unui concurs. Reclamantul a fost numit în funcţie prin Ordinul nr. 557 din 26 noiembrie 2007.
Aşadar, toate aceste aspecte sunt de natură să creeze o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat.
Paguba iminentă este definită de dispoziţia cuprinsă în art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, cu evidenţă -- ca primă situaţie - care ar determina perturbarea previzibilă gravă a funcţionării societăţii.
Probatoriul administrat în cauză face dovada îndeplinirii şi celei de a doua condiţii legale pentru luarea măsurii suspendării solicitată, dat fiind iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său, situaţia de fapt ce rezultă din începerea procedurii de executare silită. O eventuală executare, în baza actului administrativ atacat, este de natură, apreciază Curtea, de a produce un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin punerea în executare a acestui ordin s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantului prin lipsa veniturilor de natură salariată, dar şi s-ar perturba activitatea funcţiei publice.
Împotriva acestei încheieri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a promovat recurs pârâta A.P.I.A.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitându-se modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii intimatei-reclamante ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării Ordinului nr. 281 din 24 aprilie 2009 privind eliberarea reclamantului din funcţia de director executiv adjunct la Direcţia Managementul Pieţei Muncii, întrucât aceasta a fost emisă în conformitate cu prevederile art. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, în vigoare de la data de 22 aprilie 2009, ca urmare a desfiinţării respectivului post, existenţa cazului justificat fiind greşit reţinută.
S-a susţinut, de asemenea, că instanţa de fond nu a avut în vedere caracterul de excepţie al măsurii suspendării şi nu a indicat în concret motivele temeinice considerate ca fiind de natură să înlăture prezumţia de legalitate de care se bucură actul contestat, limitându-se la indicarea articolelor de lege care reglementează instituţia suspendării actului administrativ şi la invocarea unor motive legate de lipsa veniturilor salariale.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate de recurentă, pentru considerentele în continuare arătate.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.
Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistenţa unui caz bine justificat, motivat de faptul că prin actul contestat au fost aplicate întocmai prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 în a cărei executare a fost emis, nu sunt de natură a impune o altă concluzie în cauză.
Actul normativ care a constituit temeiul legal al deciziei contestate a fost abrogat prin OUG nr. 105/2009. De asemenea, atât legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 (supusă controlului de constituţionalitate anterior promulgării cât şi prevederile din respectiva ordonanţă ce au fost preluate integral în OUG nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstituţionale.
Curtea Constituţională a statuat astfel că, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială, încălcând dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
S-a reţinut, totodată, că OUG nr. 137/2009 a exprimat, prin dispoziţiile sale, o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, punând în discuţie însuşi regimul constituţional şi legal al funcţiei publice.
În consecinţă, nefiind incident în cauză nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.O.F.M. împotriva încheierii din 27 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1357/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1341/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
