ICCJ. Decizia nr. 1815/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1815/2010
Dosar nr. 1167/39/200.
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 235 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava a fost respinse excepţiile lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii acţiunii formulate de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a fost admisă acţiunea reclamantului E.C. privind suspendarea ordinului nr. 2117 din 9 octombrie 2009 emis de pârât până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţiile invocate de pârât sunt neîntemeiate , întrucât acţiunea reclamantului privind suspendarea ordinului indicat, prin care i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, la expirarea cărora încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 1153 din 28 mai 2009 şi a contractului de management nr. 7 din 28 mai 2009, chiar dacă şi-a produs efectele prin punerea în executare, nu înseamnă că instituţia suspendării actului administrativ, prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu mai poate fi aplicată.
De asemenea, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de lege, astfel că acţiunea de faţă nu este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei deduse judecăţii, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente, motiv pentru care acţiunea reclamantei a fost admisă în sensul suspendării executării actului emis de pârât şi a efectelor concursului organizat de acesta.
Astfel, instanţa a reţinut că în cauza de faţă există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Ordinului nr. 2117 din 9 octombrie 2009 emis de pârât, văzând dispoziţiile art. VIII din OUG nr. 105/2009 acare prevăd expres faptul că „la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, contractele de management aflate în derulare îşi produc efectele, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestuia" şi constatând că între părţile în litigiu există un contract încheiat de management, aflat în derulare şi fără intervenirea unor motive legale de încetare/reziliere a acestuia.
Instanţa a reţinut că şi condiţia referitoare ala paguba iminentă este îndeplinită în cauză, întrucât încetarea intempestivă a contractului de management aflat în derulare, cu privire la funcţia exercitată de reclamant în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală este de natură a produce prejudicii efective a reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a arătat, în esenţă, următoarele:
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut în principal, că soluţia adoptată de judecătorul fondului asupra excepţiei lipsei de obiect a cererii este greşită, întrucât legiuitorul a fixat, prin art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, limitele şi efectele suspendării, rezultând din aceste prevederi legale că instituţia suspendării vizează doar actele cu executare succesivă, nu şi pe cele cu executare dintr-o dată, cum este cazul în speţă, actul de eliberare din funcţie ajungând la termen anterior pronunţării hotărârii şi chiar introducerii acţiunii.
De asemenea, susţine recurentul, întrucât concursul organizat în aplicarea OUG nr. 105/2009 s-a desfăşurat în perioada 19-27 octombrie 2009, pronunţarea unei soluţii de admitere a pretenţiei privind suspendarea efectelor acestuia nu se mai justifică, hotărârea fiind lipsită de finalitate.
Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că cererea de suspendare nu este întemeiată, nefiind îndeplinită condiţia pagubei iminente impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu suferă un prejudiciu material ireparabil, în ipoteza anulării actului acesta urmând să fie repus pe postul ocupat anterior, cu plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit în mod nelegal.
În opinia recurentului, comportă discuţii juridice chiar şi condiţia aparenţei de nelegalitate a actului, concluzionându-se că nici aceasta nu este îndeplinită în speţă, întrucât orice nulitate implică cercetarea actului prin raportare la dispoziţiile legale în temeiul cărora a fost emis, iar OUG nr. 105/2009 nu a fost declarată neconstituţională aşa încât să constituie o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului subsecvent.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
În raport cu art. 14 alin. (1), care reglementează un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanţa de judecată, pe parcursul etapei procedurii prealabile administrative (recursul graţios şi recursul ierarhic), precum şi cu situaţia de fapt anterior redată, excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare a fost corect soluţionată, concluzia primei instanţe în sensul că această instituţie este aplicabilă şi în privinţa actelor administrative ale căror consecinţe se întind în timp pe o perioadă nedeterminată fiind întrutotul justificată.
Susţinerile contrare ale recurentului nu pot fi primite, fiind de natură să restrângă nejustificat sfera actelor administrative vizate de legiuitor prin reglementarea instituţiei suspendării executării, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu consecinţa afectării dreptului unor categorii de particulari de a solicita acordarea respectivei măsuri de protecţie provizorie împotriva eventualului exces de putere sau abuz de drept al administraţiei.
Nejustificate sunt şi susţinerile recurentului cu privire la lipsa de finalitate a hotărârii, în condiţiile în care nu s-a dispus suspendarea organizării concursului, ulterior termenului stabilit pentru desfăşurarea acestuia, ci doar a efectelor sale, constând în numirea unei alte persoane într-o funcţie similară cu cea deţinută de reclamant.
Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în materia suspendării actelor administrative.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiţii li se adaugă în materia contenciosului fiscal şi condiţia plăţii anticipate a unei cauţiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proCod Fiscal
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conţinut: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
Art. 215 C. proCod Fiscal prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei."
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate, se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. În termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Îndeplinirea respectivelor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În speţă, contrar susţinerilor recurentului, prevederile OUG nr. 105/2009, care au preluat soluţiile juridice cuprinse în OUG nr. 37/2009, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională reţinând, între altele, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice şi a actului de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze, de natură a afecta statutul juridic al unor funcţionari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate.
Or, această împrejurare este de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant şi reţinute de prima instanţă, astfel încât susţinerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat nu pot fi primite.
Nejustificate sunt şi susţinerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, întrucât prin desfiinţarea funcţiei publice de conducere se produce un prejudiciu material şi previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarului public eliberat din funcţie, precum şi o posibilă perturbare gravă a funcţionării respectivului serviciu public.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 235 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1803/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1816/2010. Contencios → |
|---|
