ICCJ. Decizia nr. 1799/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1799/2010
Dosar nr. 26806/3/2008
Şedinţa publică din 13 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1320 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantului C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul R.R. şi a fost constatată existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Raportul nr. 003387 din 15 octombrie 1980 întocmit de S.I.E. din cadrul Inspectoratului Judeţean Teleorman al Ministerului Internelor s-a produs recrutarea pârâtului în calitate de informator pentru realizarea în mai bune condiţii a supravegherii informative în rândul juriştilor de la Tribunalul Judeţean, Judecătoria şi Baroul Colegiului de Avocaţi .
La data de 21 octombrie 1980 pârâtul a semnat angajamentul olograf prin care se angajează să colaboreze cu organele de securitate prin furnizarea unor informaţii menite să contribuie la prevenirea săvârşirii de infracţiuni contra securităţii statului, precum şi a faptelor antisociale.
Instanţa a reţinut că prin semnarea acestui angajament pârâtul a fost inclus în reţeaua informativă în calitate de informator în problema „Persoane ostile în justiţie", iar în conformitate cu înscrisurile aflate în dosarul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cota R 265854, în perioada 1980-1984 pârâtul sub numele conspirativ „P." a furnizat mai multe informaţii despre persoane care îşi desfăşurau activitatea în justiţie în judeţul Teleorman, judecători, avocaţi, notari.
Cu privire la informaţiile furnizate de pârât, instanţa de fond a arătat pe larg cuprinsul rapoartelor informative întocmite, având la bază relatările pârâtului prin care au fost denunţate activităţile atât potrivnice regimului comunist.
Instanţa a reţinut că prin Raportul nr. 003387 din 26 mai 1984 a fost formulată propunerea de încetare a legăturii cu informatorul „P." având în vedere că pe parcursul colaborării cu organele de securitate nu a dovedit preocupare pentru rezolvarea sarcinilor trasate, pentru culegerea de informaţii şi nu s-a prezentat la întâlnirile planificate, motivând că este ocupat atât la serviciu, cât şi în familie. Instanţa de fond a constatat că, în raport de informaţiile furnizate de pârât, aşa cum sunt consemnate în rapoartele informative arătate, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului, întrucât din conţinutul informaţiilor transmise rezultă cu certitudine că acestea au vizat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul la libertatea de exprimare.
De asemenea, instanţa a apreciat că motivarea propunerii de încetare a colaborării cu pârâtul, în anul 1984, nu este de natură să conducă la concluzia că pârâtul nu a colaborat cu securitatea, în condiţiile în care rapoartele informative atestă relatarea unor informaţii care intră sub incidenţa textului de lege indicat.
Instanţa de fond a înlăturat apărarea pârâtului, realizată prin probe extrajudiciare (declaraţii autentificate), în sensul că a fost obligat să devină informator al organului de securitate, întrucât împrejurarea arătată nu determină inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul R.R., solicitând modificarea acesteia şi, în consecinţă, respingerea acţiunii promovată de reclamantul C.N.S.A.S.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esenţă, următoarele.
Conform art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, pentru a fi colaborator al Securităţii, informaţiile prezentate trebuie să cuprindă cumulativ două condiţii: să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, însă aceste cerinţe legale nu sunt îndeplinite în cauză.
În realitate, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a validat activitatea fostei Securităţi, în condiţiile în care rapoartele informative au fost opera unui ofiţer de securitate, în dosarul C.N.S.A.S. neexistând nicio probă scrisă de pârât cu privire la informaţiile despre care respectivul ofiţer de securitate a consemnat că provin de la R.R.
Persoana care a întocmit notele informative era ofiţer activ al fostei Securităţi, iar informaţiile pe care pretinde că le-ar fi primit de la R.R. erau informaţii de notorietate pentru activitatea juridică din perioada 1981- 1984. Astfel, când se pronunţa o achitare într-un dosar penal, aceasta nu putea avea loc decât dacă era aprobată de toţi factorii politici, deci nu era nevoie ca ofiţerul de securitate sa primească informaţii despre acest lucru de la recurent. Apoi, faptul că avocatul G.M. cânta la acordeon era un fapt notoriu cunoscut până şi de Ministrul Justiţiei, pentru că respectivul îşi manifesta talentul artistic la toate manifestările organizate, aşadar nu trebuia ca recurentul să informeze ofiţerul de securitate despre aceasta. În fine, despre faptul că se asculta Europa Liberă, acesta era, de asemenea, un fapt notoriu, iar în informările ofiţerului de securitate în privinţa acestei chestiuni nu se face referire la situaţii anume, ci sunt menţionate aspecte cu caracter general.
Nu s-a analizat conţinutul Raportului 00337din 26 mai 1984 în baza căruia a fost aprobată încetarea legăturii informative, cu motivarea că "nu a dovedit preocupare pentru rezolvarea sarcinilor trasate, pentru culegerea de informaţii şi nu s-a prezentat la întâlnirile planificate, motivând că este ocupat la serviciu, cât şi în familie".
Nu s-au analizat declaraţiile autentice de la dosar, dintre care una a fostului ofiţer de securitate S.I. şi, în care acesta, a arătat că recurentul a refuzat să ofere informaţii, să depună note, neprezentându-se la întâlniri.
