ICCJ. Decizia nr. 1602/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1602/2010

Dosar nr.3717/2/2009

Şedinţa publică din 19 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea acestuia la analizarea/avizarea cererii sale, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Prin sentinţa civilă nr. 2965 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, a respins ca rămasă fără obiect acţiunea, reţinând în acest sens, în esenţă, faptul că cererea reclamantului – care a făcut obiectul Dosarului nr. 2613/RD/2009 – a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, în şedinţa din 31 iulie 2009, urmând ca ordinul ministrului să fie publicat în M. Of. prin aceeaşi sentinţă, Curtea de apel a obligat pârâtul la plata sumei de 504,3 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, pârâtul a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în ceea ce priveşte soluţia privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurentul a susţinut, în esenţă, că întrucât pretenţiile reclamantului au fost recunoscute chiar înainte de primul termen de judecată, în raport cu prevederile art. 275 din C. proc. civ., în mod greşit prima instanţă a dispus obligarea sa la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.

Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Conform art. 275 C. proc. civ. pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Din analiza actelor dosarului rezultă că, în cauză, reclamantul mai înainte de a formula acţiunea pe rolul instanţei de contencios, s-a adresat mai întâi pârâtului, solicitându-i urgentarea soluţionării dosarului său, cerere la care ministerul pârât nu a formulat nici un răspuns. Astfel fiind, pârâtul nu poate fi exonerat de obligaţia achitării cheltuielilor de judecată, întrucât, acesta deşi avea posibilitatea împiedicării litigiului, prin soluţionarea la timp a cererii reclamantului, a procedat la soluţionarea cererii doar ulterior declanşării litigiului, prin această atitudine culpabilă, cauzându-i reclamantului cheltuieli, pe care, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a apreciat că pârâtul este dator să le acopere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 2965 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1602/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs