ICCJ. Decizia nr. 1595/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1595/2010
Dosar nr. 9931/1/2009
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamanţii J.L.D., S.M., G.I., B.D., B.N., C.A., C.R., F.F., M.F., M.C., O.I., O.R.G., P.B.E., S.C.T., T.C.V.D.D., V.I., C.M., T.A., C.F.I., B.L., A.T., U.C., L.B., P.N.C., T.V.A., B.V., D.M.C., H.M., P.E.G., B.M., B.F., D.A.C., C.P.A., B.G.I., A.E., B.C., D.B., S.D., U.I.M., C.S.V., S.S.R., C.D., A.C., F.C., G.M., H.A., M.S., I.O., R.D., M.D., M.G., M.M., M.CO., N.M., O.M.R., P.M.C., P.N., P.I., P.D.D., P.M., I.P., S.A., S.L., S.F., L.S., D.D., C.AN., R.C., F.R., T.F.D., T.F.F., M.O.V., P.S.I., B.S., D.P.I., V.C., T.L., C.A.I., S.B., L.SI., T.V., T.AR. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea adresei din 03 iulie 2009, emisă de pârât.
În motivarea cererilor s-a arătat ca prin adresa din 03 iulie 2009 s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără includerea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând să se păstreze şi pentru viitor. Reclamanţii au susţinut că există serioase dubii asupra legalităţii actului administrativ având în vedere lipsa temeiului de drept care a stat la baza emiterii lui, fiind enunţate doar o serie de argumente în susţinerea măsurilor dispuse. Plata acestui spor în lunile anterioare, în baza Ordinului nr. 1165/C/2009, l-a transformat într-un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune, iar neplata acestui spor reprezintă o diminuare a drepturilor salariale, care poate avea loc doar în situaţia unei sancţiuni disciplinare, or, susţin reclamanţii, ei nu au făcut obiectul niciunei astfel de sancţiuni şi oricum, ministrul justiţiei nu are nicio competenţă în acest sens.
Reclamanţii au susţinut că actul administrativ atacat, prin refuzul plăţii sporului aferent lunii iunie 2009, încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
De asemenea, au arătat reclamanţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale, între care se regăsesc şi sporurile, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului.
Prin sentinţa civilă nr. 194/CA/2009 - P.I. din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat actul administrativ emis de pârât sub nr. 76602 din 03 iulie 2009.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin adresa din 03 iulie 2009, emisă de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, s-a învederat ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, ca începând cu data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra şi pe viitor, plata acestui spor urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009.
Curtea de apel a reţinut faptul că în virtutea principiului legalităţii, actele administrative trebuie să fie emise pe baza şi în executarea legii. A constatat însă instanţa, că dispoziţiile OUG nr. 71/2009 nu sunt incidente în cauza de faţă, având în vedere faptul că, pe de o parte, respectivul act normativ, încă din preambulul său, face trimitere la titlurile executorii emise anterior intrării sale în vigoare, aşadar titlurile executorii emise anterior datei de 18 iunie 2009, iar pe de altă parte, art. 3 din această ordonanţă prevede că plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor OUG nr. 75/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009 şi a dispoziţiilor Ordinului nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774.C.2008 se execută cu respectarea prevederilor art. 1 şi 2.
Instanţa a constatat însă, că în cauza dedusă judecăţii, nu se poate pune problema incidenţei art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009, care menţionează faptul că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012, având în vedere că în speţă, este vorba inclusiv de plata salariilor pe luna iunie 2009, aşadar pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanţe.
A concluzionat astfel instanţa, că în speţă, a avut loc o aplicare retroactivă a prevederilor art. 1 din OUG nr. 71/2009, care este normă cu putere de lege, situaţie ce este de natură să încalce atât principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, cât şi pe cel al securităţii raporturilor juridice, o persoană care şi-a adaptat comportamentul în funcţie de lege, trebuind să aibă însă posibilitatea de a se baza în mod legitim pe menţinerea respectivei situaţii de drept, respectiv să se poată bucura de ceea ce practica şi doctrina au numit ”încredere legitimă”.
