ICCJ. Decizia nr. 1446/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1446/2010
Dosar nr. 1089/33/2008
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă cererea formulată de reclamanta B.R. în contradictoriu cu C.C.S.D., în sensul că a fost obligată pârâta să emită în favoarea reclamantei o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul construcţie şi teren situat în Bistriţa, str. L.R., judeţul Bistriţa Năsăud, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărâri judecătoreşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin hotărârea nr. 130 din 20 martie 1997 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, s-a dispus acordarea de despăgubiri numitei B.R., în calitate de moştenitoare pentru imobilul situat în Bistriţa, str. L.R., înscris în CF, pentru locuinţa nerestituită în natură, valoarea totală a despăgubirilor primite după actualizarea lor, fiind de 225.718.000 RON.
În temeiul Legii nr. 10/2001, urmare a notificării formulate de reclamantă prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului arătat mai sus, Primăria Municipiului Bistriţa a emis dispoziţia din 19 martie 2004 prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a spaţiului comercial şi terenului aferent în suprafaţă de 87,5 m.p. situat în Bistriţa, la adresa menţionată şi cererea de acordare a despăgubirilor băneşti pentru spaţiile vândute foştilor chiriaşi, iar la art. 3 din această dispoziţie s-a formulat oferta pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în funcţie de opţiunea reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut că dosarul reclamantei a fost înaintat către C.C.S.D. fiind înregistrat sub nr. 2695/CC în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul art. 16 alin. (7) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel a apreciat că reclamanta a parcurs procedurile instituite în favoarea ei şi este numai culpa autorităţii că aceasta nu se poate bucura de bunul a cărui ocrotire ar trebui să beneficieze, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamantei, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente.
Instanţa a reţinut că refuzul pârâtei de a emite Decizia la care este îndreptăţită reclamanta este unul nejustificat, iar dreptul de apreciere al autorităţii a fost exercitat abuziv.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta.
În motivele de recurs s-a arătat că imobilul din municipiul Bistriţa, str. L. înscris în CF, a fost dobândit prin actul sub semnătură privată încheiat între C.D.J. şi C.F., astfel încât în raport de prevederile art. 17 din Decretul nr. 115 din 27 aprilie 1938, este considerat a fi proprietarul imobilului persoana înscrisă în cartea funciară.
S-a arătat că reclamanta nu a dovedit calitatea de proprietar al imobilului, motiv pentru care dosarul a fost restituit autorităţii notificate, în vederea reanalizării dispoziţiei din 19 martie 2004, însă aceasta şi-a menţinut soluţia, fără a remite dosarul de despăgubire.
A motivat recurenta că greşit s-a apreciat existenţa puterii de lucru judecat, întrucât soluţia adoptată prin sentinţa nr. 29/2009 a Tribunalului Bihor s-a întemeiat pe admiterea excepţiei de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate cu privire la acte pentru a căror desfiinţare sau modificare este prevăzută o procedură judiciară specială, astfel că se impunea analiza pe fond a apărării privind lipsa dovezii dreptului de proprietate.
Recurenta a susţinut că a respectat procedurile reglementate în legislaţia naţională, care nu prevăd un anumit termen de soluţionare a dosarelor de despăgubire.
Înalta Curte examinând acţiunea, motivele de recurs, situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă, reţine:
Situaţia de fapt
Prin dispoziţia din 19 martie 2004 s-a formulat petentei B.R. ofertă pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a imobilului şi despăgubirile băneşti actualizate primite de aceasta în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru imobilul situat în Bistriţa, str. L.R.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, dosarul a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. cu nr. 2695/C.C., care a solicitat reanalizarea dispoziţiei autorităţii notificate pentru motivul că nu s-a probat proprietatea asupra bunului.
La 23 octombrie 2006 s-a efectuat evaluarea bunului.
Prin hotărârea nr. 1404/1997 Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei B.R. pentru imobilul din Bistriţa str. L.R.
Legislaţia aplicabilă:
Constituţia României art. 11 alin. (1) "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”.
Constituţia României art. 11 alin. (2) „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Constituţia României art. 20 alin. (2) „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Legea nr. 247/2005, Titlul VII
Art. 16. alin. (1) „Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi” .
Art. 16. alin. (21) „Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Art. 16 alin. (4) „Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură”.
Art. 16 alin. (5) „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare”.
Art. 16 alin. (8) „Dispoziţiile alin. (1)-(2) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire”.
Analiza legislaţiei aplicabile relevă că autoritatea pârâtă nu are competenţa legală de a exercita controlul asupra dispoziţiilor emise de autoritatea notificată, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Astfel, singura autoritate abilitată de art. 16 alin. (21) din Legea nr. 247/2005 să verifice legalitatea dispoziţiilor autorităţilor administraţiei publice locale este prefectul, care exercită controlul de legalitate.
Potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 Secretariatul C.C.S.D. verifică numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
În consecinţă prin cenzurarea legalităţii dispoziţiei autorităţii administraţiei publice locale, sub aspectul îndreptăţirii persoanei notificante de a primi despăgubiri, Secretariatul C.C.S.D. şi-a depăşit limitele de competenţă stabilite de legiuitor.
Predarea deciziei/dispoziţiei emisă de entitatea învestită cu soluţionarea notificării însoţită de documentaţia aferentă nu creează dreptul Secretariatului C.C.S.D. de a face o nouă verificare a îndeplinirii condiţiilor legii cu privire la calitatea de proprietar a solicitantului.
Legea nr. 247/2005 reglementează în competenţa C.C.S.D. numai atribuţia de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor nu şi pe aceea de a soluţiona notificările.
Legea nr. 10/2001 republicată reglementează în „art. 21 şi urm.” modul de soluţionare al notificării, respectiv printr-o decizie sau dispoziţie motivată a primarului sau preşedintelui consiliului judeţean sau a organului de conducere a unităţii deţinătoare.
În consecinţă soluţia adoptată de C.C.S.D. privind restituirea dosarului este nelegală, având evident caracter de tergiversare a emiterii titlurilor de despăgubire.
În ceea ce priveşte excepţia puterii lucrului judecat, în raport de respingerea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei Primarului, ca inadmisibilă, Înalta Curte arată că deşi soluţia este greşită sub aspectul admiterii excepţiei, totuşi prima instanţă a efectuat şi analiza pe fond a litigiului, explicând în considerentele sentinţei că s-a dovedit dreptul reclamantei cu privire la imobilul respectiv.
Înalta Curte nu va proceda la examinarea dovezilor privind dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât Decizia primarului are putere executorie şi nu poate fi cenzurată în cadrul actualului litigiu, pentru considerentele legale explicate în detaliu mai sus.
Referitor la lipsa unui termen de soluţionare a cererilor din legislaţia naţională aplicabilă, arătăm că potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispoziţiile alin. (2) din art. 20 al Constituţiei României obligă la aplicarea prioritară a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel că instanţa în faţa căreia se invocă existenţa unei neconcordanţe între legislaţia naţională şi dispoziţia Convenţiei va aplica cu prioritate prevederile convenţiei.
În baza aceluiaşi temei constituţional, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă în sistemul român de drept.
În cauza de faţă, judecătorul naţional a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluţionare a procedurii se constituie în încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative şi judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În raport de data depunerii cererii şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg se susţine că a avut o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, se constată că recursul declarat de C.C.S.D. este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 410 din 21 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.785 RON către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1445/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1447/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
