ICCJ. Decizia nr. 1357/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1357/2010
Dosar nr. 1921/2/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2260 din 27 mai 2009, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât şi pe fond a admis acţiunea formulată de reclamanţii S.G. şi S.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatând refuzul nejustificat al acestuia din urmă de a soluţiona cererea reclamanţilor privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi obligând totodată pârâtul să primească cererea reclamanţilor în acest sens.
Prin aceeaşi hotărâre instanţa a respins, ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a examinat cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. excepţia invocată în cauza constatând că, reclamanţii au aşteptat un răspuns la solicitarea recomandată, din data de 25 octombrie 2006 şi chiar dacă reclamanţii nu au insistat în cerere în anul 2006 sau în anul următor, pârâtul nu a putut indica data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, de la care să pornească curgerea termenului de prescripţie de 6 luni.
Pe fondul pricinii s-a reţinut că în lipsa unei prevederi, exprese, în Legea nr. 21/1991, a unui termen în care autoritatea pârâtă să primească şi să înregistreze cererile de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, instanţa are obligaţia de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative, în care scop se va raporta la „termenul rezonabil” prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context Curtea de apel a apreciat că timpul scurs de la înregistrarea primelor cereri ale reclamanţilor, la data de 25 octombrie 2006 şi până la sesizarea instanţei, conduc la concluzia nerespectării acestui termen.
Instanţa a respins cererea acestora privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, având în vedere susţinerile acestora în sensul că nu mai stăruie în soluţionarea acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că răspunsul pe care autoritatea l-a comunicat reclamanţilor şi în care a invocat, argumentat, împrejurările pentru care acestora nu li s-a stabilit data pentru depunerea cererilor, nu încorporează un refuz şi cu atât mai mult nu poate fi considerat ca exprimând restricţionarea unui drept, iar motivele obiective invocate de autoritate o exonerează pe aceasta de orice culpă administrativă.
Pe cale de consecinţă recurentul a apreciat că, în mod greşit, acţiunea reclamanţilor a fost admisă, atâta timp cât nu i se poate imputa lipsa unui răspuns în termen de 30 de zile sau a unui refuz nejustificat de a răspunde şi în condiţiile în care nu s-a făcut proba îndeplinirii cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004, situaţia creată fiind rezultatul unor cauze obiective, ce exclud culpa administrativă, cu atât mai mult cu cât organizarea, în Republica Moldova, a activităţii Ministerului Afacerilor Externe, nu se face exclusiv în baza deciziilor acestei autorităţi.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii”.
Cum răspunsul recurentului prin care a comunicat intimaţilor refuzul de stabilire a termenului solicitat le-a fost comunicat acestora din urmă la data de 23 ianuarie 2009, rezultă că acţiunea acestora, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 6 februarie 2009, a fost formulată în termenul prevăzut de lege, aşa cum, corect, a reţinut instanţa de fond.
Soluţia instanţei de fond este corectă şi în ceea ce priveşte fondul cauzei.
Astfel, art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public”.
Aşa cum, corect, a reţinut şi instanţa de fond, intimaţii-reclamanţi s-au adresat în mai multe rânduri recurentului pârât, solicitând a fi programaţi la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar cererile acestora nu au fost soluţionate de către autoritatea pârâtă care a invocat motive de ordin administrativ organizatoric.
Ne aflăm aşadar, în ipoteza „nesoluţionării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, cererea formulată de intimaţii-reclamanţi fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române a cărei soluţionare se încadrează în competenţa de soluţionare instanţei de contencios administrativ.
Prin urmare, în mod corect şi legal, instanţa de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerului Afacerilor Externe – de a soluţiona cererii reclamanţilor-intimaţi şi l-a obligat la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, menţionând, în mod expres acest termen.
De precizat însă că, deşi nu s-a menţionat în mod expres un anume termen, în care pârâtul să fie obligat la fixarea unei date pentru primirea actelor, instanţa de fond a avut în vedere soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii reclamantului-intimat.
Aşa fiind, instanţa de fond, a dat o rezolvare corectă cauzei, atunci când a respins excepţia prescripţiei acţiunii, invocate de pârât şi s-a pronunţat pe fond prin admiterea acţiunii.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat în cauză este nefondat şi va fi respins, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recurentul va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată, către intimaţi, în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 2260 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 500 RON către intimaţii-reclamanţi, reprezentând cheltuieli de judecată, prin apreciere.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1384/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1352/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
