ICCJ. Decizia nr. 157/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 157/2010
Dosar nr. 1222/42/2008
Şedinţa publică de Ia 19 ianuarie 2010
Asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului recursului;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 273 din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA Ploieşti, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Prahova şi A.F.P. Brazi, prin care solicita anularea deciziei nr. l 118 din 20 decembrie 2007 privind obligaţiile de plată neachitate Ia bugetul statului impuse reclamantei de către pârâte.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta SC S. SA Ploieşti, cererea având aplicată ştampila societăţii şi fiind semnată de administratorul acesteia.
Recursul a fost exercitat de o persoană fără calitate.
Din probele administrate în cauză se reţine că faţă de SC S. SA Ploieşti, prin sentinţa nr. 895 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Prahova, în baza Legii nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei, dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptului de administrare, lichidator judiciar fiind numit E.I. I.P.U.R.L. Ploieşti, căreia îi revin, spre îndeplinire, atribuţiile art. 25 din aceeaşi lege.
Conform prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, „toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule" [(art. 46 alin. (l)] şi „deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea" [(art. 47 alin. (l)].
De asemenea, art. 3 pct. 30 din aceeaşi lege, stabileşte că „mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special".
Prin această dispoziţie legală se instituie, aşadar, un mandat al lichidatorului, în sensul dispoziţiilor art. 67 alin. (l) C. proc. civ., potrivit cărora părţile pot să exercite drepturile procedurale prin mandatar.
Recursul societăţii comerciale reclamante a fost formulat de fostul administrator al acesteia, la data de 30 ianuarie 2009, când, urmare sentinţei nr. 895 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Prahova şi potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, persoana respectivă nu mai avea calitatea de reprezentant al societăţii aflate în procedura insolvenţei.
Conform dispoziţiilor art. 83 alin. (l) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs, potrivit art. 298 coroborat cu art. 316 din acelaşi cod, când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
Cum la cererea de recurs nu a fost ataşat, potrivit art. 83 alin. (l) C. proc. civ., un act din care să rezulte mandatul acordat administratorului societăţii recurente, în vederea exercitării căii de atac, iar un astfel de act nu a fost depus la dosar nici ulterior, constatându-se întemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului recursului, urmează ca recursul să fie respins ca fiind exercitat de o persoană fără calitatea de reprezentant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia invocată de intimata D.G.F.P. Prahova.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Ploieşti împotriva sentinţei nr. 273 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind declarat de o persoană ce nu îndeplinea calitatea de reprezentant al societăţii recurente.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 151/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 164/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|