ICCJ. Decizia nr. 1771/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1771/2010
Dosar nr. 6515/2/ 2009
Ședința publică din 9 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 septembrie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti anularea parţială a Hotărârii din 10 decembrie 2007 emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 începând cu data de 1 noiembrie 1940, cu acordarea drepturilor cuvenite pentru perioada solicitată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în mod eronat Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 a stabilit perioada de recunoaştere a calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente, ca fiind 13 septembrie 1943 - 6 martie 1945, data de început al refugierii fiind în realitate 1 noiembrie 1940.
A mai arătat reclamantul că aceeaşi greşeală s-a făcut şi la calculul perioadei de recunoaştere a călităţii de refugiat a fratelui său, B.V.I., de către Casa de pensii Cluj, însă această greşeală a fost îndreptată prin sentinţa nr. 572/2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1618 din 15 septembrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție stabilindu-se ca dată de început a refugiului 1 noiembrie 1940.
Reclamnatul a susţinut că se află în aceeaşi situaţie cu cea a fratelui său fiind îndreptăţit să i se recunoască şi lui aceeaşi perioadă de refugiu.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca tardiv formulată şi, în subsidiar ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 3045 din 11 noiembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a excepţia tardivităţii formulării acţiunii, şi pe cale de consecinţă, a respins ca tardiv formulată acţiunea de reclamantul B.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit borderoului anexat la fila 30 din dosar, hotărârea contestată a fost comunicată reclamantului în data 20martie 2008 şi, în raport de data promovării prezentei acţiuni, respectiv 15 septembrie 2008, este tardiv formulată.
Prin Decizia nr. 2422 din 7 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul B.A., a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că intimata nu a putut să probeze data confirmării de primire a documentului de destinaţie.
În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar, a apreciat că dovada comunicării unui act administrativ nu se poate face decât cu documentul de primire, cu semnătură şi ştampilă de confirmare-primire şi în lipsa documentelor care să ateste că recomandata expediată reclamantului la data de 12 martie 2008 este şi data la care a luat cunoştinţă despre hotărârea contestată, în mod greşit instanţa de fond a calculat termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, raportat la data expedierii recomandatei şi considerând acţiunea ca tardiv formulată.
Investită cu rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2943 din 29 septembrie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, a dispus anularea parţială a Hotărârii din 10 decembrie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 noiembrie 1940 - 13 septembrie 1943 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2008.
La data de 23 mai 2009, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat acordarea drepturilor băneşti aferente perioadei de refugiat începând cu 1 august 2008, când a completat Dosarul nr. 5428 cu toate actele doveditoare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, din analiza probatoriul administrat în cauză, că reclamantul este beneficiarul dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, conform Hotărârii din 10 decembrie 2007 emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti având stabilită perioada refugierii, aşa cum rezultă din Extrasul Arhivelor Naţionale Cluj, 13 septembrie 1943 - 6 martie 1945.
Instanţa de rejudecare a mai reţinut că reclamantul a depus, în dovedirea calităţii sale de refugiat, acte de stare civilă, sentinţa civilă nr. 572/2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1618 din 15 septembrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin care s-a recunoscut pentru fratele său B.V.l. drept perioadă a refugierii familiei din localitatea Gilău, Judeţul Cluj, în localitatea Turda, perioada octombrie 1940 - martie 1945.
Reclamantul este însă nemulţumit de perioada stabilită de intimată ca fiind cea în care familia sa a fost refugiată, arătând că aceeaşi situaţie s-a ivit şi în cazul fratelui său, însă acesta, prin sentinţa nr. 572/2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă şi irevocabilă a obţinut recunoaşterea drepturilor sale.
Astfel, din considerentele sentinţei menţionate, curtea de apel a reţinut că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că refugiul părinţilor şi al copiilor, deci şi al reclamantului a început la data de 1 noiembrie 1940, odată cu angajarea în muncă a tatălui reclamantului la Prefectura Judeţului Turda şi s-a finalizat la data de 1 mai 1947, când tatăl acestuia a încetat activitatea în Turda.
Cocluzionând, Curtea de Apel a apreciat că în aceste condiţii există autoritate de lucru judecat, stabilită prin sentinţa sus menţionată, privind data începerii refugiul familiei reclamantului, ca fiind 1 noiembrie 1940, situaţie în care, urmează ca pe cale de consecinţă şi reclamantului B.A. să-i fie recunoscut dreptul de a se bucura de efectele O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, motiv pentru care în temeiul art. 7 alin. (4) rap. la art. 1 lit. e) din acest act normativ a fost admisă contestaţia, aşa cum a fost precizată la data de 23 mai 2009 şi anulată în parte hotărârea atacată.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.
Recurenta a formulat critici de nelegalitate pe care le-a încadrat în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Criticile recurentei vizează în principal, faptul că reclamantul nu este îndreptăţit la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 01 noiembrie 1940 - 13 septembrie 1943, întrucât prin probatoriul administrat în cauză nu s-a făcut dovada refugiului şi nici a persecuţiei din motive etnice la care ar fi fost supus în această perioadă.
Recurenta a arătat că refugiul reclamantului reiese în mod cert şi clar din Tabelul nominal de refugiaţi din nordul Transilvaniei, emis de către Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, în care se menţionează data refugierii ca fiind 13 noiembrie 1943.
A formulat, de asemenea, critici referitoare şi la înscrisul depus în probaţiune de către reclamant, reprezentând copia carnetului de muncă al tatălui, B.V., care în opinia acesteia, nu face decât să demonstreze faptul că la data de 1 noiembrie 1940 nu putea fi vorba de niciun refugiu, de vreme ce tatăl reclamantului figura la data respectivă ca angajat la Prefectura Turda.
Intimatul - reclamant a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului şi recunoaşterea perioadei de refugiu ca fiind 1 noiembrie 1940 - 16 martie 1945 şi plata drepturilor băneşti începând cu data de 1 septembrie 2008 când a declarat contestaţie.
Analizând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Reclamantul a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Hotărârii din 10 decembrie 2007 emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a recunoscut calitatea de refugiat din motive etnice pentru perioada 13 septembrie 1943 - 6 martie 1945 cu plata drepturilor aferente acestei perioade, în sensul recunoaşterii perioadei reale de refugiu ca fiind 1 noiembrie 1940 - 6 martie 1945.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „B eneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, „Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.”
Înalta Curte apreciază că abordarea instanţei de fond este justă în raport de probatoriul administrat în cauză.
Demersul judiciar al reclamantului a fost determinat de împrejurarea că prin sentinţa nr. 572/2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1618/15 septembrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, s-a recunoscut pentru fratele său B.V.I., drept perioadă a refugierii familiei din localitatea de domiciliu Gilău, judeţul Cluj, în localitatea Turda, 1 noiembrie 1940 - 6 martie 1945.
Din lecturarea înscrisului depus la dosar (fila 6 - 7 dosar fond) reprezentând un extras din Tabelul nominal de refugiaţi din Nordul Transilvaniei plasaţi pe raza oraşului Turda, emis de către Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, rezultă că toţi membrii familiei B. (V.; M.; I.; G.; A.) au fost refugiaţi din localitatea de domiciliu în localitatea Turda.
Deşi în cuprinsul Tabelului nominal este menţionată ca dată a refugierii 13 noiembrie 1943, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind relevantă în clarificarea perioadei de refugiu a reclamantului, dovada carnetului de muncă al tatălui (filele 17 - 23 dosar fond), care atestă fără putinţă de tăgadă că la data de 1 noiembrie 1940 acesta era angajat la Prefectura Turda, iar la 1 mai 1945 şi-a încetat activitatea.
Prin urmare, din coroborarea datelor menţionate în cuprinsul acestor înscrisuri rezultă cu evidenţă că la data de 1 noiembrie 1940 familia reclamantului se afla în localitatea Turda, zona de refugiu.
De altfel, prima instanţă în mod corect a reţinut autoritatea de lucru judecat privind perioada refugiului fratelui B.I.V. stabilită prin sentinţa nr. 572/2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, neexistând nicio raţiune pentru a accepta o diferenţă de tratament în privinţa a două persoane aflate în situaţii perfect identice şi sub incidenţa aceleiaşi norme de drept, ce ar constitui o măsură discriminatorie, contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate în contextul în care nu a produs nicio probă prin care să răstoarne dovada refugiului reclamantului pentru perioada solicitată.
În concluzie, Înalta Curte reţine că soluţia adoptată de instanţa de fond este corectă în raport cu probatoriul administrat în cauză, reţinând cu temei că reclamantul B.A. a făcut dovada refugiului din localitatea Gilău, judeţul Cluj, în localitatea Turda pentru perioada 1 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, astfel că se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8) şi pct. 9) C. proc. civ. şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2943 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1772/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
