ICCJ. Decizia nr. 1816/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1816/2010
Dosar nr. 348/43/200.
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 119 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe H.F. în contradictoriu cu Primăria Comunei Găneşti în favoarea Judecătoriei Târnăveni.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că reclamanta a solicitat anularea fişelor de punere în posesie din 15 august 1994 şi 25 august 1998 şi a proceselor verbale din 10 iulie 1997 şi 25 august 1998, cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, care atrage competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei, ca instanţă de drept comun.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Fără a preciza motivele de nelegalitate a sentinţei de declinare a cauzei, recurenta a indicat obiectul acţiunii judiciare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat faptul că recursul este tardiv, motiv pentru care recursul formulat va fi respins ca tardiv formulat pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentinţa a fost pronunţată la data de 7 octombrie 2009, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 16 octombrie 2009, conform datei aflată pe plicul de corespondenţă trimis la dosar, cu depăşirea termenului de 5 zile de la pronunţare, prevăzut de dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.
Văzând dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. raportate la art. 101 şi art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la pronunţare pentru recurs, precum şi modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata tardiv declarat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de H.F. împotriva sentinţei nr. 119 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1815/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1819/2010. Contencios → |
---|