ICCJ. Decizia nr. 1917/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1917/2010
Dosar nr. 1304/54/200.
Şedinţa publică din 16 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 248 din 19 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii N.P., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la vânzarea directă a pachetului de acţiuni, conform OG nr. 55/2003.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 1 din OG nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a S.N.P. P. SA Bucureşti, precum şi pentru modificarea şi completarea cadrului legal în domeniul privatizării pentru societăţile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului, în derularea procesului de privatizare a S.N.P. P. SA Bucureşti, vânzarea de către Ministerul Economiei şi Comerţului a pachetului de acţiuni pentru care salariaţii societăţii au dreptul de cumpărare se va efectua în mod direct către aceştia prin derogare de la prevederile art. 1 din OUG nr. 87/1997 aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 1 din Legea nr. 137/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Reţine prima instanţă, din prevederile legale sus-menţionate, că vânzarea către salariaţii S.N.P. P. SA a pachetului de acţiuni se efectuează în cadrul procesului de privatizare a acestei societăţi, derogarea de la dispoziţiile actelor normative privind privatizarea societăţilor comerciale şi accelerarea privatizării fiind doar cu privire la modul de efectuare a vânzării, care va fi o vânzare directă.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, în contextul în care OG nr. 55/2003 se circumscrie reglementărilor din domeniul privatizării, cererea de obligare la vânzarea unei părţi din acţiunile S.N.P. P. SA Bucureşti ca fracţiuni în care este divizat capitalul social al acestei societăţi reprezintă un litigiu ce se referă la activitatea de privatizare.
Or, apreciază prima instanţă, potrivit art. 720 C. proc. civ., litigiile privind desfăşurarea activităţii în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăţilor comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum şi litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestei activităţi se soluţionează de către instanţele care au competenţa de judecată a proceselor şi cererilor în materie comercială, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii.
Prima instanţă invocă dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 5 C. proc. civ., arătând că, potrivit acestora, procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei (cum este cazul în speţă: 8% din valoarea capitalului social al S.N.P. P. SA Bucureşti) se judecă de către tribunalul de la sediul pârâtului.
De asemenea, reţine prima instanţă, Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării cu modificările şi completările ulterioare prevede, la art. 40 alin. (1), că cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de această lege, de OUG nr. 87/1997 aprobată prin Legea nr. 44/1998, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării, precum şi cererile prin care se valorifică un drept conferit de aceste acte normative sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.
2. Recursul exercitat de reclamanţi
împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii, pentru motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În opinia recurenţilor-reclamanţi, Curtea de apel este instanţa competentă, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., pentru că acţiunea pe care au formulat-o vizează acte ale autorităţilor centrale implicate în procesul de privatizare a S.N.P.P. SA Bucureşti, în temeiul normelor cuprinse în OG nr. 55/2003.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticii formulate de recurenţii-reclamanţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de drept relevante
Din interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că pentru a se circumscrie reglementărilor aplicabile în materia contenciosului administrativ, cererea de chemare în judecată trebuie să supună controlului judecătoresc un act administrativ, tipic sau asimilat al unei autorităţi publice, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. c) (actul administrativ), lit. h) (nesoluţionarea în termen legal a unei cereri) şi lit. i) (refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri), criteriul esenţial în delimitarea actelor administrative de actele de drept privat constând în regimul de putere publică în care acţionează autoritatea emitentă.
Or, după cum în mod corect a constatat şi prima instanţă, în sensul celor reţinute la pct. I.1 din cuprinsul prezentei decizii, demersul judiciar al reclamanţilor tinde către vânzarea-cumpărarea directă a unui pachet de acţiuni ale S.N.P.P. SA în cadrul procesului de privatizare, act juridic cu natură comercială supus normelor de competenţă cuprinse în art. 72010 C. proc. civ., art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 5 C. proc. civ. şi reglementărilor speciale în materia privatizării.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse şi constatând că în cauză nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii N.P., ş.a., împotriva sentinţei nr. 248 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1916/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1918/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
