ICCJ. Decizia nr. 1756/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1756/2010
Dosar nr. 1008/57/2009
Ședința publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamantul C.C.N. a chemat în judecată pe pârâtul C.N.P.D.S. Bucureşti, solicitând obligarea acestuia să-i permită susţinerea examenului de atestat ca urmare a absolvirii programului de pregătire prespitalicească in medicina de urgenţă, programat la 16 septembrie 2009 şi suspendarea refuzului pârâtului de a permite înscrierea sa la acest examen.
î n motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că îndeplineşte toate cerinţele pentru a susţine acest examen, fiind licenţiat în medicină generală promoţia 2006, deţinând certificat de liberă practică eliberat de Colegiul Medicilor Alba, la 1 februarie 2008 şi urmând în perioada februarie - august 2009 programul de pregătire prespitalicească în medicină de urgenţă, însă pârâtul refuză nejustificat să-l primească la examenul din 16 septembrie 2009 pe motiv că certificatul de liberă practică nu este legal. Or pârâtul nu are dreptul de a analiza legalitatea acestui act.
Prin întâmpinare, pârâtul C.N.P.D.S. Bucureşti a susţinut, în esenţă, faptul că reclamantul nu îndeplineşte cerinţa de admisibilitate adusă la cunoştinţă prin publicaţia de examen, respectiv aceea de a fi medic de medicină generală cu drept de liberă practică obţinut anterior anului 2005, ori să fie medic specialist sau primar, anestezie şi terapie intensivă, pediatrie şi medicină de familie, care a efectuat o pregătire teoretică şi practică de 6 luni în centrele universitare medicale acreditate, atestată prin certificat eliberat de pârât conform prevederilor Ordinului M.S.nr. 403/2009 - niciuna dintre cele două condiţii nefiind îndeplinite de către reclamant.
2. Soluţia primei instanţe:
Prin sentinţa civilă nr. l73/F/ CA din 11 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat în esenţă, că stabilirea prin Publicaţia de examen, organizat la 16 septembrie 2009 - pentru obţinerea atestatului de studii complementare - a faptului că la acest examen pot participa doar medicii de medicină generală cu drept de liberă practică obţinut anterior anului 2005, medicii specialişti sau primari, anestezie şi terapie intensivă, pediatrie şi medicină de familie, care au efectuat o pregătire teoretică şi practică de 6 luni în centrele universitare medicale acreditate, atestată prin certificat eliberat de C.N.P.D.S. Bucureşti, s-a făcut în acord cu prevederile art. 81 şi 83 din Ordinul nr. 403/2009 care modifică şi completează Ordinul nr. 418/2005 raportat la art. 380 din Legea nr. 95/2006, art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2001 şi art. 17, 18 şi 20 din O.G. nr. 12/2008.
Instanţa a reţinut faptul că, deşi Ordonanţa nr. 12/2008 a fost abrogată prin Ordonanţa nr. 18 la 3 septembrie 2009, prevederile acesteia îi sunt totuşi aplicabile reclamantului, pentru că acesta trebuia să îndeplinească condiţiile participării la examen la data împlinirii termenului de înscriere, respectiv la data de 25 august 2009, când Ordonanţa nr. 12/2008 se afla în vigoare.
Prin condiţia prevăzută de Ordinul nr. 418/2005, modificat prin Ordinul nr. 403/2009 potrivit căreia la programele de studii complementare pentru obţinerea atestatului în asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească au acces medicii de medicină generală cu drept de liberă practică, curtea de apel a arătat ca trebuie să se înţeleagă medicii de medicină generală care au absolvit anterior anului 2005 şi au dobândit drept de liberă practică în condiţiile art. 6 alin. (3) din O.G.nr. 58/2001, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 18/2008, respectiv după un an de rezidenţiat, iar în ceea ce îi priveşte pe cei ce au absolvit ulterior anului 2005, trebuie să fie cei care au promovat examenul de medic specialist în condiţiile art. 18 alin. (2) din O.G. nr. 18/2008.
Faţă de această concluzie, dedusă de instanţă din interpretarea textelor legale incidente cauzei şi în raport cu actele depuse în dosarul de examen al reclamantului, curtea de apel a constatat că există două motive care justifică refuzul pârâtului de a-i permite reclamantului să susţină examenul pentru obţinerea atestatului.
Primul motiv, reţinut de instanţă, este unul de natură strict formală şi constă în faptul că parcurgerea cursului de pregătire teoretică şi practică de 6 luni în Centrul de Pregătire Cluj Napoca nu este atestată prin certificat emis de pârât în condiţiile art. 11 alin. (1) din Anexa nr. VIl a Ordinului nr. 418/2005 actualizat, care stipulează expres, că "certificarea absolvirii programului de studii complementare pentru obţinerea unui atestat este unică şi se face de Ministerul Sănătăţii prin C.N.P.D.S. Bucureşti"'.
