ICCJ. Decizia nr. 1423/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1423/2010

Dosar nr. 11325/3/2009

Şedinţa publică din 11 martie 2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, reclamanta S.R.R. a chemat în judecată pe pârâta SC C.I.C. SRL Bucureşti, pentru obligarea acesteia la plata sumei totale de 466,38 RON reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2005, 2006 şi 2007 şi penalităţi.

Prin sentinţa civilă nr. 6190 din 05 septembrie 2008 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, având în vedere că sediul societăţii pârâte se află în raza teritorială a sectorului 1.

Prin sentinţa 13458 din 24 octombrie 2008, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta S.R.R. şi a obligat pârâta la plata sumei de 466,38 RON către reclamant cu titlu de taxă neachitată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.R.R., iar prin Decizia comercială nr. 279 din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis recursul formulat, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1563 din 22 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa reţinând că reclamanta prestează un serviciu public de interes naţional, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 şi fiind asimilată autorităţilor publice conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cererea este în competenţa Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta fiind o autoritate centrală.

Prin sentinţa civilă nr. 3089 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţa reţinând că litigiul de faţă priveşte o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 teza I din Legea nr. 554/2004, iar pentru că suma contestată este mai mică de 500.000 RON, competenţa aparţine Tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 20 pct. 2 şi ale art. 21 din C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Având în vedere obiectul litigiului dedus judecăţii şi dispoziţiile legale incidente în cauză, competenţa materială de soluţionare în fond revine judecătoriei, ca instanţă de drept comun.

Astfel, în cauză, este necontestat că obiectul acţiunii îl formează cererea formulată de S.R.R. prin care a solicitat obligarea societăţii comerciale pârâte la plata unei sume reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pe anii 2005-2006-2007, datorată în baza art. 3 alin. (2) din HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.

Or, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 40/1994, aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 71/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 533/2003, veniturile proprii ale S.R.R. provin, între altele, şi din taxele pentru serviciul public de radiodifuziune.

Deci, cu alte cuvinte, sumele reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se constituie în venituri proprii ale S.R.R., fără a reprezenta creanţe bugetare.

Or, din interpretarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că această reglementare se referă la litigiile privind actele administrativ-fiscale, care au ca obiect taxe, impozite, datorii vamale, contribuţii şi accesorii ale acestora, datorate bugetului de stat sau bugetelor locale.

Astfel fiind, rezultă că dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză, obiectul dedus judecăţii constituindu-l o cerere în pretenţii referitoare la taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R. şi pârâta SC C.I.C. SRL în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1423/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond