ICCJ. Decizia nr. 1834/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1834/2010
Dosar nr. 22/45/2010
Ședința publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea adresată instanţei de fond
Prin acțiunea îregistrată la Tribunalul Iași reclamanta N.V. a solicitat, în contracdictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea Deciziei nr. 1398 din 13 iulie 2009 emisă de A.P.S. Iași și obligarea la plata îndemnizației pentru creșterea ambilor copii ai săi gemeni.
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. 1025/2006 raportat la prev.art. 1 şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. 148/2005, susţinând că definiţia pe care o dau normele metodologice naşterii încalcă modul în care ordonanţa reglementează acordarea indemnizaţiei de creştere, cu referire la primii trei copii, ceea ce presupune ca pentru fiecare dintre aceştia, chiar proveniţi dintr-o singură naştere, părintele are dreptul la indemnizaţie.
Prin încheierea din 15 decembrie 2009 Tribunalul Iaşi a apreciat că excepţia invocată are legătură cu cauza şi a admis cererea de sesizare a Curţii de Apel Iaşi cu soluţionarea excepţiei, dispunând suspendarea judecării cauzei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a susţinut că art. 3 din H.G. 1025/2006 este în concordanţă cu prevederileart. 6 din O.U.G. 148/2005, copii beneficiază fiecare de alocaţia de stat în cuantum de 200 lei, iar indemnizaţia este un drept patrimonial acordat părintelui astfel încât nu pot fi acordate două indemnizaţii pentru o singură naştere, indiferent câţi copii provin din această naştere.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 23/ CA din 1 februarie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta N.V. şi, pe cale de consecinţă a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. 1025/2006 în raport cu prevederile art. 1 şi 6 alin. (1) din O.U.G. 148/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă a şa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
S-a apreciat că normele metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, şi pentru faptul că definiţia stabilită pentru naştere ca element de acordare a indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
H.G. nr. 1025/2006, prin art. 3 adăugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o naştere simplă şi o alta multiplă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. În motivarea recursului Guvernul României se arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât actul administrativ contestat are caracter normativ, ceea ce făcea inaplicabile, în speţă, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Recurentul a mai arătat că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetat oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cerere părţii interesate)". Astfel cum reiese din textul legal citat, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Recurentul a mai susţinut că, prin conţinutul său, actul administrativ în discuţie are, în mod evident, caracter normativ, astfel încât în speţa nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurentul menţionează că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005, şi preluat în Normele metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, defineşte naşterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, această definiţie fiind preluată din dicţionarul explicativ al limbii române.
Ţinând cont de cele menţionate, indiferent de numărul copiilor rezultaţi într-o singură naştere, s-a acordat o singură indemnizaţie.
Astfel, în cazul îndeplinirii condiţiilor de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, familia va beneficia de o singură indemnizaţie şi de una, două sau mai multe alocaţii de stat în funcţie de numărul copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
4. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Mai întâi, referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze”.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
Referitor la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate.
Acordarea acestei indemnizaţii lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, crează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului O.U.G. nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 23/ CA din 1 februarie 2010 a Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 183/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 186/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
