ICCJ. Decizia nr. 1901/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1901/2010
Dosar nr. 207/59/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P.C. SRL Caransebeş a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Caraş-Severin, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în tot a deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 1402 din 30 aprilie 2008 emise de D.G.F.P. - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Fiscală din cadrul D.G.F.P. Caraş-Severin, ca nelegale şi netemeinice, precum şi recunoaşterea dreptului pretins, prin obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 593.515 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată solicitată spre rambursare pentru perioada 1 iulie 2006 - 31octombrie 2007, cu toate efectele care decurg din aceasta.
S-a solicitat, totodată, suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a procesului.
În motivarea acţiunii întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, reclamanta a arătat că, în urma solicitării SC P.C. SRL, pentru decontarea de TVA cu opţiunea de rambursare a sumei de 593.515 lei, organele de inspecţie fiscală ale D.G.F.P. Caraş-Severin - Activitatea de Inspecţie Fiscală, au efectuat o inspecţie fiscală parţială, la societatea reclamanta în perioada 11 ianuarie 2008-28 aprilie 2008, şi cuprins perioada 1 iulie 2006-31 octombrie 2007, având ca tematică verificarea bazelor de impunere, legalităţii şi realităţii operaţiunilor economice declarate, a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabil, respectarea prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată a T.V.A, precum şi a accesoriilor acestora. S-a mai susţinut că prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 1042 din 30 aprilie 2008 şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 254 din 30 aprilie 2008, societăţii reclamante i-au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată în suma de 1.621.093 lei şi obligaţii fiscale accesorii în sumă de 258.027 lei, sumă stabilită suplimentar şi rămasă de plată 1.285.605 lei.
S-a arătat că organul de control fiscal a încălcat prevederile art. 102 alin. (1) C. proCod Fiscal - respectiv, durata efectuării inspecţiei fiscale care nu poate fi mai mare de 3 luni de zile, iar prin depăşirea termenului de desfăşurare a inspecţiei fiscale, D.G.F.P. Caraş-Severin a încălcat principiul minimei afectări a activităţii contribuabilului prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proCod Fisca.
S-a mai precizat că, în mod greşit şi fără temei legal, Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiei din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor -A.N.A.F., nici până în prezent nu a răspuns contestaţiei depusă de reclamantă.
Autoritatea pârâtă a depus la dosarul cauzei o întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere că a fost soluţionată favorabil contestaţia formulată de către reclamanta împotriva deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 pentru suma de 1.285.505 lei, prin Decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008 emisă de către Direcţia generala de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.
Prin precizarea de acţiune din 27 aprilie 2009 reclamanta a menţionat că prin desfiinţarea deciziei de impunere se impune rambursarea către reclamantă a sumei de 593.515 lei reprezentând TVA pe care reclamanta a achitat-o, astfel că acţiunea formulată nu rămâne fără obiect.
Prin sentinţa civilă nr. 169 din 27 mai 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată a reclamantei SC P.C. SRL Caransebeş, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Caraş-Severin - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a obligat pârâta D.G.F.P. Caraş-Severin la rambursarea către reclamantă a sumei de 593.515 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat contestaţie la organul emitent împotriva actelor fiscale mai sus menţionate, în timpul desfăşurării litigiului fiind emisă Decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008, prin care s-a desfiinţat Decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008, pentru suma de 1.285.605 iei reprezentând: 1.027.578 lei TVA de plată ca urmare a respingerii la rambursare a TVA în sumă de 593.515 lei, 258.027 lei, accesorii aferente TVA.
S-a mai reţinut că, în cuprinsul Deciziei nr. 388 din 24 noiembrie 2008, prin care s-a dispus desfiinţarea Deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008, pentru suma de 1.285.605 lei, au fost expuse în detaliu argumentele pentru care a fost luată o atare măsură, menţionându-se, în esenţă următoarele:
- organele de control au obligaţia să stabilească în mod clar situaţia de fapt a prestărilor de servicii ce au făcut obiectul respectivelor facturi, să facă analiza situaţiei de fapt din punctul de vedere al autorizaţiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii pe toată perioada în care au fost emise aceste facturi;
- organele de inspecţie fiscală nu au analizat facturile pentru care societatea a aplicat măsurile de simplificare, din punctul de vedere al autorizaţiilor necesare pentru desfăşurarea activităţii pe toata perioada în care au fost emise aceste facturi, conform prevederilor legale invocate mai sus şi dacă la momentul vânzării bunurile respective puteau fi încadrate în categoria deşeurilor în conformitate cu prevederile OUG nr. 16/2001, cu modificările ulterioare;
- din raportul de inspecţie fiscală rezultă că organele de inspecţie fiscală nu au dat dreptul societăţii să aplice măsurile de simplificare, neluând în considerare şi Autorizaţia de mediu nr. 71 din 5 aprilie 2006 şi nu au analizat perioada pentru care aceasta este valabilă, precum şi perioada pentru care aceasta autorizaţie este necesară societăţii pentru desfăşurarea activităţii, prin raportarea la condiţiile reglementate de OUG nr. 16/2001, cu modificările ulterioare.
În acest context, instanţa de fond a constatat că, având în vedere ca la punctul 1 din Decizia nr. 388/2008 a A.N.A.F. s-a desfiinţat Decizia de impunere contestată pentru taxa pe valoarea adăugată de plată în sumă de 1.027.578 lei, urmează să se desfiinţeze Decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 şi pentru suma de 258.027 lei reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.
S-a mai reţinut că susţinerea pârâtei în sensul că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât a fost desfiinţată Decizia de impunere contestată, nu este întemeiată faţă de împrejurarea că reclamanta şi-a precizat acţiunea la termenul din data de 27 aprilie 2009 în sensul că solicită rambursarea sumei de 593.515 lei.
În final, Curtea de apel a constatat că, prin desfiinţarea deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 s-au desfiinţat implicit toate măsurile dispuse de către organele fiscale prin Decizia respectivă, astfel încât se impunea ca urmare a desfiinţării deciziei de impunere şi restituirea sumei de 593.515 lei încasată de către organele fiscale de la reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Caraş-Severin - Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a nesocotit apărările recurentei-pârâte legate de inadmisibilitatea acţiunii SC P.C. SRL are a avut ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 1402 din 30 aprilie 2008 în condiţiile în care acestea au fost desfiinţate prin Decizia A.N.A.F. nr. 388 din 24 noiembrie 2008 (emisă în conformitate cu art. 210 C. proCod Fiscal) şi doar acest act administrativ jurisdicţional poate fi contestat „în condiţiile legii" – potrivit art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, mai exact cu respectarea obligaţiei stabilite prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind respectarea procedurii prealabile.
Recurenta a reiterat că, de altfel, acţiunea a rămas fără obiect din moment ce prin Decizia nr. 388/2008 A.N.A.F. s-a desfiinţat Decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 pentru suma totală de 1.285.605 lei reprezentând TVA de plată ca urmare a respingerii la rambursare a TVA în sumă de 593.515 lei, precum şi accesorii aferente TVA în cuantum de 258.027 lei.
Recurenta a precizat şi că inspecţia fiscală nu a putut fi reluată până la acest moment, de Decizia nr. 388/2008, pentru motivul cuprins în Referatul nr. 909 din 31 martie 2009 întocmit de Activitatea de Inspecţie Fiscală II, anume că la sediul firmei nu a fost găsită nicio persoană pentru a se pune la dispoziţia organelor fiscale actele şi documentele contabile.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a combătut susţinerile recurentei, arătând că acţiunea este admisibilă, dispoziţiile art. 205 C. proCod Fiscal permiţând persoanei vătămate într-un drept sau interes legitim să se adreseze instanţei de contencios administrativ, în baza Legii nr. 554/2004 şi că, altfel, partea ar fi fost lipsită de exerciţiul efectiv al dreptului său de a acţiona în instanţă intervenind prescripţia conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, prin simplul fapt al nesoluţionării în termenul legal de 6 luni, de către D.G.F.P. a contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ fiscale (contestaţie care are natura unei plângeri prealabile).
În opinia intimatei, soluţia pe fond a primei instanţe este în acord cu reglementările europene specifice în domeniul TVA, indicându-se spre argumentare Decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul C-78/00 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Buffalo S.R.L. contra Italiei şi Cauza Eko-Elda Avee contra Greciei).
Examinând cauza prin prisma probelor administrate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine ca întemeiate criticile aduse de recurentă sentinţei nr. 169 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, însă numai sub aspectul incidenţei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Argumentele pentru abordarea de faţă constituie şi suport pentru înlăturarea apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-reclamante.
