ICCJ. Decizia nr. 1564/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1564/2010
Dosar nr. 2226/33/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional Bucureşti aplicarea în conformitate cu Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (2) şi (3) a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, ministrului culturii, cultelor si Patrimoniului naţional, până la punerea efectivă în executare a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 273 din 9 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 904/23/2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea executării ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009, emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, dl. T.P., prin care a fost eliberat din funcţia publică de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Bistriţa-Năsăud, evident din motive absolut neimputabile reclamantului.
Sentinţa amintită a rămas irevocabilă prin respingerea de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4324 din şedinţa publică din 14 octombrie 2009, în acelaşi dosar 904/33/2009, a recursului declarat de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Deşi sentinţa civilă nr. 273 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj era executorie de drept, pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, dl. T.P. nu a procedat la punerea în executare, sub pretextul că funcţia de director executiv al D.J.C.C.P.C.N. Bistriţa Năsăud, nu mai există, ea fiind desfiinţată prin prevederile art. 3 alin. (1) din OUG nr. 37/2009.
Reclamantul a formulat cereri de executare a hotărârii judecătoreşti executorii de drept şi cu toate acestea, s-a menţinut refuzul punerii în executare a sentinţei executorii de drept dispusă de Curtea de Apel Cluj.
ulterior, ministrul T.P. a emis ordinul nr. 321 din 20 iulie 2009 prin care dispune suspendarea Ordinului nr. 186 din 27 aprilie 2009, de eliberare a sa din funcţia publică de director executiv, precizând totodată că funcţia publică a fost desfiinţată, cu toate consecinţele legale.
Prin acest ordin, domnul ministru T.P. nu putea să dispună suspendarea ordinului său anterior, de eliberare a reclamantului din funcţie publică, câştigată prin concurs, având în vedere că respectivul ordin era deja suspendat de instanţa de judecată, ci trebuia să pună executare sentinţa instanţei.
Având în vedere că Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional refuză, prin omisiune, punerea în executare a sentinţei civile nr. 273 din 09 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj şi, respectiv, Decizia nr. 4324 din 14 octombrie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca irevocabilă, reclamantul solicita că în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 544/2004, să se dispună aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere domnului ministru T.P. pană la punerea efectivă în executare a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţată de instanţa de contencios administrativ.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 9 din 20 ianuarie 2010 a admis cererea formulată de B.I. aplicând pârâtului o amendă judiciară de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 14 noiembrie 2009 şi până la punerea efectivă în executare a sentinţei civile nr. 273 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Cluj pronunţată în dosarul nr. 904/33/2009.
Totodată, a obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 200,07 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că singura modalitate în care Ministerul Culturii putea să se conformeze hotărârii instanţei, consta în repunerea în funcţie a reclamantului până la soluţionarea cererii de anulare a Ordinului or, reclamantul nu a fost repus nici ulterior în această funcţie şi nici remunerat astfel că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 alin. (2), pct. 7 (când hotărârea cuprinde motive contradictorii) şi pct. 9 (hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii), cât şi pe prevederile art. 3041 C. proc. civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Astfel, recurentul a susţinut că, deşi reclamantul a chemat în judecată atât Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cât şi pe Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în cauză a fost emisă o singură citaţie pentru Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional , pentru celălalt pârât nefiind îndeplinită procedura de citare, încălcându-i-se astfel dreptul acestuia la apărare.
Referitor la motivul de recurs care vizează contradictorialitatea instanţei de fond, s-a reţinut că se poate observa existenţa unei contradicţii între argumentele instanţei de fond invocate în susţinerea incidenţei acestor prevederi legale, întrucât se arată că repunerea în funcţie a reclamantului este o atribuţie a instituţiei publice iar nu a ministrului.
Recurentul a mai susţinut că prin Ordinul nr. 321 din 20 iulie 2009 a arătat că funcţia de director executiv ocupată de reclamant a fost desfiinţată în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 şi că menţinerea acestuia în funcţie şi salarizarea reclamantului sunt contrare dispoziţiilor legale.
Aşa fiind, susţine recurentul nu pot fi reţinute argumentele instanţei de fond că trebuia ca reclamantul să fie reintegrat, atâta timp cât dispoziţiile legale prevedeau contrariul.
În fine, se arată şi faptul că, nu pot fi reţinute susţinerile instanţei de fond cu privire la o decizie a Curţii Constituţionale, cu referire la Ordinul nr. 321 din 20 iulie 2009, emis anterior pronunţării şi publicării acesteia.
Mai mult, se arată în criticile formulate, că la data de 6 octombrie 2009, OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, astfel că la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale şi anume, 7 octombrie 2009, acest act normativ nu mai producea efecte juridice.
Conchizând, recurentul susţine că instanţa de fond reţine că autoritatea pârâtă a fost obligată la efectuarea anumitor operaţiuni administrative, constând în repunerea în funcţie a reclamantului, aspect contrazis de sentinţa de referinţă care a dispus suspendarea unui act administrativ, care nu se circumscrie tezelor avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Verificând hotărârea atacată s-a constatat că, într-adevăr, aşa cum susţine şi recurentul, reclamantul a chemat în judecată atât Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cât şi pe conducătorul acestei instituţii respectiv Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional or, instanţa de fond a emis citaţie doar pentru Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, pentru celălalt pârât nefiind îndeplinită procedura de citare.
În cauză, fiind încălcată o dispoziţie de ordine publică, urmează a se avea în vedere următoarele:
Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară dacă legea nu dispune altfel.
Această dispoziţie are drept scop să asigure realizarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului de apărare al părţilor.
Dacă una din părţi nu a fost legal citată, dar şi mai grav, necitată deloc se înţelege că ea nu a putut să-şi susţină pretenţiile ori să combată susţinerile părţii adverse.
În speţă este evident că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ce constituie şi motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care nu poate fi înlăturat decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, deoarece numai în acest fel partea prejudiciată va putea să-şi facă apărările pe care le crede de cuviinţă.
Pentru considerentele arătate urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea atacată şi a se trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, cu respectarea formelor procedurale încălcate, urmând ca la soluţionarea cauzei să se ţină seama şi de criticile formulate de recurentul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei civile nr. 9 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal .
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1562/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1565/2010. Contencios → |
|---|