Pe de altă parte, Curtea de apel a constatat că în speţă, este vorba de o creanţă actuală, certă şi exigibilă, respectiv de salariul cuvenit pentru luna iunie 2009 şi pentru lunile următoare, cu toate componentele sale, aşa cum este individualizat în art. 155 C. muncii şi OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi a altor categorii de personal din sistemul justiţiei. Astfel fiind şi întrucât plata salariilor nu poate fi eşalonată de nicio autoritate publică în alte condiţii decât cele prevăzute de dispoziţii legale în vigoare, iar potrivit dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cauzele prevăzute de respectiva lege, Curtea de apel a constatat că pârâtul a acţionat cu exces de putere, prin încălcarea dreptului reclamanţilor la plata salariului cuvenit pentru luna iunie 2009, cu toate componentele sale, care sunt individualizate în carnetele de muncă şi în actele de stabilire a drepturilor.
De asemenea, Curtea a apreciat că nelegalitatea actului contestat este cu atât mai evidentă cu cât, în cauză, este vorba despre drepturi dobândite – respectiv dreptul la salariul în cuantumul consfinţit în carnetul de muncă, iar obligaţia autorităţilor statului de a proteja drepturile dobândite derivă din principiul securităţii juridice – principiu ce impune menţinerea situaţiei juridice existente.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinţei:
- adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002.
- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, reclamanţii nejustificând astfel, vătămarea unui drept sau a unui interes legitim, atâta timp cât drepturile lor salariale sunt şi au fost calculate în conformitate cu OUG nr. 27/2006, nefiind vorba de o diminuare a acestora, ci doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti care va fi realizată nu ca până în acest moment, lunar, ci potrivit eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009.
- ca un argument suplimentar al susţinerii că în cauză nu poate fi vorba de o vătămare a drepturilor reclamanţilor, recurentul a invocat faptul că începând cu data de 12 noiembrie 2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară, reclamanţii beneficiază în temeiul legii de un spor de risc şi suprasolicitare psihică de 25%, precum şi de un spor de 5% de confidenţialitate, urmând ca de la 1 ianuarie 2010 cuantumul să fie majorat cu un adaos de 25% la sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, respectiv 10% pentru confidenţialitate, în condiţiile în care fac parte din categoriile profesionale expres şi limitativ prevăzute de lege.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauza de faţă, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei solicitate a fi anulate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În mod evident, adresa în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între reclamanţi şi stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului privitoare la lipsa justificării de către intimaţii-reclamanţi a unui drept sau interes legitim, sau la lipsa caracterului retroactiv al actului administrativ atacat, instanţa de recurs le va respinge ca neîntemeiate, reţinând că instanţa de fond a apreciat în mod corect că adresa contestată are caracter retroactiv şi contravine dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reclamanţii fiind vătămaţi în dreptul lor la plata salariului.
Aprecierile instanţei de fond sunt temeinice şi legale, întrucât OUG nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speţă hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor în sensul prevederilor ordonanţei de urgenţă, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului respectiv.
Este necontestat caracterul retroactiv adresei din 03 iulie 2009 faţă de emiterea acesteia în cursul lunii iulie şi dispunerea prin conţinutul acesteia a suspendării la data de 01 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În acelaşi sens, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actului administrativ cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, adresa din 03 iulie 2009 trebuia să fie elaborată şi emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actului contestat, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al actului administrativ dedus judecăţii.
Înalta Curte apreciază că prin emiterea adresei din 03 iulie 2009 cu nesocotirea principiului neretroactivităţii se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ în cauză cu încălcarea principiului retroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
Faptul că ulterior emiterii adresei atacate în cauză, a fost adoptată Legea nr. 330/2009 - legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este irelevant cauzei, legalitatea adresei din 03 iulie 2009 neputând fi în nici un fel raportată la un act normativ adoptat ulterior emiterii acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 194/CA/2009 – P.I. din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4477/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5193/2010. Contencios → |
|---|