Conţinutul angajamentului, nu este de natură să îl incrimineze pe recurent, întrucât cele menţionate acolo, cum ar fi prevenirea săvârşirii faptelor antisociale şi cele privind prevenirea infracţiunilor contra securităţii statului, erau chiar obligaţii de serviciu ale recurentului, procuror la acea dată.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum si a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele expuse in continuare.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a examinat şi valorificat în mod corect materialul probator existent la dosar, raportat la prevederile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) Teza I din OUG nr. 24/2008.
În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că activitatea desfăşurată de recurentul pârât de la semnarea angajamentului, la data de 21 octombrie 1980, şi până în 1984, când a încetat legătura operativă, sub numele conspirativ de „P.", se circumscrie noţiunii de colaborator al Securităţii, în sensul în care acest termen este definit de art. 2 lit. b) teza I din actul normativ precitat.
Din modalitatea în care este definită noţiunea de „colaborator al Securităţii" în cuprinsul art. 2 lit. b) teza I, Înalta Curte reţine că legiuitorul nu distinge după cum informaţia furnizată avea sau nu caracter notoriu, iar în caz afirmativ să fi fost cunoscută de organele Securităţii, chiar şi în lipsa informării lor de către pârât.
Definiţia colaboratorului Securităţii se raportează exclusiv la atitudinea informatorului, care trebuia doar să conştientizeze consecinţele delaţiunii sale, respectiv că, în mod normal, raportat la realităţile vremii, informaţia sa nu putea fi trecută cu vederea, ci ar fi condus, de regulă, cel puţin la deschiderea unei acţiuni informative sau la efectuarea unor verificări asupra persoanei vizate. Cu atât mai mult, conştientizarea consecinţelor activităţii sale de informare de către pârât, este în afara oricărei discuţii, având în vedere că domnul R.R. funcţiona ca procuror şi înţelegea, pe deplin, ce repercursiuni pot avea asupra persoanelor la care s-a referit în comunicările lui către ofiţerul de securitate. Astfel, deosebit de grave sunt informaţiile pe care le comunică la data de 26 august 1980 despre o judecătoare care a achitat un inculpat ce fusese trimis în judecată pentru lipsă în gestiune, sugerând lipsa de corectitudine a acesteia, consecinţele delaţiunii sale, putând fi extrem de grave pentru persoana în cauză. Aşadar, nu este vorba pur şi simplu despre o informare neutră, în sensul că la Judecătoria Alexandria a fost pronunţată o soluţie de achitare într-un dosar penal, cum se susţine în recurs.
Tot despre aceiaşi judecătoare, pârâtul a informat Securitatea că aceasta audiază şi colportează ştirile transmise de postul de radio Europa Liberă, în legătură cu această chestiune R.R. primind instrucţiuni de a contacta magistratul în cauză pentru a verifica dacă cele aflate de la Europa Liberă le discută şi la locul de muncă. Or, rezultă cu puterea evidenţei că informaţiile furnizate de pârât vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată şi la libertatea de exprimare ale colegei sale, judecătoarea din Alexandria, cum la fel şi informaţia despre avocatul, ai cărui părinţi fac parte dintr-o sectă religioasă, vizează îngrădirea dreptului la libertatea de conştiinţă.
În raport de acestea, declaraţia autentică a fostului ofiţer de Securitate S.I., în care se susţine că pârâtul, ca informator al Securităţii, a avut o prestaţie necorespunzătoare, este lipsită de relevanţă. Ceea ce contează, din perspectiva art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, nu este aprecierea generală asupra valorii informative a datelor furnizate de un colaborator al Securităţii, ci fiecare informaţie în concret. Din acest punct de vedere, definiţia dată în art. 2 lit. b) nu pretinde existenţa unor pluralităţi de acte de colaborare, aşa cum, în mod constant, a subliniat în jurisprudenţa sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind suficientă şi o singură informaţie care să respecte însă condiţiile impuse de această prevedere, respectiv 1) denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist şi 2) vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului. Pentru aceleaşi motive, nu prezintă relevanţă nici celelalte declaraţii depuse la dosar de pârât, nici chiar cele ale persoanelor despre care a informat securitatea. Aşa cum rezultă din art. 2 lit. b), nu e necesar ca drepturile persoanelor să fi fost îngrădite efectiv, ci doar ca informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor.
Critica din recurs sub aspectul că toate informaţiile sunt consemnate exclusiv în rapoartele întocmite de ofiţerul de securitate, fără să existe înscrisuri care să provină de la recurent, nu poate fi primită, de asemenea, deoarece OUG nr. 24/2008 recunoaşte în mod expres forţa probantă a acestor rapoarte.
În fine, nici apărarea din recurs, în sensul că cele menţionate în angajament (referitoare la prevenirea săvârşirii faptelor antisociale şi cele privind prevenirea infracţiunilor) erau obligaţii de serviciu ale pârâtului nu poate fi primită deoarece acesta, în calitate de procuror, trebuia să urmeze procedurile legale pentru sancţionarea unor astfel de fapte, nu să colaboreze cu poliţia politică a regimului totalitar, în maniera în care acest tip de activitate o presupune.
Faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.R. împotriva sentinţei civile nr. 1320 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1755/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1802/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