Posibilitatea dovedirii îndeplinirii acestei condiţii de către reclamant prin intermediul dispoziţiei de repartizare la curs, pontajul acestuia care atestă prezenţa (filele 43 - 45) şi adeverinţa eliberată de Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj în 9 septembrie 2009, a fost respinsă de instanţă având în vedere faptul că această adeverinţă a fost eliberată ulterior ultimei zi de înscriere la examen, aşadar după data de 25 august 2009, instanţa concluzionând că reclamantul nu deţinea actul echivalent certificatului, la data respectivă, dosarul său fiind aşadar incomplet faţă de condiţiile şi termenele reglementate prin Publicaţia de examen.
Cel de al doilea motiv, reţinut de instanţă, ca motiv de fond, a privit neîndeplinirea de către reclamant a cerinţei din pct. nr. 44 din Publicaţia de examen. în acest sens,instanţa a reţinut faptul că reclamantul este absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi farmacie I.H., în anul 2006, în profilul "Medicină", specializarea "Medicină generală", fiind aşadar licenţiat în medicină generală anterior anului 2005 şi că acesta nu este nici medic specialist, nici medic primar anestezie şi terapie intensivă, pediatrie şi medicină de familie şi nu a făcut dovada că a fost admis la examenul de rezidenţiat, că l-a finalizat, că s-a înscris la examen pentru a deveni medic specialist, fiindu-i prin urmare aplicabile prevederile art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 18/2008, reclamantul aflându-se la data înscrierii la examen şi la data examinării cererii sale de chemare în judecată, în perioada celor 3 ani de practică supravegheată.
Instanţa a apreciat că diploma de absolvire din anul 2006,neînsoţită de dovada admiterii la rezidenţiat şi a finalizării acestuia prin examen conduc la ideea că reclamantul se află în perioada de practică supravegheată, ceea ce denotă o evidentă nelegalitate a Certificatului de membru.
Cât priveşte cererea de suspendare a refuzului pârâtului de a primi dosarul pentru examen, instanţa a apreciat-o ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere faptul că în Dosarul nr. 1009/57/2009, prin sentinţa nr. 167/ CA din 28 august 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus suspendarea refuzului pârâtului, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată de C.C.N.
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs reclamantul C.C.N., fără a-l încadra în drept şi fără a-şi structura criticile formulate în motive de recurs.
Recurentul critică hotărârea fondului pentru greşita interpretare şi aplicare a prevederii cuprinse în art. 83 din Ordinul nr. 403/2009, în contextul în care posedă dreptul de liberă practică. Consideră că acest drept i-a fost conferit în mod legal printr-un certificat eliberat de către o autoritate abilitată de lege.
Distinct de aspectele învederate anterior, recurentul mai combate şi considerentul fondului referitor la restricţia de participare cuprinsă în art. 44 din Publicaţia de examen, susţinând că nu îi este aplicabilă, în contextul în care Ministerul Sănătăţii era în cunoştinţă de cauză în privinţa statutului său juridic.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, aşa încât va fi menţinută.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul - reclamant C.C.N. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul intimatului - pârât C.N.P.D.S., ale cărui drepturi procesuale au fost preluate în recurs de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar, de a-i permite participarea la examenul de atestat, ca urmare a absolvirii programului de pregătire prespitalicească în medicina de urgenţă, examen programat la data de 16 septembrie 2009,
Recurentul - reclamant a invocat caracterul nejustificat al refuzului exprimat de instituţia publică intimată, considerând că participarea sa la cursurile din cadrul programului de pregătire prespitalicească în medicina de urgenţă în perioada februarie - august 2009 şi îndreptăţeşte solicitarea de a i se permite participarea la examenul respectiv.
Pentru argumentele expuse la pct. I.2 al prezentei decizii, prima instanţă a reţinut că refuzul exprimat de pârât este justificat prin prisma reglementărilor care guvernează profesia exercitată de reclamant, astfel că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în speţă.
Această soluţie va fi păstrată de Înalta Curte întrucât criticile formulate de recurent nu sunt apte a conduce la concluzia că instituţia publică a acţionat cu exces de putere.
În sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin refuz nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i): „ exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.
Recurentul - reclamant este absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie I.H. Cluj Napoca, promoţia 2006, profilul „Medicină generală”.
Examenul de atestat în discuţie a fost anunţat prin Publicaţia de examen pentru obţinerea de atestate de studii completare, emisă de Ministerul Sănătăţii, care conţine dispoziţii referitoare, între altele, la condiţiile de acces sau eligibilitate.
