ICCJ. Decizia nr. 1968/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1968/2010
Dosar nr. 1173/4/2008
Şedinţa de la 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 4 mai 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A.I.A., în contradictoriu cu pârâta R.N.P.R., având ca obiect obligarea pârâtei la plata unui spor de 50% din salariul de bază pentru îndeplinirea unei funcţii suplimentare, pe perioada cuprinsă între data de 28 iunie 2007 şi data de 11 aprilie 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 189 din 23 februarie 2005, reclamantul a fost numit, cu delegaţie, director al D.S.B., până la organizarea şi susţinerea concursului pentru ocuparea acestui post, iar prin actul adiţional la contractul de muncă din 25 iulie 2007, i s-au stabilit drepturile salariale corespunzătoare funcţiei de director al acestei direcţii silvice, pe care a ocupat-o prin concurs.
S-a reţinut că între reclamant şi pârâtă, s-a încheiat şi contractul de performanţă din data de 28 iunie 2007, ce face parte integrantă din contractul de muncă al reclamantului, drepturile şi obligaţiile acestuia fiind cele prevăzute în fişa postului, înregistrată la 10 mai 2005, ce au fost stabilite în conformitate cu regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi limitele de competenţă ale organelor de conducere ale unităţilor din structura R.N.P.R., aprobat prin Hotărârea nr. 3 din 4 aprilie 2005 şi modificat prin Hotărârea nr. 7 din 18 iulie 2005 şi Hotărârea nr. 2 din 5 martie 2007.
Instanţa a apreciat că reclamantul, în calitatea sa de director al D.S.B., avea ca atribuţii şi limite de competenţă şi activitatea tehnică a D.S.B., implicit a funcţiei de director tehnic, aşa cum s-a stabilit prin fişa postului din 10 mai 2005, în acelaşi sens, stabilindu-se şi prin contractul de performanţă încheiat pentru anul 2007 între pârâtă şi reclamant, astfel încât, a concluzionat prima instanţă, nu se poate reţine că reclamantul a exercitat o funcţie suplimentară, prevederile art. 134 anexa 4, pct. 6 din contractul colectiv de muncă, nefiindu-i aplicabile reclamantului.
Reţinând faptul că între reclamant şi pârâtă nu există mai multe contracte individuale de muncă, instanţa a apreciat că în cauză, nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 35 C. muncii, pentru a se constata existenta cumulului de funcţii.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, recurentul, reiterând în esenţă, argumentele prezentate în faţa primei instanţe, a susţinut, în esenţă, că este îndreptăţit să obţină sporul solicitat şi care a fost prevăzut prin art. 133 şi art. 134 din C.C.M. R.N.P.R.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 35 alin. (1) C. muncii:
Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcţii, în baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.
Din simpla lecturare a textului mai sus citat, rezultă faptul că pentru a putea vorbi de cumul funcţii, trebuie să existe mai multe contracte individuale de muncă, condiţie neîndeplinită în cauza de faţă.
În aceste condiţii, chiar dacă recurentul-reclamant a exercitat pentru o perioadă determinată atribuţii ce reveneau directorului tehnic, în lipsa încheierii unui alt contract individual de muncă, şi în lipsa unei decizii de numire în funcţia suplimentară, recurentul nu se poate prevala de dispoziţiile art. 35 C. muncii şi nici de cele ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul R.N.P.R., aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, recurentul-reclamant, semnând contractul de performanţă pentru anul 2007, şi-a asumat obligaţia de a duce la îndeplinire toate acele activităţi necesare asigurării funcţionării D.S.B., la parametri maximi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge declarat de A.I.A., împotriva sentinţei civile nr. 75 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1612/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1981/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
