ICCJ. Decizia nr. 1772/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1772/2010
Dosar nr. 6818/2/2009
Ședința publică din 9 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4040 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a suspendat executarea adresei din 3 iulie 2009 emisă de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut ca fiind neîntemeiate cele două excepţii invocate de pârât prin întâmpinare.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a cererii, instanţa a reţinut că actul administrativ suspus controlului de legalitate nu este o simplă operaţiune tehnico-materială de încunoştiinţare a ordonatorilor de credite, ci un act emis în regim de putere publică, ce modifică raporturile juridice stabilite între pârât şi personalul bugetar reprezentat de judecători şi personalul auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti, în sensul diminuării drepturilor salariale cuvenite acestora.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, a reţinut că folosul practic urmărit de reclamanţi prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată constă în obţinerea sumelor reprezentând sporul pentru risc şi suprasolicitare nervoasă, iar în condiţiile în care aceste sporuri nu au fost plătite nu se poate considera că nu mai au interes pentru a solicita suspendarea executării actului administrativ contestat.
Pe fondul cauzei, a apreciat că cererea de suspendare a executării este întemeiată, reţinându-se îndeplinirea condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Cu privire la cazul bine justificat, judecătorul fondului a apreciat că există o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului, atâta vreme cât acesta retroactivează.
Astfel, actul emis, produce efecte juridice grave şi imediate, în temeiul acestuia sistându-se plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, spor care a fost inclus în salarii în lunile precedente, astfel încât acesta modifică raporturile juridice privind plata drepturilor salariale ale magistraţilor şi personalului auxiliar din instanţele judecătoreşti, în sensul diminuării acestor drepturi salariale.
S-a constatat că prin adresa ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării drepturile salariale, dreptul la sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară a fost diminuat retroactiv, şi prin aceasta se produce un prejudiciu reclamanţilor.
Împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul şi-a structurat criticile formulate în două motive de recurs, după cum urmează:
1. Prima instanţă în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii având în vedere faptul că reclamanţii nu au îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă o condiţie de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, iar adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operaţiune de încunoştinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002, reiterând astfel excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
2. În cuprinsul celui de-al doilea motiv, recurentul formulează critici pe „fondul” soluţiei pronunţate, afirmând că „instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului atacat, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii”.
În ce priveşte cazul bine justificat, recurentul arată că O.U.G. nr. 71/2009 este un act normativ în vigoare care se bucură de prezumţie de legalitate, acesta neproducând efecte pentru perioada anterioară emiterii sale, deci nu retoactivează, ordonanţa producând efecte juridice de la data intrării în vigoare, respectiv 18 iunie 2009.
Cât priveşte condiţia pagubei iminente, recurentul arată că prin actul examinat nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, ci doar de executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care s-a acordat acest spor, plata urmând să fie făcută în condiţiile şi termenele stabilite de O.U.G.nr. 71/2009 şi având în vedere că sumele se vor indexa cu I.P.C., nu se poate afirma că există pericolul producerii unor pagube grave în patrimonial reclamanţilor.
A mai susţinut că, în urma pronunţării Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, instanţele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanţa de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv decizia Curţii Constituţionale şi să considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat.
Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.
Prima instanţă a soluţionat corect atât excepţiile invocate, cât şi cererea de suspendare pe fondul ei, toate criticile formulate urmând a fi respinse pentru argumentele expuse în continuare.
Recurentul reiterează excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu aceeaşi motivare ca şi la judecata în primă instanţă, invocând în acelaşi timp lipsa plângerii prealabile.
Înalta Curte reţine că împotriva actului pretins vătămător s-a formulat plângere prealabilă în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare (filele 8 - 11 dosar fond), astfel că nu poate fi reţinută această critică.
Prin adresa din 3 iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eşalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009.
Această adresă are caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor salariale.
Actul a cărui suspendare s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a dispus măsuri de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii iunie 2009, astfel încât sunt întrunite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind semnificaţia noţiunii de act administrativ.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar şi a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte arată că:
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Deciziile Curţii Constituţionale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătoreşti irevocabile şi nici asupra deciziilor în interesul legii pronunţate în precedent de Înalta Curte.
În reglementarea constituţională actuală, justiţia se înfăptuieşte în România, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege, aşa cum se dispune în art. 124 din Constituţie.
Nicio dispoziţie constituţională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curţii Constituţionale, în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţele din sistemul judiciar.
Autoritatea lucrului judecat face parte din categoria prezumţiilor legale absolute, expres determinată în art. 1200 alin. (1) pct. 4) C. civ.
Puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituţională nu pot răsturna această prezumţie legală absolută.
În consecinţă, apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, este lipsită de suport legal.
Înalta Curte precizează că hotărârile judecătoreşti irevocabile trebuie respectate şi aduse la îndeplinire, aşa cum prevede legislaţia naţională, dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituţia României.
În cauză, judecătorul fondului a adoptat o soluţie legală, dispunând suspendarea actului, fiind respectate condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la condiţia cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut corect că împrejurările legate de stare de fapt şi de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În acest sens, efectele retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004, care reglementează neretroactivitatea actelor administrative.
Cu privire la paguba iminentă, este evident că reclamanţii au un prejudiciu material viitor, constând în diminuarea drepturilor salariale care trebuia încasate începând cu 10 iulie 2009.
Faţă de considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Având în vedere că în cursul soluţionării cauzei, în baza prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 115/2009 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, a fost înfiinţat Ministerul Justiţiei prin reorganizarea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, hotărârea judecătorească ce va fi pronunţată are în vedere Ministerul Justiţiei, care s-a substituit, ope legis, în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din litigiile aferente activităţii acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 4040 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1771/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1774/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
