ICCJ. Decizia nr. 1865/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1865/2010
Dosar nr. 2594/2/2009
Şedinţa publică de la 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 şi să-i fie recunoscut dreptul la o indemnizaţie triplă pentru creşterea tripleţilor.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii formulată de reclamantă pentru lipsa procedurii prealabile. Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin încheierea din 25 iunie 2009 instanţa a respins motivat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3448 din 22 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, a admis acţiunea formulată de C.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a anulat în parte H.G. nr. 1025/2006, respectiv art. 3 alin. (1) din acest act normativ. A constatat dreptul reclamantei de a primi indemnizaţii legale pentru cei trei minori născuţi la data de 1 octombrie 2007.
Instanţa de fond a reţinut că definiţia dată noţiunii de naştere prin art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 încalcă principiul egalităţii de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situaţii identice, respectiv între copii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă.
Desigur că acordarea acestei îndemnizaţii a fost raportată prin art. 6 al O.U.G. nr. 148/2005, la numărul copiilor născuţi şi nu la numărul naşterilor, motiv pentru care dispoziţiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 3448 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, Guvernul României a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs Guvernul României a arătat că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii".
Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Aşadar, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Ţinând cont de cele menţionate, indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o singură naştere, se acordă o singură indemnizaţie.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii.
Astfel, această prestaţie înlocuieşte, pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa discriminare creată între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condiţiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, şi, în nici un caz, o componentă a alocaţiei destinate copiilor.
3. Soluţia instanţei de recurs .
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile invocată de Guvernul României, Înalta Curte constată că la filele 18-21 din dosarul de fond există dovada efectuării acestei proceduri de către reclamantă, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, astfel încât această critică este nefondată.
Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere.
De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului O.U.G. nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 3448 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1863/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1867/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
