ICCJ. Decizia nr. 1898/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1898/2010

Dosar nr. 1278/44/2009

Şedinţa publică din 15 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 185 din 8 septembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.T. SRL Focşani şi a dispus suspendarea efectelor deciziei de regularizare nr. 11 din 15 iulie 2009 emisă de D.J.A.O.V. Vrancea, până la soluţionarea pe fond a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză dedusă judecăţii, reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare astfel cum acestea sunt stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

In acest sens, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că existenţa unui caz bine justificat poate rezulta din împrejurările cauzei, atunci când reiese o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate - element fundamental al caracterului executoriu al actelor administrative, în speţă fiind dovedită această situaţie.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, prima instanţă a reţinut că blocarea conturilor societăţii reclamate pentru suma de 727.444 lei poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară şi neputinţa de a-şi mai realiza obiectul de activitate. A concluzionat în sensul că o asemenea împrejurare ar putea avea efecte păgubitoare şi în planul achitării altor datorii fiscale, precum şi a drepturilor salariale ale angajaţilor societăţii.

Împotriva sentinţei nr. 185 din 8 septembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal D.R.A.O.V. Galaţi, în nume propriu şi pentru D.J.A.O.V. Vrancea, precum şi în numele şi pentru persoana juridică Autoritatea Naţională a Vămilor, prin care s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC A.T. SRL.

A învederat D.R.A.O.V. Galaţi, prin motivele de recurs, că din motivarea hotărârii criticate nu rezultă că reclamanta ar fi indicat vreun aspect care să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative ale căror efecte s-a solicitat a fi suspendate. Astfel, s-a considerat că prima instanţă nu avea cum să aprecieze ca fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 14 din legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa unui caz bine justificat. In ceea ce priveşte pericolul producerii unei pagube iminente, recurenta a precizat că aceasta nu există atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut prin textul art. 148 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală posibilitatea ea reclamanta, cu acordul autorităţii vamale, să funcţioneze normal, fără a-i fi blocate conturile şi executate sumele aflate în aceste conturi şi deci, fără a fi în pericol de a-i fi blocată activitatea şi de a intra în stare de insolvenţă. Or, instanţa de fond nu a analizat aceste susţineri formulate prin întâmpinare şi nici nu s-a pronunţat asupra lor, aşa cum avea obligaţia procedurală potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin întâmpinare intimata SC A.T. SRL Focşani a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că instanţa de fond a reţinut în mod corect îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) şi respectiv art. 15 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recursul este nefondat.

În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlul executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin „cazuri bine justificate" se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" [art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare].

Prima instanţă a reţinut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispus în mod întemeiat, prin sentinţa recurată, admiterea cererii reclamantei şi suspendarea efectelor Deciziei de regularizare nr. 11 din 15 iulie 2009 emisă de D.J.A.O.V. Vrancea până la soluţionarea pe fond a pricinii.

Prin Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 11 din 15 iulie 2009 întocmită de D.J.A.O.V. Vrancea s-au stabilit în sarcina reclamantei SC A.T. SRL Focşani obligaţii suplimentare la bugetul de stat de plată în sumă totală de 727.444 lei, reprezentând taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată, amenda vamală, majorări la taxele vamale şi majorări la taxa pe valoarea adăugată. Suspendarea executării actului administrativ fiscal în discuţie se impune, în condiţiile în care este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat (motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia administrativă şi prin acţiunea în contencios administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalităţii deciziei de impunere fiscală) cât şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente (intimata reclamantă a făcut dovada, cu înscrisurile depuse în recurs, că executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţii economice pe mai departe şi i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).

În aceste condiţii, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate şi ca hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.R.A.O.V. Galaţi, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi D.J.A.O.V. Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Galaţi, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi D.J.A.O.V. Vrancea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1898/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs