ICCJ. Decizia nr. 135/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 135/2010
Dosar nr. 5477/1/2009
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 3065 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul declarat de M.A.N. împotriva sentinţei nr. 983/ CA din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa şi s-a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată prin apreciere, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea recursului declarat a reţinut că prin O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea M.A.N., aprobată prin Legea nr. 37/2001, Guvernul a stabilit unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, aceste măsuri urmând a se aplica în perioada restructurării organismului militar.
Ca atare, instanţa a reţinut că, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaşte dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea unor drepturi, acestea rezultând din prevederile art. 8 alin. (1), care stipulează „Cadrele militare cu o vechime în serviciu mai mare de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi trecute în rezervă de către M.A.N. ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie, corespunzătoare vechimii în serviciu”.
Interpretând în mod corect actul dedus judecăţii şi făcând o aplicare corectă a legii, instanţa de recurs a apreciat că Ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale din 3 noiembrie 2008 a încălcat un drept legitim al reclamantului-intimat, acela de a putea opta, în situaţia în care unitatea militară este supusă restructurării, la trecerea în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire I.L.D., criticând decizia pronunţată ca netemeinică şi nelegală. A precizat că în mod greşit instanţa de recurs a acordat numai 300 lei cheltuieli de judecată, în loc de 500 lei. A arătat că onorariul avocaţial este rezonabil şi reflectă munca depusă de avocat, iar instanţa de recurs în mod greşit a redus acest onorariu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea cererii de revizuire în temeiul art. 323 alin. (1) C. proc. civ., analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge cererea de revizuire pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V- Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cele 9 cazuri expres prevăzute de articolul arătat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar a respins recursul autorităţii şi a menţinut hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de faţă nu poate fi primită, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivul de revizuire formulat, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată.
Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care a fost reţinută de instanţa de fond, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea care a fost aleasă până în acel moment.
Or, o atare situaţie nu se regăseşte în cauza de faţă, mai mult cererea revizuentului ca, pe această cale, instanţa de reformare să reaprecieze probele şi modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de recurs, nu se încadrează în limitele stabilite de legiuitor în cadrul art. 322 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de reformare a deciziei atacate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de I.L.D. împotriva Deciziei nr. 3065 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 134/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 136/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
