ICCJ. Decizia nr. 1783/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1783/2010
Dosar nr. 171/45/2009
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.G. a chemat în judecată pe pârâţii A.N.P.H., D.S.G., în nume propriu şi în calitate de preşedinte al A.N.P.H., B.E.R., în nume propriu şi în calitate de vicepreşedinte al A.N.P.H., T.D., în nume propriu şi în calitate de secretar al A.N.P.H., Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:
- obligarea pârâţilor de rang 1 şi 2 să-i elibereze angajamentul de plată a dobânzii, începând cu data de 17 septembrie 2008, data contractului de credit bancar încheiat de reclamant cu B.C.R., sub sancţiunea aplicării pârâtului de rang 2 a unei penalităţi de 50 lei/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii;
- obligarea pârâţilor de rang 1 şi 2 să încheie contractul privind angajamentul de plată, începând cu data de 17 septembrie 2008, sub sancţiunea aplicării pârâtului de rang 2 a unei penalităţi de 50 lei/zi de întârziere;
- obligarea pârâtului de rang 1 de a suporta dobânda aferentă creditului, conform coeficientului anexă la contractul de credit, începând cu data de 22 octombrie 2008, data primei rate, şi până la 22 septembrie 2013, data ultimei rate, sub sancţiunea aplicării pârâtului de rang 2 a unei penalităţi de 50 lei/zi de întârziere;
- obligarea pârâţilor de rang 1 - 4 la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând daune morale şi cheltuieli de judecată.
În cauză au formulat întâmpinări pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, A.N.P.H. şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pârâta A.N.P.H. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor persoane fizice, în raport de prevederile art. 5 din O.G. nr. 14/2003.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, întrucât acesta nu a respectat ordinea derulării procedurii de obţinere a subvenţionării dobânzii bancare.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de dispoziţiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 78 din 11 mai 2009, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată de reclamant faţă de aceştia; instanţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că reclamantul este beneficiarul unui certificat de încadrare în gradul 1 de handicap.
Reclamantul a încheiat un contract de vânzare - cumpărare pentru un autoturism, la preţul de 10.000 euro şi s-a obligat să plătească preţul la data obţinerii acordului de consimţământ din partea instituţiei de credit, respectiv a obţinerii angajamentului de plată din partea A.N.P.H. pentru suportarea plăţii dobânzii creditului de care beneficiază.
La data de 17 septembrie 2008, reclamantul a încheiat cu B.C.R. contract de credit bancar pentru suma de 36.494 lei şi a adresat mai multe cereri A.N.P.H. pentru emiterea angajamentului de plată a dobânzii, cereri care i-au fost respinse pe considerentul că nu a respectat procedura legală.
Prima instanţă a apreciat că soluţia adoptată de A.N.P.H. este legală, întrucât reclamantul nu a urmat procedura de obţinere a subvenţionării dobânzii la creditul contractat, procedură reglementată de Legea nr. 448/2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, care a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, recurentul susţine că hotărârea judecătorească atacată este nelegală şi netemeinică.
În concret, recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate:
1) Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a pârâtei A.N.P.H., respectiv a consilierului juridic al acestei autorităţi publice, în ceea ce priveşte reprezentarea pârâţilor persoane fizice;
2) Curtea nu a ţinut seama de faptul că suma de 10.000 euro a fost virată direct în contul vânzătorului F.C. la data de 26 septembrie 2008, motiv pentru care nu se putea reţine că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la o dată anterioară şi că nu a fost respectată procedura pentru subvenţionarea creditului;
3) Hotărârea primei instanţe cuprinde motive teoretice, străine de natura pricinii;
4) Instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin instituirea unei noi obligaţii legale ce incumbă persoanei cu handicap, respectiv aceea de invitare a A.N.P.H. la negociere contractuală cu banca, pe considerentul că aceasta ar fi prejudiciată în caz contrar;
5) A.N.P.H. avea obligaţia legală să-şi dea consimţământul pentru plata dobânzii cuprinse în adeverinţa din 7 decembrie 2007.
Intimaţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi A.N.P.H. au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
1) În speţă este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la cazul în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Acest text normativ constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură. De aceea, se poate susţine că motivul prevăzut de art. 304. pct. 5 C. proc. civ., include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor prevăzute la pct. 1 - 4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Recurentul nu a indicat ce neregularităţi procedurale au fost săvârşite în prezenta cauză sau ce principii fundamentale au fost încălcate, ceea ce ar determina sancţiunea nulităţii hotărârii judecătoreşti contestate.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentului referitoare la faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a pârâtei A.N.P.H., respectiv a consilierului juridic al acestei autorităţi publice, în ceea ce priveşte reprezentarea pârâţilor persoane fizice.
Pe acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că recurentul nu a probat faptul că a fost vătămat într-un drept al său şi că acesta a renunţat la soluţionarea cauzei în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice, după cum s-a consemnat în practicaua hotărârii judecătoreşti.
2) În cauză este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
1) Cu toate că recurentul a indicat ca temei juridic al cererii sale şi cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a nominalizat care este actul juridic dedus judecăţii care a fost interpretat în mod greşit de către prima instanţă.
2) În fine, în cauză este nefondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, după cum se va releva în continuare.
Astfel, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 pentru protecţia şi promovarea dreptului persoanelor cu handicap, „persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărei dobândă se suportă de bugetul de stat, prin bugetul A.N.P.H., pentru achiziţionarea unui singur mijloc de transport (…) cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului.”
În art. 17 din normele metodologice de aplicare a acestor prevederi legale, aprobate prin H.G. nr. 268/2007, se prevede:
„(2) A.N.P.H. eliberează persoanei cu handicap o adeverinţă referitoare la acordul plăţii dobânzii.
(3) După obţinerea adeverinţei, persoana cu handicap grav sau accentuat se adresează unei unităţi bancare în vederea obţinerii creditului. La solicitarea unităţii bancare, A.N.P.H. va încheia un angajament de plată al dobânzii.”
Din interpretarea dispoziţiilor normative anterior citate, rezultă că cele trei etape pe care trebuie să le parcurgă un solicitant sunt următoarele:
1) depunerea documentaţiei şi obţinerea adeverinţei;
2) obţinerea împrumutului bancar;
3) achiziţionarea autoturismului.
Într-adevăr, recurentul a obţinut adeverinţa dinj 7 decembrie 2007 (fila 11 dosar fond) în care se menţionează faptul că este beneficiarul unui certificat de încadrare în grad de handicap, că a depus documentele necesare pentru a beneficia de prevederile art. 25 (actualul art. 27) din Legea nr. 448/2006 şi că, în situaţia în care A.N.P.H. va accepta acordarea creditului, aceasta va suporta plata dobânzii pentru achiziţionarea autoturismului, în condiţiile prevăzute de lege.
Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că recurentul nu a respectat procedura de obţinere a subvenţionării dobânzii la creditul contractat, procedură reglementată de Legea nr. 448/2006.
Pe acest aspect, instanţa de control judiciar are în vedere faptul că recurentul a încheiat contractul de vânzare - cumpărare al autoturismului anterior obţinerii consimţământului A.N.P.H. pentru subvenţionarea dobânzii, respectiv la data de 11 august 2008.
Ulterior, la data de 17 septembrie 2008, recurentul a încheiat cu B.C.R. contractul de credit bancar pentru suma de 36.494 lei şi a adresat mai multe cereri A.N.P.H. pentru emiterea angajamentului de plată a dobânzii, cereri care i-au fost respinse pe considerentul că nu a respectat procedura legală.
Ca atare, având în vedere că recurentul nu a respectat procedura legală pentru soluţionarea cererii sale, nu se poate reţine că acesta a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege prin refuzul autorităţii intimate de a proceda la subvenţionarea dobânzii aferente autoturismului achiziţionat.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinţei nr. 78 din 11 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1774/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1808/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
