ICCJ. Decizia nr. 1851/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1851/2010
Dosar nr. 945/39/2006
Şedinţa publică de la 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamantul T.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii din 29 iunie 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că se încadrează în categoria persoanelor enumerate de Legea nr. 189/200, întrucât a părăsit domiciliul împreună cu familia sa şi s-au refugiat spre Botoşani, fiind izgoniţi de ruşi care şi-au instalat comandamentul în comuna Boroaia, judeţul Baia.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Reclamantul a precizat faptul că în timpul celui de-al doilea război mondial a fost strămutat cu forţa din localitatea de domiciliu,în locul Borzeşti - Săveni având în vedere că pe teritoriul comunei noastre a fost linia de front.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 174 din 16 octombrie 2009 Curtea de Apel Suceava, a admis acţiunea reclamantului T.G.I. şi, pe cale de consecinţă,a anulat hotărârea din data de 29 iunie 2009 emisă de pârâtă. Totodată, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/200 pentru perioada 1 aprilie 1944 - 30 septembrie 1944, începând cu data de 1 iunie 2009.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut că regimul de sovietic era de natură a persecuta pe motive etnice populaţia din teritoriile pe care înainta linia frontului, aşa cum de altfel se întâmplase într-o mai importantă măsură în vara anului 1940, ca urmarea cedării Basarabiei şi Bucovinei de Nord în urma Dictatului de la Viena.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond după casare a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că, în mod eronat, prima instanţă a admis acţiunea reclamantului,având în vedere că evacuarea reclamantului în perioada aprilie 1944-septembrie 1944, nu a fost ca urmare a persecuţiilor etnice, acesta fiind ca urmare a celui de-al doilea război mondial.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispoziţiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.
În mod eronat, recurenta susţine că intimatul-reclamant nu s-ar încadra în prevederile legale sus-menţionate.
Potrivit dispoziţiilor susmenţionate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menţionate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declaraţii de martori în situaţia în care lipsesc actele oficiale.
În cauză, Curtea de apel a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispoziţiilor legale incidente.
Sunt întemeiate aspectele reţinute de instanţa de fond cu privire la declaraţiile martorilor T.I.V. şi O.D. (fila 20 şi 21 la dosarul de fond) care au relatat cu precizie în ce au constat persecuţiile pe motive etnice.
Având în vedere că, în raport cu cele expuse, dezlegarea dată cauzei de instanţa de fond este corectă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava împotriva sentinţei nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1849/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1852/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
