ICCJ. Decizia nr. 1607/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1607/2010
Dosar nr. 1681/33/2009
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi înregistrată sub nr. 31698/3/452 din 31 mai 2001, reclamanta T.E. a solicitat Primăriei Cluj Napoca restituirea în natură a terenului situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. B.
Prin dispoziţiile 539/2004 şi respectiv nr. 1530 din 13 aprilie 2006, ale Primarului Municipiului Cluj-Napoca, pentru imobilul respectiv a fost propusă acordarea de despăgubiri în condiţiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dosarul fiind înaintat, la data de 15 iunie 2006, C.C.S.D., prin adresa nr. x a Primăriei Cluj Napoca.
La data de 14 septembrie 2009, reclamanta T.E. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, o cerere de chemare în judecată a pârâtei C.C.S.D. din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care a solicitat:
- obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire la plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în dosarul cu nr. 15855/CC, pentru terenul în suprafaţă de 3.925 m.p. situat în Cluj-Napoca, str. B., înscris iniţial în CF,Cluj Napoca;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 200 RON cu titlu de penalităţi pe zi de întârziere a executării sentinţei, de la data rămânerii definitive şi irevocabile şi până la executarea efectivă, în sensul emiterii deciziei;
- obligarea pârâtei la acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că deşi a trimis C.C.S.D. din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în decursul a 3 ani, mai multe memorii, dosarul întocmit pe baza notificării privind restituirea imobilului precizat în acţiune, înregistrat la pârâtă sub nr. 15855/CC, nu a fost încă analizat, nefiind emisă Decizia reprezentând titlu de despăgubire în echivalent pentru imobilul menţionat, a cărui valoare urmează să fie stabilită în urma efectuării raportului de evaluare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.C.S.D. din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat instanţei respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că în speţă nu poate fi reţinut un refuz nejustificat de soluţionare a cererii într-un termen rezonabil, deoarece nu au fost parcurse toate etapele premergătoare emiterii deciziei, aşa încât nici obligarea sa la plata despăgubirilor nu este întemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 443/2009 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei şi a obligat pârâta C.C.S.D. din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire la plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condiţiile art. 16 alin. (5) şi (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în Dosarul cu nr. 15855/CC, pentru terenul în suprafaţă de 3.925 m.p. situat în Cluj-Napoca, str. B. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a obligat pârâta la plata de despăgubiri în cuantum de 200 de RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la executarea efectivă, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că soluţionarea cererilor de despăgubire rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen iar modalitatea reţinută de autoritate, în sensul de a condiţiona soluţionarea dosarelor de elementul aleatoriu, nu constituie o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.
Instanţa a apreciat, totodată, că prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă în cauză, C.C.S.D., încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale iar in considerarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, autoritatea administrativă are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul legii, dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Constatând apoi, că prin refuzul soluţionării în termen rezonabil a cererii, reclamantei i-au fost cauzate prejudicii materiale, instanţa a apreciat ca întemeiată şi cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cu titlul de despăgubiri, a sumei de 200 de RON pe fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la executarea efectivă.
3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă nu şi-a structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., invocând, ca temei legal al căii de atac, prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale „art. 299 şi urm.” din C. proc. civ.
În conţinutul cererii de recurs, care cuprinde o expunere detaliată a situaţiei de fapt, pot fi identificate următoarele critici:
3.1. Instanţa de fond şi-a întemeiat greşit soluţia pe aspecte legate de aplicarea criteriului aleatoriu în stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor, ignorând instituirea, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, a criteriului ordinii înregistrării dosarelor.
3.2. Instanţa a reţinut greşit că în speţă a existat un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, determinat de încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a dosarului de acordare a despăgubirilor, neţinând seama de apărările privind complexitatea şi ordinea derulării etapelor pe care le cuprinde procedura administrativă reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care nu prevede un termen în acest sens.
3.3. C.C.S.D. a fost obligată în mod nelegal la plata sumei de 200 RON cu titlu de penalităţi pe zi de întârziere a executării sentinţei, fără a fi fost indicate dispoziţiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care să fi fost încălcate şi care să fi justificat impunerea unei constrângeri pentru executarea obligaţiilor ce revin Comisiei.
4. Apărările intimatei - reclamante
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a arătat, în esenţă, că sentinţa recurată este legală şi temeinică, făcând referire la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa omisiunii autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, care poate antrena o încălcare a art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. A arătat, de asemenea, că intenţia legiuitorului român a fost aceea de a asigura o despăgubire justă şi echitabilă în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională, dar instituţiile abilitate, în special Fondul Proprietatea, nu funcţionează într-un mod apt să ducă la despăgubirea efectivă a foştilor proprietari, încălcând dreptul la respectarea bunurilor, în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte reţine că recursul este fondat numai în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 3.925 m.p. situat în Cluj Napoca, str. B., în contextul factual expus la pct. 1.1 din prezenta decizie.
Cea mai mare parte a motivării căii de atac declarate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziţia nr. 1530 din 13 aprilie 2006, iar dosarul a fost înregistrat în acelaşi an la C.C.S.D., conferă consistenţa concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. În privinţa normei administrative ce reglementează ordinea soluţionării dosarelor înregistrate la C.C.S.D.
Este adevărat că, din motivarea sentinţei, rezultă că prima instanţă a analizat respectarea termenului rezonabil prin prisma criteriului aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, ce fusese revocată prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, prin care Comisia Centrală a adoptat o nouă modalitate de soluţionare a dosarelor, făcând distincţie între dosarele înregistrate înainte şi după intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007 şi instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor.
Înlăturarea acestui considerent nu este însă de natură să ducă la o soluţie contrară celei pronunţate, pentru că ordinea de soluţionare a dosarelor, stabilită prin decizie a Comisiei Centrale în temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, are drept scop organizarea activităţii autorităţii publice şi nu poate fi invocată drept temei al încălcării termenului rezonabil, prin deturnarea normei administrative de la finalitatea ei firească.
1.2. În privinţa aspectelor de fond legate de existenţa unui refuz de rezolvare a cererii şi de încălcarea termenului rezonabil.
Instanţa de fond a calificat corect acţiunea ca fiind circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept ori la un interes legitim privat, texte legale a căror incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale se face potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar nu în baza unei cereri formulate de persoana îndreptăţită, în sensul celor arătate în recurs.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport susţinerilor autorităţii publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice.
Or, după cum se poate observa din actele şi lucrările pricinii, nici la fond, nici în calea de atac recurenta-pârâtă nu a făcut dovada efectuării vreunei operaţiuni administrative după înregistrarea dosarului intimatei-reclamante la Secretariatul Comisiei, în anul 2006.
3.3. În privinţa obligării Comisiei la despăgubiri
Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, temei de drept reţinut în considerentele sentinţei, „în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”.
Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că daunele ce pot fi acordate au ca scop repararea prejudiciului material sau moral cauzat prin conduita nelegală a autorităţii publice, ceea ce presupune administrarea unor dovezi privind existenţa şi întinderea prejudiciului precum şi raportul de cauzalitate între acţiunea ori inacţiunea autorităţii publice şi paguba suferită de reclamant. Ele nu se confundă cu penalităţile de întârziere reglementate în alin. (5) al aceluiaşi articol, ca un mijloc de constrângere a autorităţii publice în vederea executării obligaţiei cu luarea în considerare a întregul context faptic al derulării procedurii administrative.
Prin urmare, Înalta Curte constată că obligând autoritatea publică la despăgubiri care nu au ca fundament un prejudiciu determinat sau cel puţin determinabil produs reclamantei, instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, împrejurare ce se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata despăgubirilor pentru întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 443 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1616/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1606/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
