ICCJ. Decizia nr. 186/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 186/2010
Dosar nr. 696/36/2009
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 93 din 6 mai 2009, act administrativ prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare, respectiv 72.371 lei taxă pe valoare adăugată şi accesorii 123.840 lei; impozit pe profit datorat de persoane juridice române 697.677 lei şi accesorii 1.351.031 lei, până la pronunţarea instanţei de fond privind anularea actului administrativ.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că dacă suma pentru care solicită suspendarea efectelor actului ar fi achitată fără a fi datorată, ar crea serioase dificultăţi financiare companiei, aceasta datorită faptului că, în condiţiile economice actuale, încasările societăţii pe anul 2009 au fost până în prezent doar în cuantum de 70%.
A mai arătat reclamanta că derulează în prezent proiecte de investiţii a căror finanţare este asigurată din surse proprii, din Instituţii Financiare Internaţionale, din împrumuturi de la bănci, de la bugetul de stat şi credit furnizor, finalizarea acestor proiecte regăsindu-se printre condiţiile impuse României de U.E.
În atare situaţie respingerea cererii de suspendare ar conduce la imposibilitatea onorării obligaţiilor bugetare, situaţie ce ar crea premizele aplicării unor eventuale sancţiuni de către U.E.
A mai precizat reclamanta că în calitate de administrator al infrastructurii portuare, are o serie de obligaţii ce presupun efectuarea unor cheltuieli, iar imposibilitatea de plată a acestor servicii ar determina obstrucţionarea întregii activităţi portuare.
Prin sentinţa civilă nr. 258/ CA din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare formulată ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de reclamantă în contestaţia adresată organului fiscal nu sunt de natura a crea, de plano, o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului.
De asemenea, a mai reţinut judecătorul fondului, reclamanta a susţinut iminenţa producerii unei pagube determinate de faptul că încasările pe anul 2009 s-au redus la 70%, astfel încât executarea deciziei de impunere ar afecta derularea proiectelor de investiţii şi ar conduce la imposibilitatea achitării obligaţilor pe care le are în calitate de administrator al infrastructurii portuare.
S-a constat că reclamanta nu a administrat probe în acest sens, singura dovadă depusă fiind contractul de execuţie de lucrări din 25 iunie 2008, din care rezultă că pentru anul 2009 cheltuielile aferente lucrărilor de dragaj sunt de 4.497.516 euro.
A apreciat prima instanţă că, în condiţiile în care nu se cunoaşte cifra de afacere a reclamantei, profitul acesteia, nu se poate considera că executarea deciziei de impunere i-ar provoca o pagubă iminentă.
Împotriva sentinţei civile nr. 258/ CA din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanţa, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă şi a suspendării executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 93 din 6 mai 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C., Activitatea de Inspecţie Fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond privind anularea actului administrativ împotriva căruia s-a formulat contestaţie la organul emitent.
A învederat reclamanta, prin motivele de recurs, că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerinţele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) (cazul bine justificat) şi art. 2 alin. (1) lit. ş) (paguba iminentă) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la cazul bine justificat, s-a precizat de către recurenta reclamantă ca prin cererea introductivă de suspendare s-a făcut o recapitulaţie a motivelor formulate prin contestaţia ce a fost adresată organului fiscal, aceste motive fiind de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ. Mai mult, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 91 C. proc. fisc., dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, acest termen începând să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa. Ori obligaţiile fiscale în cauză fiind aferente anilor 2002 - 2005, dreptul de stabilire a creanţelor fiscale este prescris.
Sub aspectul condiţiei pagubei iminente, s-a relevat de către recurenta-reclamantă că s-a făcut, prin cererea introductivă de suspendare, dovada prejudiciului material viitor şi previzibil, demonstrându-se faptul ca activitatea societăţii va fi perturbată în mod grav, deoarece dacă suma pentru care s-a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ ar fi achitată fără a fi datorată s-ar crea serioase dificultăţi financiare, în condiţiile în care reclamanta derulează o serie de proiecte cu finanţare externă de o importanţă deosebită atât pentru operatorii portuari cât şi pentru economia naţională în general, a căror afectare din punct de vedere financiar poate pune în pericol întreaga activitate a Portului Constanţa.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin „pagubă iminentă" se desemnează, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public", iar prin „cazuri bine justificate" se înţeleg, în conformitate cu prescripţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din acelaşi act normativ, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
În principiu, orice act administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşii titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
În cauză, se reţine că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, deci atât cazul bine justificat cât şi prevenirea unei pagube iminente.
Astfel, cât priveşte prima condiţie, se observă că într-adevăr, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 93 din 6 mai 2009 emisă de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F., deosebit de consistente, sunt de natură a crea o îndoială serioasă cu privire legalitatea actului de impunere fiscală.
Pe de altă parte, este întrunită şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente, făcându-se dovada de către recurentă că s-ar crea serioase dificultăţi financiare companiei dacă suma stabilită ca datorată bugetului de stat prin actul de control ar fi executată. Cu titlu exemplificativ, se reţine că reclamanta derulează o serie de proiecte cu finanţare externă importante atât pentru operatorii portuari cât şi pentru economia naţională în general, cum ar fi Proiectul privind Mediul şi Infrastructura în Portul Constanţa, Proiectul Terminal de Barje în Portul Constanţa şi Proiectul Terminalul de Containere, a căror afectare din punct de vedere financiar poate pune în pericol întreaga activitate a Portului Constanţa. Or, executarea actului administrativ atacat ar fi de natură să ducă la o scădere semnificativă a indicelui de lichiditate al recurentei - convenit prin toate contractele de finanţare externă a fi păstrat la un nivel de 1,5%, şi la imposibilitatea plăţii ratelor de împrumut, iar această stare de fapt ar duce în mod inevitabil la activarea clauzelor de rambursare anticipată a creditelor contractate şi la afectarea în mod grav nu numai a activităţii reclamantei ci şi la desfăşurarea în bune condiţii a proiectelor mai sus menţionate.
În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate în cauză sunt întemeiate şi că în mod eronat instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ şi a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă, urmând a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de C.N.A.P.M. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 258/ CA din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reclamantei şi a dispunerii suspendării executării Deciziei de impunere nr. 93 din 6 mai 2009 a D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F. până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.N.A.P.M. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 258/ CA din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea reclamantei şi dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 93 din 6 mai 2009 emisă de D.G.A.M.C. din cadrul A.N.A.F. până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1834/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 187/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