Relevant este textul pct. 44 din Publicaţie, care prevede că la examen se pot prezenta „medicii de medicină generală cu drept de liberă practică, obţinut anterior anului 2005, medicii specialişti sau primari anestezie şi terapie intensivă, pediatrie şi medicină de familie care au efectuat o pregătire teoretică şi practică cu durata de 6 luni în centrele universitare medicale acreditate, (…) pregătire atestată prin certificat eliberat de C.N.P.D.S.B. conform prevederilor O.M.S. nr. 403/2009”.
Condiţiile impuse de emitentul actului citat sunt în acord cu dispoziţiile actelor normative în executarea cărora a fost adoptat, care au fost corect interpretate de Curtea de apel.
Astfel, Normele care reglementează organizarea şi desfăşurarea programelor de studii complementare care se finalizează prin atestate sunt cuprinse în O.M.S. nr. 418/2005 pentru aprobarea Catalogului naţional de programe de studii complementare în vederea obţinerii de atestate de către medici, medici dentişti şi farmacişti, precum şi a Normelor metodologice de organizare şi desfăşurare a acestora.
Acest act normativ a fost modificat şi completat prin O.M.S. nr. 403/2009, publicat în M. Of., Partea I, nr. 315 din 12 mai 2009, care a introdus în Catalogul naţional de programe de studii complementare, două programe noi, între care şi programul vizat de recurent: „Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească”, dar, potrivit dispoziţiilor art. 83 nou introdus: ”absolvenţii facultăţilor de medicină promoţia 2005 şi promoţiile ulterioare, care nu au obţinut dreptul de liberă practică, nu au acces la programele de studii complementare”.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte reţine că acestuia îi sunt aplicabile, în privinţa condiţiilor cerute pentru participarea la examenul de atestare, dispoziţiile legale în vigoare la împlinirea termenului de înscriere, adică la 25 august 2009. La acea dată erau în vigoare prevederile art. 17 din O.G.nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, potrivit cu care:
„ (1) Începând cu promoţia 2005 de absolvenţi licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, dobândirea dreptului de liberă practică se face după promovarea examenului de medic specialist.
(2) Medicii rezidenţi care nu finalizează stagiul de rezidenţiat în specialitatea obţinută prin concurs pot continua pregătirea în specialitatea medicină de familie. Prezentarea la examenul de medic specialist se face, după caz, la finele completării pregătirii în specialitatea medicină de familie sau după parcurgerea integrală a curriculei de pregătire în această specialitate.
(3) Medicii confirmaţi specialişti în altă specialitate decât specialitatea medicină de familie, aflaţi în situaţie de reconversie profesională, pot obţine certificatul de medic specialist medicină de familie după efectuarea unui stagiu de pregătire de minimum 6 luni în unităţi sanitare acreditate pentru pregătirea în rezidenţiatul de medicină de familie şi după promovarea examenului de medic specialist organizat de Ministerul Sănătăţii Publice.
(4) În vederea aplicării prevederilor alin. (3) se analizează în ce măsură formarea de specialist, precum şi experienţa profesională însuşită pot înlocui formarea prin rezidenţiat în specialitatea medicină de familie şi se stabileşte durata stagiului de pregătire în specialitatea medicină de familie care urmează a fi efectuat.
(5) Durata şi conţinutul pregătirii în specialitatea medicină de familie, prevăzute la alin. (2) și (4), precum şi prezentarea la examenul de medic specialist se aprobă de către Ministerul Sănătăţii Publice.”
Din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale evocate, având în vedere şi dispoziţiile art. 380 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, se deduce concluzia că refuzul exprimat de intimată este justificat.
În fine, invocarea de către recurent a unui certificat emis de Colegiul Medicilor Alba la data de 6 februarie 2008 prin care este „autorizat să practice profesiunea de medic”, potrivit prevederilor art. 384 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, nu poate conduce la o altă rezolvare a cauzei, câtă vreme el nu îndeplinea condiţiile legale pentru a fi primit la examenul de atestare.
De altfel, chiar în timpul derulării programului de pregătire prespitalicească, februarie - august 2009, cu adresa din 15 iulie 2009 (fila 4, dosar fond), respectiv cu adresa din data de 29 iulie 2009, C.N.P. d.s. a adus la cunoştinţa Serviciului Judeţean de Ambulanţă Alba (locul de muncă al recurentului), cât şi Colegiului Judeţean Alba al C.M.R. că recurentul „nu are drept de liberă practică valid, aflându-se în practică medicală supravegheată asistată. Medicii aflaţi în asemenea situaţie nu au acces la programe de studii complementare”.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că în cauză nu s-au decelat elemente care să contureze excesul de putere, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeaşi lege îl conferă acestei sintagme, se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.N., împotriva sentinţei nr. 173/F/ CA din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1754/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1759/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
