ICCJ. Decizia nr. 1445/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1445/2010
Dosar nr.1000/33/2009
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 465 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj a fost respinsă cererea de suspendare a actului administrativ formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu I.N.S. ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a solicitat suspendarea executării actului nr. 74996 din 23 aprilie 2009 emis de I.N.S., prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere pe care o deţine reclamanta, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ contestat.
Instanţa de fond a dezlegat mai întâi excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare şi a reţinut că excepţia privind netimbrarea cererii de suspendare nu este întemeiată, întrucât la dosarul cauzei a fost depusă atât taxa de timbru datorată în cauză, cât şi timbrul judiciar necesar.
În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a cererii de suspendare, instanţa constată că excepţia invocată este neîntemeiată, întrucât adresa emisă de pârât, obiect al cererii de faţă, a produs efecte juridice în privinţa raportului de funcţie publică a reclamantei.
Curtea, analizând dispoziţiile Ordinului nr. 343 din 22 mai 2009 prin care reclamanta a fost numită în funcţia de execuţie de consilier superior treapta 1, a constatat că actul administrativ iniţial a fost executat de către pârâtă şi prin urmare, cauza a rămas fără obiect.
Instanţa a arătat că actul administrativ ce o priveşte pe reclamantă a fost executat prin eliberarea sa din funcţie şi din această perspectivă, actul a fost epuizat.
De asemenea, instanţa a reţinut că o eventuală soluţie de suspendare nici nu ar profita reclamantei, întrucât nu ar putea fi pusă în executare de către pârâtă, rămânând fără folos practic soluţia ce s-ar da.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a susţinut că a prezentat cazul bine justificat şi paguba iminentă ce s-ar produce în cazul executării actului administrativ atacat şi a arătat că în mod nelegal instanţa a respins cererea de suspendare formulată.
Recurenta a argumentat cazul bine justificat prin arătarea în concret a unor aspecte de natură a crea o îndoială în privinţa actului atacat, respectiv a precizat că funcţia de conducere ocupată de reclamantă nu este o funcţie publică dintre cele vizate de prevederile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, astfel încât intimata-pârâtă a interpretat eronat prevederile OUG nr. 37/2009 şi a emis un act administrativ nelegal.
De asemenea, a precizat recurenta că, destituirea sa din funcţia de conducere de director executiv este nelegală, întrucât au fost nesocotite dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999.
Recurenta a invocat şi vicii de fond şi de formă ale actului administrativ atacat, susţinând nelegalitatea actului emis.
În privinţa condiţiei prevăzute de lege privind paguba iminentă a arătat că actul atacat o afectează efectiv pe reclamantă în drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, respectiv dreptul la muncă, dreptul la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la salariu şi la condiţii rezonabile de viaţă, fiind de natură a afecta grav imaginea şi prestigiul profesional de care se bucură.
Recurenta a invocat şi prevederile din Recomandarea nr. R (89) 8, adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, precum şi dispoziţiile din Decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că OUG nr. 37/2009 este neconstituţională.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite cererea de suspendare a executării adresei din 23 aprilie 2009 emisă de I.N.S., pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în conformitate cu care în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamantă şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut că nu sunt indicate aspecte ale cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică.
Astfel, Înalta Curte a constatat că reclamanta a fost încunoştiinţată despre faptul că funcţia pe care o deţine se desfiinţează şi urmează să beneficieze de un preaviz de 30 de zile în perioada 23 aprilie 2009 - 22 mai 2009, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, la nivel de aparenţă, actul emis de autoritatea pârâtă numit comunicare nr. 74996 din 23 aprilie 2009, nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă ale actului ce se impunea a fi emis, iar această comunicare a produs efecte directe asupra funcţiei şi statutului de funcţionar exercitate de reclamantă, de la momentul emiterii ei, căci data emiterii este şi data de la care începe să curgă termenul de preaviz, reclamanta neprimind un înscris separat cu acest titlu.
Înalta Curte reţine că iminenţa prejudiciului este previzibilă, nefiind nevoie de dovezi suplimentare celor existente deja cu privire la acest fapt.
Pentru aceste considerente, văzând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind suspendarea actului, constatând că sunt motive întemeiate de modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de S.M. împotriva sentinţei nr. 465 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei S.M.
Suspendă executarea adresei din 23 aprilie 2009 emisă de I.N.S. până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1423/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1446/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
