ICCJ. Decizia nr. 136/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 136/2010
Dosar nr. 1188/33/2009
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin decizia nr. 2697 din 26 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei nr. 196 din 15 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj şi a fost modificată sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii introductive formulată de reclamantul G.B. ca tardiv introdusă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar, investită cu soluţionarea recursului declarat, a reţinut că reclamantul a formulat acţiunea introductivă cu nerespectarea termenului imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, respectiv a formulat acţiunea peste termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul G.B., criticând decizia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
A arătat faptul că a fost informat de intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Cluj că termenul pentru a contesta hotărârea este de 6 luni, iar reclamantul s-a adresat în termen instanţei competente.
A precizat că atât practica Casei Judeţene de Pensii Cluj, cât şi a instanţei Curţii de Apel este neunitară sub acest aspect în cauze similare pronunţând hotărâri definitive substanţial diferite.
A precizat că în cauza Beian contra României, statul nostru a fost condamnat pentru divergenţele de jurisprudenţă, căci pronunţarea unor hotărâri contradictorii este contrară principiului siguranţei publice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea cererii de revizuire în temeiul art. 323 alin. (1) C. proc. civ., analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge cererea de revizuire pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V- Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cele 9 cazuri expres prevăzute de articolul arătat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar a admis recursul autorităţii şi a modificat hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în sensul că a respins acţiunea reclamantului în totalitate ca tardiv introdusă.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de faţă nu poate fi primită, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivul de revizuire formulat, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată.
Înalta Curte nu poate primi apărarea revizuentului, neîncadrată în motivele de revizuire strict prevăzute de lege, bazată pe faptul că nu a cunoscut termenul legal de formulare a contestaţiei în instanţă, întrucât autoritatea a indicat un termen de contestare greşit, şi aceasta întrucât nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii. Mai mult termenele de contestare, deci dreptul de a ataca în instanţă o soluţie nu este prevăzut de autoritate, ci întotdeauna dreptul este prevăzut de lege.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici invocarea practicii contradictorii în general ca motiv de revizuire în cauza de faţă, întrucât conform art. 126 alin. (3) din Constituţia României Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, iar în cauza de faţă Înalta Curte a făcut o interpretară unitară a dispoziţiilor legale, dând curs celor statuate prin Decizia nr. 32/2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi, pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de reformare a deciziei atacate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de G.B. împotriva Deciziei nr. 2697 din 26 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 135/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 144/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