Demersul judiciar al societăţii reclamante, pornit la 16 februarie 2009 a avut, conform şi precizării din 27 aprilie 2009, ca obiect anularea în tot a deciziei de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 1402 din 30 aprilie 2008 întocmite de D.G.F.P. Caraş Severin - Activitatea de inspecţie fiscală, precum şi recunoaşterea dreptului reclamantei la rambursarea sumei de 583.515 lei reprezentând TVA pentru perioada 11 iulie 2006 - 31 octombrie 2007.
Potrivit actelor dosarului, societatea reclamantă a formulat contestaţie împotriva actelor administrativ fiscale amintite mai sus şi la A.N.A.F. (înregistrată la data de 14 august 2008) iar această contestaţie a fost soluţionată prin Decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008 (filele 237-251 dosar fond).
În mod greşit prima instanţă a înlăturat apărările intimatei-pârâte prin care raportat la actul administrativ jurisdicţional reprezentat de Decizia nr. 388/2008 acţiunea a rămas fără obiect.
Într-adevăr, art. 205 C. proCod Fiscal, republicat, permit celui ce se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia să sesizeze instanţa în condiţiile legii ( nn – Legea nr. 554/2004) Chiar dacă a formulat şi contestaţie în faţa autorităţii administrative competente. Numai că, din economia întregului art. 205 rezultă în mod clar în ce condiţii se exercită acest drept de a acţiona şi în faţa instanţei de judecată.
În cauză, pe parcursul judecăţii D.G.F.P. Caraş Severin a prezentat dovada soluţionării contestaţiei împotriva celor două acte fiscale ce fac şi obiectul acţiunii cu care a fost învestită Curtea de apel, depunând la dosar Decizia nr. 388 din 24 noiembrie 2008 prin care A.N.A.F. a răspuns punctual cererilor ce formau obiectul contestaţiei, inclusiv cea privitoare la rambursarea sumei de 593.515 lei reprezentând TVA, prin raportare la actele normative aplicabile perioadei verificate 1 iulie 2006 – 31 octombrie 2007.
Acţiunea reclamantei nu a avut ca obiect constatarea refuzului sau depăşirii termenului de soluţionare a contestaţiei sale înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 4969 din 14 august 2008.
În condiţiile în care organul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. a dat curs contestaţiei reclamantei şi a emis Decizia nr. 388/2008, singurul act care poate face obiectul controlului judiciar este acest act administrativ jurisdicţional, neputându-se aplica un dublu standard aceloraşi acte fiscale, existând riscul pronunţării unor soluţii contradictorii.
Ignorând aceste aspecte instanţa fondului a procedat şi ea la o evaluare a actelor fiscale în acţiunea cu care a fost învestită şi a dispus obligarea pârâtei D.G.F.P. Caraş Severin la rambursarea sumei reprezentând TVA, amintită mai înainte.
Or, acest lucru nu mai era în puterea/atributul instanţei atâta vreme cât Decizia de impunere nr. 254 din 30 aprilie 2008 (care include şi TVA cerută la rambursare) a fost desfiinţată în întregul ei, dispunându-se efectuarea unui nou control şi impunându-se organului fiscal să ţină seama de toate susţinerile contestatoarei.
Cum obiectul acţiunii nu a vizat anularea Deciziei nr. 388/2008, nu poate fi pusă în discuţie nerespectarea de către intimată a prevederilor art. 218 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal, astfel că aprecierea făcută de recurentă privind inadmisibilitatea acţiunii pentru nerespectarea art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nu va fi primită.
În acelaşi timp, deşi au substanţă trimiterile intimatei la jurisprudenţa comunitară şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind reglementarea în domeniul TVA, Înalta Curte constată că acestea nu sunt pertinente şi concludente în speţă, putând însă fi prezentate (ca apărări) cu ocazia noului control la care se va proceda în urma emiterii Deciziei nr. 388 a A.N.A.F. pentru perioada supusă controlului, organelor fiscale.
Ca urmare, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi admis iar sentinţa va fi modificată în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC P.C. SRL Caransebeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Caraş-Severin - Activitatea de Inspecţie Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 169 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC P.C. SRL Caransebeş, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 190/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 191/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
